Sinodul pentru Amazonia: Pentru tutelarea reţelelor hidrologice

A doua congregaţie generală în după-amiaza de luni, 7 octombrie 2019

Protagonismul tinerilor, tutelarea reţelelor hidrologice, combustibili fosili şi problema climatică, riturile indigene şi viri probati: acestea sunt temele tratate în a doua congregaţie generală a Sinodului special pentru Regiunea Panamazoniană desfăşurată în după-amiaza de luni, 7 octombrie 2019, în prezenţa papei.

În cursul lucrărilor – prezidate de cardinalul venezuelean Porras Cardoso, şi la care au participat 176 de părinţi sinodali – au fost aleşi membrii ai două Comisii: cea pentru elaborarea documentului final şi cea pentru informare. Cât priveşte prima, cei patru membrii aleşi cu majoritate absolută, prin scrutine separate sunt: episcopul Antonio Da Silva, din Roraima, Brazilia; arhiepiscopul franciscan Héctor Miguel Cabreros Vidarte, din Trujillo, preşedinte al Conferinţei Episcopale din Peru; episcopul Nelson Jair Cardona Ramírez, de San José del Guaviare din Columbia; şi arhiepiscopul Sergio Alfredo Gualberti Calandrina, de Santa Cruz de la Sierra, din Bolivia. Alţi trei membri vor fi aleşi de papa şi oficializaţi în zilele următoare. Ales iniţial, cardinalul Carlos Aguiar Retes, arhiepiscop de Ciudad de Mexico, a exprimat dorinţa de a ceda locul unui părinte sinodal care provine din una din cele şapte Conferinţe Episcopale implicat direct în zona amazoniană. Prelaţii aleşi se adaugă la restul Comisiei compuse din raportorul general şi preşedinte, cardinalul Cláudio Hummes; din secretarul general al Sinodului Episcopilor, cardinalul Lorenzo Baldisseri; din pro-secretarul general, episcopul Mario Grech; din cei doi secretari speciali: cardinalul Michael Czerny şi monseniorul David Martínez de Aguirre Guinea.

După aceea Sinodul a trecut la votarea a patru membri ai Comisiei pentru informare. Au fost aleşi prin scrutine separate cu majoritate relativă: episcopii Erwin Kräutler, de la misionarii Preapreţiosului Sânge, prelat emerit de Xingu, din Brazilia; Rafael Cob García, vicar apostolic de Puyo, din Ecuador; José Ángel Divassón Cilveti, salezian, fost vicar apostolic de Puerto Ayacucho din Venezuela; şi, în sfârşit, iezuitul italian Antonio Spadaro, director al „La Civiltà Cattolica”. Nume care se adaugă la echipa prezidată de Paolo Ruffini, prefect al Dicasterului pentru Comunicare şi compusă din secretar, iezuitul Giacomo Costa; din directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni; din directorul editorial al Dicasterului pentru Comunicare, Andrea Tornielli; din sora Maria Ines Lopes dos Santos, asesor al Comisiei episcopale pentru Amazonia din Conferinţa Episcopală din Brazilia, şi din Mauricio López Oropeza, secretar executiv al Reţelei ecleziale panamazoniene (REPAM).

