Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la adunarea plenară a Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă (16 noiembrie 2019)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă spun bun-venit vouă care participaţi la această primă adunare plenară a Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă. Îi mulţumesc cardinalului Farrell pentru cuvintele respectuoase pe care mi le-a adresat.

În această întâlnire a noastră aş vrea să reflectez asupra câtorva puncte, fără a intra în miezul problematicilor specifice de care vă ocupaţi, încercând mai degrabă să indic câteva atitudini de fond care să inspire munca voastră pentru următorii ani. Voi folosi pentru fiecare dintre aceste puncte o imagine care sper ca să vă poată ajuta.

Ca prim punct, rolul vostru de membri şi consultanţi. Imaginea pe care v-o propun este a simţi cu inima Bisericii. Iată viitorul laicilor: a simţi cu inima Bisericii.

Voi toţi aţi fost chemaţi să colaboraţi cu Sfântul Scaun pentru a ajuta în drumul său acest nou Dicaster, care şi-a început activitatea în urmă cu mai puţin de doi ani, preluând moştenirea Consiliului Pontifical pentru Laici şi a Consiliului Pontifical pentru Familie, amândouă. Toţi împreună, preoţi, consacraţi şi laici, sunteţi umăr la umăr pentru a desfăşura o slujire pentru Biserica universală, angajându-vă în promovarea şi susţinerea laicilor, a familiilor şi a vieţii; aşadar este indispensabil ca fiecare dintre voi să-şi însuşească inima Bisericii. Să-şi însuşească inima Bisericii. Asta comportă un efort pentru a ieşi din noi înşine şi a intra într-o nouă perspectivă, probabil neobişnuită pentru vreunul dintre voi.

Este vorba în primul rând de a trece de la o perspectivă locală la una universală: Biserica nu se identifică cu dieceza mea de provenienţă, sau cu mişcarea eclezială la care aparţin, sau cu şcoala teologică sau tradiţia spirituală la care m-am format. Aceste mici închideri, uneori suntem obişnuiţi cu asta. Biserica este catolică, este universală şi este mult mai amplă, este cu suflet mai mare, adică este "mărinimoasă", faţă de punctul meu de vedere individual. De aceea, "a simţi cu inima Bisericii" înseamnă a simţi în mod catolic, universal, privind la totul Bisericii şi al lumii şi nu numai la o parte.

În afară de asta, trebuie făcut efortul de a merge dincolo de propriile competenţe specifice personale, de teolog, profesor, medic, conferenţiar, formator pastoral şi aşa mai departe, pentru a asuma perspectiva Bisericii-mamă. Biserica este mamă. Aşadar, şi voi, ca membri şi consultanţi, deşi folosindu-vă de tot bagajul de cunoştinţe şi experienţe pe care le-aţi acumulat de-a lungul anilor, sunteţi chemaţi să faceţi un pas în plus şi să vă întrebaţi, în faţa unui proiect pastoral, a unei provocări, a unei probleme: cum "vede" această realitate Biserica-mamă? Cum o "simte"? Făcând astfel veţi fi de ajutor pentru Dicaster, pentru că veţi şti să daţi glas Bisericii, după ce deja aţi purificat şi aţi ridicat în voi gândirea şi simţirea personală făcându-le să devină pe deplin eclezială.

Încerc să prezint câteva caracteristici ale acestei simţiri ecleziale. Biserica, adevărată mamă, doreşte înainte de toate înţelegerea între toţi fiii săi şi nu face favoritisme şi preferinţe. Aşadar, şi pentru voi este important să se propună mereu modele pozitive de colaborare între laici, preoţi şi consacraţi, între păstori şi credincioşi, între organisme diecezane şi parohiale, mişcări şi asociaţii laicale, între tineri şi bătrâni, evitând contrapoziţii şi antagonisme sterile şi încurajând mereu o colaborare fraternă în vederea binelui comun al unicei familii care este Biserica. În afară de asta Biserica, precum orice mamă, doreşte ca fiii săi să crească devenind autonomi, creativi şi întreprinzători, şi să nu rămână infantili. În acelaşi mod, toţi credincioşii laici, fii ai Bisericii, trebuie ajutaţi să crească şi să devină "adulţi", depăşind rezistenţe şi frici şi ieşind la iveală, în mod îndrăzneţ şi curajos, punând talentele lor în slujba noilor misiuni în societate, în cultură, în politică, înfruntând fără teamă şi fără complexe provocările pe care le pune lumea contemporană. Apoi, Biserica, adevărată mamă, ştie să păstreze istoria şi tradiţia vie a familiei; asta înseamnă pentru voi a şti să ţineţi împreună trecutul - tot ceea ce s-a făcut bine de cele două Consilii Pontificale, Laici şi Familie - cu prezentul, adică provocările actuale, şi cu viitorul. Biserica trăieşte prezentul cu amintire şi speranţă - trecut şi viitor: amintire şi speranţă, în această tensiune trăieşte Biserica -, aruncând mereu seminţele Împărăţiei şi fără a fi hârţuită de succesele imediate.

