|
CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC Întâlnirea cu autoritățile, cu societatea civilă și cu corpul diplomatic Sala "Inner Santi Maitri" din Government House (Bangkok, Thailanda) Joi, 21 noiembrie 2019 Domnule prim ministru,
Sunt recunoscător pentru oportunitatea de a fi printre voi și de a putea vizita această țară, bogată în atâtea minunății naturale și păzitoare în mod splendid a tradițiilor spirituale și culturale ancestrale cum este aceea a ospitalității, pe care o experimentez astăzi personal și pe care aș dori s-o iau asupra mea pentru a propaga și a mări legăturile de prietenie mai mare între popoare. Multe mulțumiri, domnule prim ministru, pentru primirea dumneavoastră, pentru cuvintele dumneavoastră de bun-venit și pentru gestul dumneavoastră de umilință responsabilă. Mulțumesc, pentru că în această după-amiază voi avea posibilitatea de a face o vizită de curtoazie Maiestății Sale regele Rama al X-lea și familiei regale. Reînnoiesc mulțumirea mea Maiestății Sale pentru invitația sa respectuoasă de a vizita Thailanda, precum și cele mai bune auspicii ale mele pentru domnia sa însoțindu-i-le cu un omagiu sincer adus memoriei tatălui său răposat. Sunt bucuros să vă pot saluta și să mă întâlnesc cu voi, autorități guvernamentale, religioase și ale societății civile, în persoana cărora adresez salutul meu în special întregului popor thailandez. Omagiile mele și corpului diplomatic. Cu această ocazie nu pot să nu manifest cele mai bune urări ale mele după recentele alegeri, care au reprezentat o întoarcere la procesul democratic normal. Mulțumesc tuturor celor care au lucrat pentru realizarea acestei vizite. Știm că astăzi problemele pe care lumea noastră le înfruntă sunt, de fapt, probleme globale; implică toată familia umană și cer să se dezvolte un efort hotărât pentru dreptatea internațională și solidaritatea între popoare. Consider relevant să subliniez că, în aceste zile, Thailanda va încheia perioada sa de președinție a ASEAN, expresie a angajării sale istorice asupra problemelor mai ample care se referă la popoarele din toată zona asiatică de sud-est precum și a interesării sale constante pentru a favoriza cooperarea politică, economică și culturală în regiune. Ca națiune multiculturală și caracterizată de diversitate, Thailanda recunoaște, deja de mult timp, importanța de a construi armonia și coexistența pașnică între numeroasele sale grupuri etnice, arătând respect și apreciere față de diferitele culturi, grupuri religioase, filozofii și idei. Epoca actuală este marcată de globalizare, considerată prea des în termeni strict economico-financiari și înclinată să șteargă caracteristicile esențiale care configurează și generează frumusețea și sufletul popoarelor noastre; în schimb experiența concretă a unei unități care să respecte și să găzduiască diferențele este de inspirație și de stimulent pentru toți cei care au la inimă lumea așa cum dorim s-o lăsăm generațiilor viitoare. Felicit inițiativa de a crea o "Comisie Etico-Socială", în care ați invitat să participe religiile tradiționale din țară, cu scopul de a primi contribuțiile lor și de a menține vie memoria spirituală a poporului vostru. În acest sens, voi avea oportunitatea de a mă întâlni cu supremul patriarh budist, ca semn al importanței și al urgenței de a promova prietenia și dialogul interreligios și în afară de asta ca slujire adusă armoniei sociale și construirii de societăți drepte, sensibile și inclusive. Doresc să asigur personal toate eforturile comunității catolice mici dar vii, pentru a menține și a promova caracteristicile atât de speciale ale thailandezilor, evocate în imnul vostru național: pașnici și afectuoși, dar nu leneși; și cu propunerea fermă de a înfrunta tot ceea ce ignoră strigătul atâtor frați și surori ai noștri, care doresc cu ardoare să fie eliberați de jugul sărăciei, al violenței și al nedreptății. Această țară are ca nume "libertate". Știm că aceasta este posibilă numai dacă suntem capabili să ne simțim coresponsabili unii de alții și să depășim orice formă de inegalitate. Așadar trebuie lucrat pentru ca persoanele și comunitățile să poată avea acces la educație, la muncă demnă, la asistență sanitară, și în acest mod să ajungă la nivelurile minime indispensabile de sustenabilitate care să facă posibilă o dezvoltare umană integrală. În această privință, vreau să mă opresc pe scurt asupra mișcărilor migratoare, care constituie unul din semnele caracteristice ale timpului nostru. Nu atât pentru mobilitatea în sine, cât mai ales pentru condițiile în care aceasta se desfășoară, fenomen care reprezintă una din principalele probleme morale de înfruntate pentru generația noastră. Criza migratoare mondială nu poate să fie ignorată. Thailanda însăși, cunoscută pentru primirea pe care a acordat-o migranților și refugiaților, s-a aflat în fața acestei crize datorate fugii tragice a refugiaților din țările vecine. Doresc, încă o dată, ca întreaga comunitate internațională să acționeze cu responsabilitate și clarviziune, să poată rezolva problemele care duc la acest exod tragic și să promoveze o migrație sigură, ordonată și reglementată. Fie ca orice națiune să poată pregăti dispozitive eficiente cu scopul de a proteja demnitatea și drepturile migranților și refugiaților, care înfruntă pericole, incertitudini și exploatare în căutarea libertății și a unei vieți demne pentru propriile familii. Nu este vorba numai de migranți, este vorba și de fața pe care vrem s-o dăm societăților noastre. Și, în acest sens, mă gândesc la acele femei și la acei copii din timpul nostru care sunt deosebit de răniți, violentați și expuși oricărei forme de exploatare, sclavie, violență și abuz. Exprim recunoștința mea guvernului thailandez pentru eforturile sale menite să extirpe acest flagel, precum și tuturor persoanelor și organizațiilor care lucrează neobosit pentru a dezrădăcina acest rău și a oferi un parcurs de demnitate. Anul acesta, în care se celebrează a 30-a aniversare a Convenției despre Drepturile Copilăriei și Adolescenței, suntem invitați să reflectăm și să lucrăm cu hotărâre, statornicie și celeritate asupra necesității de a proteja bunăstarea copiilor noștri, asupra creșterii lor fizice, psihologice și spirituale . Viitorul popoarelor noastre este legat, în largă măsură, de modul în care vom garanta copiilor noștri un viitor în demnitate. Doamnelor și domnilor, astăzi mai mult ca oricând societățile noastre au nevoie de "artizani ai ospitalității", bărbați și femei care să se îngrijească de dezvoltarea integrală a tuturor popoarelor, în sânul unei familii umane care să se angajeze să trăiască în dreptate, în solidaritate și în armonie fraternă. Voi, fiecare din propria poziție, dedicați viața pentru a contribui ca slujirea adusă binelui comun să poată ajunge în toate colțurile acestei națiuni: aceasta este una din misiunile cele mai nobile ale unei persoane. Cu aceste sentimente, și urându-vă ca să puteți duce înainte misiunea încredințată vouă, invoc belșugul binecuvântărilor divine asupra acestei națiuni, asupra autorităților sale și asupra locuitorilor săi. Și îi cer Domnului ca să conducă pe fiecare dintre voi și familiile voastre pe cărările înțelepciunii, dreptății și păcii. Mulțumesc! Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu * * * www.popevisitthailand.com - site dedicat vizitei papei Francisc în Thailanda www.facebook.com/popevisitthailand - pagina de Facebook dedicată vizitei papei Francisc în Thailanda lecturi: 404.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |