Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 6 noiembrie 2019

Cateheze despre Faptele Apostolilor: 15. "Cel pe care îl cinstiţi fără să-l cunoaşteţi, pe acesta vi-l vestesc" (Fap 17,23). Paul la Areopag: un exemplu de înculturare a credinţei la Atena.

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm "călătoria" noastră cu cartea Faptele Apostolilor. După încercările trăite la Filipi, Tesalonic şi Bereea, Paul ajunge la Atena, chiar în inima Greciei (cf. Fap 17,15). Această cetate, care trăia la umbra gloriilor antice în pofida decadenţei politice, păstra încă primatul culturii. Aici apostolului "i s-a umplut sufletul de indignare văzând că cetatea era plină de idoli" (Fap 17,16). Însă acest "impact" cu păgânismul în loc să-l facă să fugă, îl determină să creeze o punte pentru a dialoga cu acea cultură.

Paul alege să intre în familiaritate cu cetatea şi astfel începe să frecventeze locurile şi persoanele mai semnificative. Merge la sinagogă, simbol al vieţii de credinţă; merge în piaţă, simbol al vieţii citadine; şi merge la Areopag, simbol al vieţii politice şi culturale. Întâlneşte iudei, filozofi epicureici şi stoici, şi mulţi alţii. Întâlneşte toţi oamenii, nu se închide, merge să vorbească tuturor oamenilor. În acest mod Paul observă cultura, observă ambientul din Atena "pornind de la o privire contemplativă" care descoperă "pe acel Dumnezeu care locuieşte în casele sale, pe străzile sale şi în pieţele sale" (Evangelii gaudium, 71). Paul nu priveşte cetatea Atenei şi lumea păgână cu ostilitate ci cu ochii credinţei. Şi asta ne face să ne întrebăm cu privire la modul nostru de a privi oraşele noastre: le observăm cu indiferenţă? Cu dispreţ? Sau cu credinţa care recunoaşte pe fiii lui Dumnezeu în mijlocul mulţimilor anonime?

Paul alege privirea care-l determină să deschidă o breşă între Evanghelie şi lumea păgână. În inima uneia din instituţiile cele mai celebre din lumea antică, Areopagul, el realizează un extraordinar exemplu de înculturare a mesajului credinţei: îl vesteşte pe Isus Cristos adoratorilor de idoli, şi nu face asta agresându-i, ci făcându-se "pontif, constructor de punţi" (Omilia la Sfânta Marta, 8 mai 2013).

Paul ia ca punct de plecare altarul din cetate dedicat "Dumnezeului necunoscut" (Fap 17,23) - era un altar cu scrierea "Dumnezeului necunoscut"; nicio imagine, nimic, numai acea inscripţie. Pornind de la acea "devoţiune" faţă de dumnezeul necunoscut, pentru a intra în empatie cu auditorii săi proclamă că Dumnezeu "trăieşte printre cetăţeni" (Evangelii gaudium, 71) şi "nu se ascunde de cei care-l caută cu inimă sinceră, deşi fac asta pe bâjbâite" (ibid.). Tocmai această prezenţă încearcă Paul s-o dezvăluie: "Cel pe care îl cinstiţi fără să-l cunoaşteţi, pe acesta vi-l vestesc" (Fap 17,23).

Pentru a revela identitatea dumnezeului pe care îl adoră atenienii, apostolul porneşte de la creaţie, adică de la credinţa biblică în Dumnezeul revelaţiei, pentru a ajunge la răscumpărare şi la judecată, adică la mesajul propriu-zis creştin. El arată disproporţia dintre măreţia Creatorului şi templele construite de om, şi explică faptul că Creatorul se face căutat mereu pentru ca fiecare să-l poată găsi. În acest mod Paul, conform unei expresii frumoase a papei Benedict al XVI-lea, "îl vesteşte pe Cel pe care oamenii îl ignoră, şi totuşi îl cunosc: Necunoscutul-Cunoscutul" (Benedict al XVI-lea, Întâlnirea cu lumea culturii la Coll?ge des Bernardins, 12 septembrie 2008). După aceea, îi invită pe toţi să meargă dincolo de "timpurile de ignoranţă" şi să se decidă pentru convertire în vederea judecăţii iminente. Paul ajunge astfel la kerygma şi face aluzie la Cristos, fără a-l cita, definindu-l ca "omul rânduit pentru aceasta, dând garanţie tuturor prin aceea că l-a înviat din morţi" (Fap 17,31).

Şi aici, este problema. Cuvântul lui Paul, care până acum i-a ţinut pe interlocutori cu răsuflarea tăiată - pentru că era o descoperire interesantă - găseşte un obstacol: moartea şi învierea lui Cristos apare "nebunie" (1Cor 1,23) şi provoacă batjocură şi derâdere. Atunci Paul se îndepărtează: tentativa sa pare eşuată şi în schimb unii aderă la cuvântul său şi se deschid la credinţă. Între aceştia un om, Dionisiu, membru al Areopagului, şi o femeie, Damaris. Şi la Atena Evanghelia prinde rădăcini şi poate să alerge pe două voci: cea a bărbatului şi cea a femeii!

Să cerem şi noi astăzi Duhului Sfânt să ne înveţe să construim punţi cu cultura, cu acela care nu crede sau cu acela care are un crez diferit de al nostru. A construi punţi mereu, mâna întinsă mereu, fără nicio agresiune. Să-i cerem capacitatea de a încultura cu delicateţe mesajul credinţei, îndreptând spre cei care sunt în necunoaşterea lui Cristos o privire contemplativă, mişcată de o iubire care să încălzească şi inimile cele mai împietrite.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 662.