Sinodul, tot mai mult răscruce misionară pentru Biserică

Colocviu cu Monseniorul Mario Grech

De Alessandro Gisotti

Numirea sa ca pro-secretar general al Sinodului Episcopilor, la 2 octombrie 2019, a avut în intenţiile Sfântului Părinte o "semnificaţie sinodală efectivă". Aşa cum s-a experimentat imediat după aceea, deja în Sinodul despre Amazonia, Monseniorul Mario Grech a fost chemat de fapt "să meargă umăr la umăr" cu cardinalul Lorenzo Baldisseri, în vederea succesiunii sale la conducerea Secretariatului general al Sinodului. În acest interviu la L'Osservatore Romano şi Vatican News - primul de la numire - prelatul maltez se opreşte asupra experienţei tocmai trăite în adunarea sinodală despre Amazonia şi împărtăşeşte reflecţiile sale despre centralitatea pe care dimensiunea sinodalităţii o are în magisteriul şi în acţiunea pastorală a papei Francisc.

Sinodul despre Amazonia s-a încheiat de câteva zile. Cum aţi trăit această experienţă aşa de specială?

Mi-am dat seama cât este de adevărat ceea ce îi place Sfântului Părinte să reafirme atunci când spune că realitatea se vede mai bine de la periferii decât de la centru! Acest lucru este valabil fie pentru realităţile sociale şi culturale fie pentru experienţele ecleziale. Îmi vine în minte atunci când mi-a remarcat un episcop brazilian despre modul în care el însuşi a învăţat mult ascultându-i pe colegii săi. Cu toate că el venea din aceeaşi regiune, nu cunoştea unele experienţe şi necesităţi exprimate de ceilalţi. Aşadar dacă experienţa Sinodului a fost utilă pentru unul care vine tot din acest teritoriu, cât de mult poate să valoreze pentru noi care ne imaginăm că stăm în centru! Când unul ascultă unele experienţe reieşite la Sinod, nu numai că îşi dă seama câte semina verbi există în aceste popoare şi vestigia ecclesiae prezente în aceste culturi, ci şi cât de mult centrul comite o gravă eroare când crede că este superior acestor oameni.

Dumneavoastră aţi fost numit pro-secretar general al Sinodului chiar cu puţine zile înainte de adunarea despre Amazonia. Cu ce sentimente aţi primit această numire a papei?

Eu provin dintr-o mică dieceză, care are însă o puternică dimensiune misionară. În anii formării mele din seminar ni se punea că "The world is my parish" ("Lumea este parohia mea"). Fără să ştiu, de mult timp Domnul mă pregătea pentru această nouă slujire care în opinia mea are o dimensiune misionară. Chiar dacă Vaticanul nu este ţară de misiune, consider mandatul încredinţat mie de papa ca o chemare misionară, fie pentru că Secretariatul Sinodului este o răscruce ce duce la convergenţe între Conferinţele Episcopale din toată lumea şi fie pentru că însuşi Sinodul Episcopilor este un instrument de evanghelizare. Aşa cum scrie papa Francisc: "într-un moment istoric în care Biserica se introduce într-o nouă etapă evanghelizatoare care îi cere să se constituie în toate regiunile pământului într-o stare permanentă de misiune, Sinodul Episcopilor este chemat, ca orice altă instituţie ecleziastică, să devină tot mai mult un canal adecvat pentru evanghelizarea lumii actuale" (Episcopalis communio, 1).

Sinodul este cu siguranţă unul din cuvintele cheie ale acestui pontificat. De ce, după părerea dumneavoastră, dimensiunea sinodalităţii este aşa de importantă pentru papa Francisc?

