Suceava: Hramul filialei Ițcani
Sâmbătă, 16 noiembrie 2019, într-o atmosferă de sărbătoare, comunitatea din Ițcani, filială a Parohiei Suceava, s-a adunat împreună cu ceilalți credincioși din parohie pentru a o sărbători pe sfânta Elisabeta, patroana bisericii. Sfânta Liturghie a hramului a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, care s-a bucurat să fie prezent în mijlocul comunității pe care a păstorit-o în calitate de paroh timp de nouă ani.
În cuvântul de învățătură ținut după proclamarea Evangheliei, PS Iosif le-a vorbit credincioșilor despre viața sfintei Elisabeta, prințesă a Ungariei, care, după moartea soțului ei, s-a dedicat cu totul lui Dumnezeu, slujindu-i pe cei săraci și pe cei bolnavi. Plecând apoi de la lecturile citite, păstorul Diecezei de Iași a vorbit despre exemplul de credință și de iubire pe care ni l-a dat această sfântă și despre modul în care și noi putem ajunge la sfințenie, iubindu-l pe aproapele, după cum spune sfântul Ioan: "Să nu iubim numai cu vorba sau cu limba, ci cu fapta și adevărul" (1In 3,18).
La sfârșitul Liturghiei, părintele paroh, Ciprian Antălucă, a mulțumit bunului Dumnezeu pentru harurile pe care le-am primit la această celebrare, Preasfințitului, pentru că a binevoit să se alăture sărbătorii, corului, celor care s-au ocupat de pregătirea bisericii și tuturor celor prezenți pentru participare.
Înainte de binecuvântarea finală, PS Iosif a sfințit steagurile cu imaginile sfinților, care, după o tradiție specifică zonei Bucovina, sunt purtate la sărbători în biserică.
După binecuvântarea finală, toți cei prezenți au fost invitați să rămână în fața bisericii la o agapă frățească, bucatele fiind preparate de mai multe gospodine din comunitate.
Octavian Sescu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
16 noiembrie: Suceava: Hramul filialei Ițcani
lecturi: 1932.