Un al doilea punct. Tema adunării voastre se referă la formarea credincioşilor laici cu scopul de a întări identitatea lor şi misiunea lor în lume. Imaginea pe care aş vrea s-o folosesc aici este aceea de a avea o privire de fraţi.

Voi nu sunteţi nişte "ingineri sociali" sau "ecleziali", care planifică strategii de aplicat în toată lumea pentru a răspândi printre laici o anumită ideologie religioasă. Voi sunteţi chemaţi să gândiţi şi să acţionaţi ca "fraţi în credinţă", amintindu-vă că întotdeauna credinţa se naşte din întâlnirea personală cu Dumnezeu cel viu şi îşi scoate aliment din Sacramentele Bisericii. Orice formare creştină trebuie să se sprijine mereu pe această experienţă fundamentală a întâlnirii cu Dumnezeu şi pe viaţa sacramentală.

Ştiţi şi, ca "fraţi în credinţă", că formarea nu se poate concentra exclusiv pe a face: este deosebit de necesar în zilele noastre să-i învăţăm pe copii, pe adolescenţi, pe tineri, cuplurile căsătorite să aibă o viaţă de rugăciune, un colocviu zilnic şi familial cu Dumnezeu. În această privinţă, nu trebuie să ne fie frică să încredinţăm laicilor înşişi însoţirea altor laici în viaţa spirituală. După aceea voi reveni asupra acestui punct.

Privind "ca fraţi" la mulţimea credincioşilor laici răspândiţi în lume, veţi înţelege mai bine că misiunea voastră nu este îndeosebi aceea de a crea iniţiative care tind să insereze laicii în structuri şi programe ecleziale, ci este aceea de a face să crească în ei conştiinţa că sunt martori ai lui Cristos în viaţa privată şi în societate; aş spune aproape "semne vizibile" ale prezenţei lui Cristos în fiecare ambient. La bază este Botezul. De aceea Dicasterul din care faceţi parte ar trebui, mai presus de orice, să-i ajute pe atâţia discipoli ai lui Cristos să trăiască în cotidian în conformitate cu harul baptismal pe care l-au primit. Există atâţia credincioşi laici în lume care, trăind cu umilinţă şi sinceritate credinţa lor, devin nişte lumini mari pentru cel care trăieşte lângă ei.

În acest sens, pentru a evita riscul de a avea o privire prea dezlipită şi incorporală asupra realităţii, vă invit să vă gândiţi mereu la provocările şi la dificultăţile pe care voi înşivă le întâlniţi atunci când încercaţi să trăiţi ca nişte creştini în familiile voastre, la locul vostru de muncă, în cartierul în care trăiţi. Pornind de la această experienţă a voastră şi de la dificultăţile voastre, veţi înţelege mai bine truda zilnică a credincioşilor laici din toată lumea, ale căror dificultăţi sunt adesea mărite de condiţii de sărăcie şi de instabilitate socială, de persecuţia religioasă, de propaganda ideologică anti-creştină.

Încercaţi să vă întruchipaţi şi în acei creştini care trăiesc experienţe diferite de a voastră: cei care nu aparţin niciunei realităţi ecleziale deosebite; cei care trăiesc în regiunile mai îndepărtate ale pământului şi care au puţine oportunităţi de formare şi de creştere umană şi spirituală; cei care reprezintă o mică minoritate în ţara lor şi trăiesc în contexte multireligioase; cei care hrănesc credinţa lor exclusiv prin religiozitatea populară; cei care sunt evanghelizaţi numai de viaţa de rugăciune trăită în familie. A lărgi privirea la toţi fraţii în credinţă, din orice categorie socială şi din orice regiune a lumii, vă va ajuta mult să gândiţi în mod creativ şi realist la modul în care Dicasterul poate fi de ajutor pentru Biserici ca să-i însoţească pe cei botezaţi să trăiască apartenenţa la Cristos cu bucurie, convingere şi fidelitate, devenind discipoli misionari, protagonişti în promovarea vieţii, în apărarea raţiunii drepte, a dreptăţii, a păcii, a libertăţii, în favorizarea convieţuirii sănătoase între popoare şi culturi.

