Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 25 septembrie 2019
Cateheze despre Faptele Apostolilor: 9. Ștefan "plin de Duh Sfânt" (Fap 7,55) între diakonia și martyria.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
Prin cartea Faptele Apostolilor, continuăm să urmăm o călătorie: călătoria Evangheliei în lume. Sfântul Luca arată, cu mare realism, fie rodnicia acestei călătorii, fie apariția unor probleme în sânul comunității creștine. Încă de la început au existat probleme. Cum să se armonizeze diferențele care conlocuiesc înăuntrul său fără ca să aibă loc contraste și dezbinări?
Comunitatea nu primea numai pe iudei, ci și pe greci, adică persoane care proveneau din diaspora, non-evrei, cu cultură și sensibilitate proprii și cu o altă religie. Noi, astăzi, spunem "păgâni". Și aceștia erau primiți. Această co-prezență determină echilibre fragile și precare; și în fața dificultăților apare "neghina", și care este cea mai rea neghină care distruge o comunitate? Neghina murmurării, neghina bârfei: grecii murmurau datorită lipsei de atenție a comunității față de văduvele lor.
Apostolii demarează un proces de discernământ care constă în a analiza bine dificultățile și a căuta împreună soluții. Găsesc o cale de ieșire în subîmpărțirea diferitelor îndatoriri pentru o creștere senină a întregului trup eclezial și pentru a evita să se neglijeze fie "alergarea" Evangheliei fie îngrijirea membrilor mai săraci.
Apostolii sunt tot mai conștienți că vocația lor principală este rugăciunea și predicarea Cuvântului lui Dumnezeu: rugăciunea și vestirea Evangheliei; și rezolvă problema instituind un nucleu de "șapte bărbați cu nume bun, plini de duh și înțelepciune" (Fap 6,3), care, după ce vor primi impunerea mâinilor, se vor ocupa de slujirea la mese. Este vorba despre diaconi care sunt creați pentru asta, pentru slujire. Diaconul în Biserică nu este un preot de clasa a doua, este altceva; nu este pentru altar, ci pentru slujire. Este păzitorul slujirii în Biserică. Atunci când unui diacon îi place prea mult să meargă la altar, greșește. Nu acesta este drumul său. Această armonie între slujirea adusă Cuvântului și slujirea adusă carității reprezintă drojdia care face să crească trupul eclezial.
Și apostolii creează șapte diaconi și printre cei șapte "diaconi" se remarcă în mod deosebit Ștefan și Filip. Ștefan evanghelizează cu putere și parresia, însă cuvântul său întâlnește cele mai îndârjite rezistențe. Negăsind alt mod pentru a-l face să înceteze, ce fac adversarii săi? Aleg soluția cea mai meschină pentru a elimina o ființă umană: anume, calomnia sau mărturia falsă. Și noi știm că întotdeauna calomnia ucide. Acest "cancer diabolic", care se naște din voința de a distruge reputația unei persoane, agresează și restul trupului eclezial și îi dăunează grav atunci când, din interese meschine sau pentru a acoperi propriile neîmpliniri, se face coaliție pentru a defăima pe cineva.
Condus în sinedriu și acuzat de martori falși - același lucru l-au făcut cu Isus și același lucru îl vor face cu toți martirii prin martori falși și calomnii - Ștefan proclamă o recitire a istoriei sacre centrată în Cristos, pentru a se apăra. Și Paștele lui Isus mort și înviat este cheia întregii istorii a alianței. În fața acestei supraabundențe a harului divin, Ștefan denunță curajos ipocrizia cu care au fost tratați profeții și însuși Cristos. Și le amintește istoria spunând: "Pe care dintre profeți nu i-au persecutat părinții voștri? Ei i-au ucis pe cei care vesteau dinainte despre venirea Celui Drept, pe care voi, acum, l-ați trădat și l-ați ucis" (Fap 7,52). Nu folosește jumătăți de cuvinte, ci vorbește clar, spune adevărul.
Asta provoacă reacția violentă a auditorilor și Ștefan este condamnat la moarte, condamnat la uciderea cu pietre. Însă el manifestă adevărata "stofă" a discipolului lui Cristos. Nu caută scurtături, nu face apel la personalități care pot să-l salveze, ci își pune viața sa în mâinile Domnului și rugăciunea lui Ștefan este foarte frumoasă, în acel moment: "Doamne Isus, primește sufletul meu" (Fap 7,59) - și moare ca fiu al lui Dumnezeu iertând: "Doamne, nu le socoti păcatul acesta" (Fap 7,60).
Aceste cuvinte ale lui Ștefan ne învață că nu discursurile frumoase revelează identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu, ci numai abandonarea proprie vieți în mâinile Tatălui și iertarea pentru cel care ne ofensează arată calitatea credinței noastre.
Astăzi sunt mai mulți martiri decât la începutul vieții Bisericii și martirii sunt peste tot. Biserica de astăzi este bogată în martiri, este irigată de sângele lor care este "sămânță de noi creștini" (Tertulian, Apologeticul, 50, 13) și asigură creștere și rodnicie poporului lui Dumnezeu. Martirii nu sunt "iconițe", ci bărbați și femei în carne și oase care - așa cum spune Apocalipsul - "și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului" (7,14). Ei sunt adevărații învingători.
Să cerem și noi Domnului ca, privind la martirii de ieri și de astăzi, să putem învăța să trăim o viață deplină, primind martiriul fidelității zilnice față de Evanghelie și al conformării cu Cristos.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 1038.