După aceea părinţii sinodali au început intervenţiile despre diferite puncte din Instrumentum laboris. În continuitate cu Sinodul despre tineri din 2018, s-a reflectat asupra importanţei protagonismului tinerilor în ecologia integrală, cu exemplul tinerei activiste suedeze Greta Thunberg şi al iniţiativei „Grevă pentru climă”. „Opţiunea pentru tineri”, necesitatea de a dialoga cu ei despre temele salvgardării creaţiei au fost amintite de mai multe ori, împreună cu necesitatea de a valoriza angajarea socială a tinerilor, capabili să stimuleze Biserica să fie profetică în acest domeniu. Inima tânără – s-a spus – vrea să construiască o lume mai bună, pentru că generaţia tinerilor reprezintă o Doctrină socială în mişcare. Mai mult decât atâţia alţii, tinerii simt astăzi exigenţa de a stabili o nouă relaţie cu creaţia, o relaţie care să nu fie de tip prădător, ci care să fie atentă la suferinţele planetei. Pentru aceasta, tema ambientală – şi cu caracter ecumenic şi interreligios – trebuie percepută de Biserică drept o provocare pozitivă, ca un îndemn de a dialoga cu tinerii, ajutându-i în discernământul corect pentru ca angajarea lor pentru salvgardarea creaţiei să nu fie un slogan „verde şi la modă”, ci să devină cu adevărat o problemă de viaţă sau de moarte, pentru om şi pentru planetă. În afară de asta, din partea unor părinţi sinodali s-a ridicat apelul de a tutela reţelele hidrologice de contaminările chimice care derivă din producţiile multinaţionale, pentru ca populaţiile indigene să poată supravieţui păstrând cultura şi urmând noi drumuri de evanghelizare. Masivele activităţi extractive industriale au fost citate în mai multe intervenţii din aulă, cu preocupare deosebită faţă de abuzurile, comise de unele firme, care se repercutează cu grave consecinţe asupra popoarelor autohtone. Pentru aceasta, episcopii au amintit de mai multe ori necesitatea de a respecta drepturile fie umane fie ambientale, pentru că o adevărată ecologie integrală cere un nou echilibru între om şi natură.

Privirea din aulă s-a îndreptat şi spre problema climatică a cărei schimbări răscolesc creaţia. Clima este un bun global, s-a spus, un bun care trebuie să fie tutelat şi ocrotit pentru următoarele generaţii. S-a sugerat ca să se înceteze folosirea combustibililor fosili, mai ales în ţările mai industrializate, cei mai mari responsabili ai poluării. S-a reflectat şi asupra necesităţii de a depăşi acele forme de colonialism care au caracterizat mare parte din misiunea din secolele trecute, în favoarea ocrotirii identităţilor culturale din Amazonia: de fapt, fiecare cultură îşi dă contribuţia sa catolicităţii Bisericii, constituită din respect şi din complementaritate. Şi citându-l pe sfântul Ioan Paul al II-lea, părinţii sinodali au amintit că Biserica animă însuşi centrul fiecărei culturi. Pentru că, în fond, s-a subliniat cum Biserica este un ecosistem complex cu o „biodiversitate spirituală minunată” care se exprimă în diferite comunităţi, exprimări culturale, forme de viaţă consacrată şi slujiri. De mai multe ori, a fost citat sfântul Paul ca prim apostol al înculturării, cel care s-a făcut „grec printre greci”.

În afară de asta, spaţiu dat reflecţiei despre riturile indigene: Biserica – s-a spus – consideră cu bunăvoinţă tot ceea ce nu este legat cu superstiţii, cu condiţia ca să se poată armoniza cu adevăratul spirit liturgic. De aici, sugestia de a demara în Amazonia un proces de împărtăşire a experienţelor din acele comunităţi indigene care au celebrări înculturate pentru unele sacramente cum ar fi Botezul, căsătoria sau hirotonirea sacerdotală. În acest mod, una din propunerile prezentate a fost aceea de a gândi să se stabilească – ad experimentum şi conform discernământului teologic, liturgic şi pastoral corect – un rit amazonian catolic pentru a trăi şi a celebra credinţa în Cristos. În fond, s-a subliniat în aulă, aşa cum există un ecosistem ambiental, există şi un ecosistem eclezial.

În sfârşit, unele intervenţii s-au oprit asupra problemei aşa-numiţilor viri probati, descrisă de Documentul de lucru ca una din propunerile pentru a asigura frecvent sacramentele, acolo unde lipsa de preoţi este deosebit de acută: este vorba de o necesitate legitimă – s-a spus în aulă – dar care nu poate condiţiona o regândire substanţială a naturii preoţiei şi a raportului său cu celibatul, prevăzut de Biserica de rit latin. Mai degrabă, s-a sugerat o pastoraţie vocaţională în rândul tinerilor indigeni, aşa încât să favorizeze evanghelizarea şi a zonelor mai îndepărtate din Amazonia, pentru ca să nu se creeze „catolici de clasa întâi” care pot să se apropie cu uşurinţă de Euharistie şi „catolici de clasa a doua”, destinaţi să rămână fără Pâinea vieţii chiar şi timp de doi ani la rând.

(După L’Osservatore Romano, 8 octombrie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 529.