A simţi cu inima Bisericii mamă şi a avea o privire de fraţi. Sunt cele două imagini pe care vi le las şi care sper să vă ajute să reflectaţi asupra drumului pe care îl aveţi în faţă. Sunt două imagini care ne fac să ne îndreptăm privirea spre Maria, cea care întruchipează perfect Biserica-mamă şi care îi învaţă pe toţi discipolii Fiului său să trăiască precum fraţii. Acea icoană a Sfintei Fecioare Maria în rugăciune, în aşteptarea Duhului Sfânt: este Mama care ne face să trăim ca fraţi.

Şi, înainte de a termina, aş vrea să revin asupra a două puncte care erau implicite aici. Înainte de toate, pericolul de a-i clericaliza pe laici. Voi sunteţi laici, voi trebuie să lucraţi cu laicii, nu să-i clericalizaţi pe laici. De atâtea ori s-a întâmplat în cealaltă dieceză [Buenos Aires], venea un paroh şi îmi spunea: "Am un laic minunat, ştie să facă tot, tot. Îl facem diacon?...". Acest fenomen îl văd şi în diaconi: devin diaconi permanenţi şi în loc să fie păzitori ai slujirii în dieceză, imediat privesc altarul şi ajung să fie "preoţi rataţi", preoţi la jumătatea drumului. Eu îi sfătuiesc pe episcopi: "Îndepărtaţi-i pe diaconi de la altar", să meargă la slujire. Sunt păzitori ai slujirii, nu ministranţi de prima categorie sau preoţi de categoria a doua. Acesta al clericalizării este un punct important.

Apoi, al doilea lucru care mi-a venit în minte citind este acesta: Dicasterul vostru, după o luptă care n-a fost uşoară - prefectul ştie asta - are harul de a avea două subsecretare, de a fi inserat femeile chiar în structură. Şi două sunt puţine! Trebuie să mergem înainte pentru a insera femeile în rolurile de sfătuire, chiar de conducere, fără frică. Ţinând cont mereu de o realitate: rolul femeii în Biserică nu este numai pentru funcţionalitate. Da, desigur, poate să fie şi conducător de dicaster. În numirea conducătorului Dicasterului Economiei, din zilele trecute, erau în lista finală două femei; puteau să fie conducător de dicaster. Aceasta este funcţionalitatea. Dar este foarte important sfatul femeii. Una din subsecretarele voastre, la întâlnirea preşedinţilor Conferinţelor Episcopale din februarie despre abuz, a făcut să se audă o altă muzică, un alt mod de a vedea şi a gândi. Şi asta a îmbogăţit. Roluri de governance, de consiliere, dar care să nu se termine numai în funcţionalitate. Şi cu privire la asta încă n-am lucrat. Rolul femeii în organizarea eclezială, în Biserică merge dincolo şi trebuie să lucrăm asupra acestui dincolo, pentru că femeia este imaginea Bisericii mamă, pentru că Biserica este femeie; nu este Biserica (la masculin), este Biserica (la feminin). Biserica este capabilă să ducă înainte această realitate şi femeia are o altă funcţie. Nu trebuie să aibă muncă funcţională, ci munca merge dincolo. Este acel principiu marian al femeii; o femeie în Biserică este imaginea Bisericii mireasă şi a Sfintei Fecioare Maria.

Vă rog cu privire la aceste două lucruri: a nu-i clericaliza pe laici şi a deschide acest nou orizont pentru a înţelege bine ce este femeia în Biserică.

Îi cer Mariei pentru voi ajutor şi ocrotire. Vă mulţumesc pentru slujirea pe care aţi acceptat s-o desfăşuraţi şi vă urez că această colaborare a voastră cu Sfântul Scaun, ajutând slujirea papei, să fie izvor de creştere personală pentru voi şi de mare rodnicie pentru Biserica universală. Din inimă vă binecuvântez, având încredere şi în rugăciunile voastre pentru mine. Nu uitaţi să faceţi asta. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 650.