Sunt de opinia că gândirea papei Francisc despre sinodalitate îşi are rădăcinile în categoria de "poporul lui Dumnezeu". Este dovedit că în bagajul său papa poartă teologia poporului rod al cunoaşterii Conciliului Vatican II pe care el o are, precum şi experienţa sa ca episcop al poporului la Buenos Aires. Poporul este la inima experienţei sale pastorale şi teologia şi ecleziologia sa este rod al acestei experienţe în mijlocul poporului lui Dumnezeu. În lumina acestui lucru, Biserica nu este identificată cu ierarhia ci în poporul lui Dumnezeu care cuprinde pe toţi membrii săi - episcopi, persoane consacrate şi laici - care deşi au carisme diferite le este atribuită aceeaşi demnitate care provine din acelaşi Botez. Papei îi place să repete ceea ce se găseşte în Lumen gentium 12, adică poporul lui Dumnezeu este infailibil in credendo: "Asta înseamnă că atunci când crede nu greşeşte, chiar dacă nu găseşte cuvinte pentru a exprima credinţa sa... Dumnezeu înzestrează totalitatea credincioşilor cu un instinct al credinţei - acel sensus fidei - care îi ajută să discearnă ceea ce vine realmente de la Dumnezeu. Prezenţa Duhului acordă creştinilor o anumită naturalitate cu realităţile divine şi o înţelepciune care le permite să le perceapă în mod intuitiv, deşi nu dispun de instrumentele adecvate pentru a le exprima cu precizie" (EG, 119). De fapt, sensus fidei este o cheie hermeneutică pentru înţelegerea teologiei sinodalităţii însuşite de papa Francisc. Considerând că în lucrarea sa Despre consultarea credincioşilor, sfântul John Henry Newman a reactivat reflecţia despre sensus fidei care a influenţat după aceea asupra Conciliului Vatican II (Dei Verbum 8, Lumen gentium 12), canonizarea sa în timpul Sinodului despre Amazonia reprezenta o ocazie de aur pentru o reflecţie aprofundată asupra lui sensus fidei care, după părerea mea, a fost neglijată. Nu cred că era un detaliu accidental referinţa papei în timpul omilie de la Liturghia de încheiere a Sinodului la "acel sensus fidei care lipsea în declaraţie".

În unele aspecte, s-au văzut "două sinoade despre Amazonia": cel din aulă marcat de un climat fratern între părinţii sinodali şi cel din mass-media, şi mai mult încă din social media, marcat de contrapoziţii puternice. Ce vă provoacă drept reflecţie acest "dualism"?

Este o problemă cunoscută deja în istoria Bisericii şi despre care s-au scris şi cărţi interesante. Să ne gândim la ceea ce s-a întâmplat cu ocazia Conciliului Vatican II. Papa emerit, în ultima întâlnire cu preoţii din Roma la 14 februarie 2013 cu privire la problema pusă, amintea: "era Conciliul Părinţilor - adevăratul Conciliu -, dar era şi Conciliul mass-mediei. Era aproape un Conciliu aparte, şi lumea a perceput Conciliul prin intermediul acestora, prin mass-media. [...] Şi în timp ce Conciliul Părinţilor se realiza în interiorul credinţei, era un Conciliu [...] care caută să răspundă la provocarea lui Dumnezeu în acel moment [...] Conciliul jurnaliştilor nu s-a realizat, desigur, în interiorul credinţei, ci în interiorul categoriilor mass-mediei de astăzi, adică în afara credinţei, cu o hermeneutică diferită". Aşadar pe de o parte problema pusă este în parte fiziologică deoarece contextele sunt diferite, pe de altă parte cheamă fie Biserica să comunica mai bine precizând mereu punctul de vedere specific, fie pe jurnalişti să cultive dorinţa de înţelegere profundă a evenimentelor ecleziale.

Şi cu această ocazie, a fost o cerere din partea realităţilor feminine în Biserică pentru a da votul femeilor la Sinod. O reflecţie a dumneavoastră cu privire la rolul femeii în Biserică...

În timpul Sinodului erau diferite intervenţii interesante cu privire la rolul femeii în Biserică. Aşa cum se citeşte în documentul final al Sinodului "Biserica din Amazonia vrea să creeze oportunităţi şi mai extinse pentru o prezenţă feminină mai incisivă în Biserică... Dacă Biserica le pierde pe femei în dimensiunea lor deplină şi reală, ea ar fi expusă sterilităţii" (par. 99). Cererea pentru consolidarea contribuţiei femeii în Biserică a venit nu numai de la femei (călugăriţe şi laice) prezente în aulă, ci şi de la episcopi care s-au făcut glas al aşteptărilor celor care au participat în procesul consultării care a avut loc în dieceze. A fost deosebit de apreciat faptul că în multe locuri din Amazonia Biserica se face prezentă prin intervenţia femeilor. Nu sunt puţine acele femei, îndeosebi călugăriţe, care sunt responsabile de conducerea comunităţilor creştine în locurile lipsite de prezenţa preotului. În lumina acestui fapt s-a cerut o recunoaştere formală a muncii pe care femeia deja o face în sectorul evanghelizării şi al pastoraţiei cu crearea de slujiri corespunzătoare pentru femeile care sunt în fruntea comunităţilor. În acest context, s-a prezentat propunerea pentru participarea femeii la puterea de conducere, care se deosebeşte de puterea sacramentală. Din consultarea prealabilă Sinodului a reieşit şi cererea multora pentru admiterea femeii la diaconatul permanent (cf. par. 103). Toate acestea arat că s-a pus în mişcare un proces prin care Biserica să poată dobândi o mai mare faţă feminină care reflectă şi faţa Mariei, Steaua evanghelizării.

