Papa Francisc: Sfânta Liturghie în comemorarea tuturor credincioşilor răposaţi (Catacombele lui Priscila în Via Salaria, sâmbătă, 2 noiembrie 2019)

Celebrarea sărbătorii tuturor răposaţilor într-o catacombă - pentru mine este prima dată în viaţă când intru într-o catacombă, este o surpriză - ne spune atâtea lucruri. Putem să ne gândim la viaţa acelor oameni, care trebuiau să se ascundă, care aveau această cultură de a îngropa morţii şi de a celebra Euharistia aici înăuntru... Este un moment urât din istorie, dar care n-a fost depăşit: şi astăzi există. Există atâţia. Atâtea catacombe în alte ţări, unde chiar trebuie să prefacă să facă o sărbătoare sau o aniversare a zilei de naştere pentru a celebra Euharistia, pentru că în acel loc este interzis să facă asta. Şi astăzi există creştini persecutaţi, mai mult decât în primele secole, mai mult. Asta - catacombele, persecuţia, creştinii - şi aceste lecturi, mă fac să mă gândesc la trei cuvinte: identitatea, locul şi speranţa.

Identitatea acestor oameni care se adunau aici pentru a celebra Euharistia şi pentru a-l lăuda pe Domnul, este aceeaşi a fraţilor noştri de astăzi în atâtea, atâtea ţări unde a fi creştin este un delict, este interzis, nu au drept. Aceeaşi. Identitatea este aceasta pe care am auzit-o: sunt Fericirile. Identitatea creştinului este aceasta: Fericirile. Nu există alta. Dacă tu faci asta, dacă trăieşti aşa, eşti creştin. "Nu, dar uite, eu aparţin la acea asociaţie, la cealaltă..., sunt din această mişcare...". Da, da, toate sunt lucruri frumoase; dar acestea sunt fantezie în faţa acestei realităţi. Carta ta de identitate este aceasta [indică Evanghelia], şi dacă tu nu ai asta, nu folosesc la nimic mişcările sau celelalte apartenenţe. Ori tu trăieşti aşa, ori nu eşti creştin. Pur şi simplu. A spus asta Domnul. "Da, dar nu este uşor, nu ştiu cum să trăiesc aşa...". Există un alt text din Evanghelie care ne ajută să înţelegem mai bine asta şi acel text din Evanghelie va fi şi "marele protocol" după care vom fi judecaţi. Este Mt 25. Cu aceste două texte din Evanghelie, Fericirile şi marele protocol, noi vom arăta, trăind asta, identitatea noastră de creştini. Fără asta nu există identitate. Există ficţiunea de a fi creştini, dar nu identitatea.

Aceasta este identitatea creştinului. Al doilea cuvânt: locul. Acei oameni care veneau aici pentru a se ascunde, pentru a fi în siguranţă, şi pentru a-i îngropa pe morţi; şi acei oameni care celebrează Euharistia astăzi în ascuns, în acele ţări unde este interzis... Mă gândesc la acea soră din Albania care era într-un lagăr de reeducare, în timpul comunist, şi era interzis preoţilor să dea sacramentele, şi această soră, acolo, boteza în ascuns. Oamenii, creştinii ştiau că această soră boteza şi mamele se apropiau cu pruncul; însă aceasta nu avea un pahar, ceva pentru a pune apa... Făcea asta cu pantofii: lua din râu apa şi boteza cu pantofii. Locul creştinului este cam peste tot, noi nu avem un loc privilegiat în viaţă. Unii vor să-l aibă, sunt creştini "calificaţi". Însă aceştia riscă să rămână cu acel "calificaţi" şi să lasă să cadă acel "creştin". Creştinii, care este locul lor? "Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu" (Înţ 3,1): locul creştinului este în mâna lui Dumnezeu, unde El vrea. Mâinile lui Dumnezeu, care sunt rănite, care sunt mâinile Fiului său care a voit să poarte cu sine rănile pentru a le arăta Tatălui şi a mijloci pentru noi. Locul creştinului este în mijlocirea lui Isus în faţa Tatălui. În mâinile lui Dumnezeu. Şi acolo suntem siguri, orice s-ar întâmpla, chiar şi crucea. Identitatea noastră [indică Evanghelia] spune că vom fi fericiţi dacă ne persecută, dacă spun orice lucru împotriva noastră; dar dacă suntem în mâinile lui Dumnezeu rănite de iubire, suntem siguri. Acesta este locul nostru. Şi astăzi putem să ne întrebăm: dar eu, unde mă simt mai sigur? În mâinile lui Dumnezeu sau cu alte lucruri, cu alte siguranţe pe care noi "le închiriem" dar care la sfârşit vor cădea, care nu au consistenţă?

Aceşti creştini, cu această cartă de identitate, care trăiau şi trăiesc în mâinile lui Dumnezeu, sunt bărbaţi şi femei de speranţă. Şi acesta este al treilea cuvânt care îmi vine astăzi: speranţă. L-am auzit în lectura a doua: acea viziune finală unde totul este refăcut, unde totul este re-creat, acea patrie unde vom merge noi toţi. Şi pentru a intra acolo nu avem nevoie de lucruri stranii, nu avem nevoie de atitudini un pic sofisticate: avem nevoie numai să arătăm carta de identitate: "Este în ordine, mergi înainte". Speranţa noastră este în cer, speranţa noastră este ancorată acolo şi noi, cu frânghia în mână, ne susţinem privind acel mal al fluviului pe care trebuie să-l traversăm.

Identitate: Fericiri şi Mt 25. Loc: locul cel mai sigur, în mâinile lui Dumnezeu, rănite de iubire. Speranţă, viitor: ancora, acolo, pe celălalt mal, dar eu bine agăţat de frânghie. Acest lucru este important, mereu agăţaţi de frânghie! De atâtea ori vom vedea numai frânghia, nici măcar ancora, nici măcar celălalt mal; dar tu, agaţă-te de frânghie pentru că vei ajunge sigur.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 555.