Aşadar trebuie evitat să ne limităm la consideraţii cu caracter funcţional?

Da. Observ că de multe ori discursul în jurul femeii în Biserică mai resimte utilitarismul, ca şi cum femeii să-i fie acordat mai mult spaţiu numai pentru a orienta anumite urgenţe, în timp ce ar fi mai corect şi evanghelic dacă femeii i-ar fi recunoscut ceea ce îi este propriu. A fost foarte oportună observaţia papei Francisc în discursul de încheiere a Sinodului când a spus că "trebuie reflectat asupra a ce înseamnă rolul femeii în Biserică. Atunci când ne gândim la rolul femeii în Biserică, ne gândim numai la partea funcţională. Însă misiunea ei merge mult dincolo de funcţionalitate".

Instituţia Sinodului, voită de sfântul Paul al VI-lea, a avut o dezvoltare tot mai mult ca instrument de ascultare a poporului lui Dumnezeu şi de impuls pentru magisteriu. Cum trebuie aprofundate aceste două dimensiuni prezente şi în "Episcopalis communio"?

În această constituţie apostolică, papa Francisc oferă criterii pentru consolidarea procesului de dialog dintre episcopi şi poporul lui Dumnezeu şi pentru ca acestuia din urmă să-i fie garantat mai mult spaţiu de participare în Biserică - proces de integrare mai mare între communio fidelium, communio episcoporum şi communio Ecclesiarum. De fapt, el afirmă că deşi admiţând că Sinodul Episcopilor este esenţialmente o adunare episcopală favorizând dialogul şi colaborarea dintre episcopi şi dintre episcopi şi episcopul de Roma, acesta nu trebuie să fie disjuns de poporul lui Dumnezeu, pentru că "viaţa Bisericii şi viaţa în Biserică este pentru fiecare episcop condiţia pentru exercitarea misiunii sale de a învăţa. Sinodul Episcopilor trebuie să devină mereu un instrument privilegiat de ascultare a poporului lui Dumnezeu. Un episcop care trăieşte în mijlocul credincioşilor săi are urechile deschise pentru a asculta «ceea ce Duhul spune Bisericii» şi «glasul oilor» şi prin acele organisme diecezane care au misiunea de a-l sfătui pe episcop, promovând un dialog leal şi constructiv" (Episcopalis communio, 5). În acest cadru reiese mai clară dinamica Sinodului: sensus fidei al universitas fidelium, slujirea conducere a colegiului episcopilor... şi slujirea de unitate a episcopului şi a papei (Comisia Teologică Internaţională, Sinodalitatea în viaţa şi în misiunea Bisericii, 64, cf. 72). Aşa cum s-a afirmat de către papa Francisc, în discursul său pentru a cincizecea aniversare a instituirii Sinodului Episcopilor, sinodalitatea "ne oferă cadrul interpretativ cel mai adecvat pentru a înţelege însăşi slujirea ierarhică. Dacă înţelegem că, aşa cum spune sfântul Ioan Gură de Aur, «Biserica şi Sinodul sunt sinonime» - pentru că Biserica nu este altceva decât acel "a merge împreună" al turmei lui Dumnezeu pe cărările istoriei în întâmpinarea lui Cristos Domnul - înţelegem şi că în interiorul său nimeni nu poate fi «ridicat» mai presus decât ceilalţi. Dimpotrivă, în Biserică este necesar ca vreunul «să se înjosească» pentru a se pune în slujba fraţilor de-a lungul drumului".

(După L'Osservatore Romano, 2-3 noiembrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 461.