Retrospectiva unei vizite istorice

Amintirea vizitei papei Francisc în ţara noastră este una foarte proaspătă. Încă mai vorbim despre ea, încă mai persistăm în acel spirit de încântare amestecată cu uimire, care ne copleşea pe toţi în zilele peregrinării lui prin România. Recunoaştem că prezenţa lui la noi a aşternut peste sufletele atâtor oameni o stare interioară de pace şi de bine, mai ales peste cei care aparţinem Bisericii Catolice.

A fost la Bucureşti şi a vorbit înaintea diplomaţilor şi a demnitarilor pe măsura şi pe "înţelesul" lor. A fost în catedrala ortodoxă, apoi în cea catolică din capitala ţării şi a vorbit pe limba credincioşilor, folosind vocabularul unui păstor care vrea să vorbească inimilor. Cuvinte potrivite a găsit papa Francisc, la Şumuleu-Ciuc fiind, pentru cei adunaţi pe întinderea largă a dealului străjuit de pădurile carpatice, subliniind valoarea împreună-trăirii în ciuda oricăror diferenţieri de tradiţie, etnie sau cultură. Cu ton cald şi afectiv, de-a dreptul familial, a vorbit marii "familii de familii" pe care a întâlnit-o la Iaşi. Despre libertate, mărturie şi credinţă a vorbit la Blaj pentru a evidenţia dimensiunea martirică a vieţii celor şapte episcopi beatificaţi.

Acelaşi om în toate contextele, în faţa atâtor oameni, vorbind mereu pe potriva celor care voiau să-i asculte mesajul, să-l simtă nemijlocit alături de ei şi al lor... Aceeaşi apariţie umană, caldă, sinceră şi adaptată oricărei împrejurări, pregătită să se deschisă şi să facă oricui, până şi printr-o simplă privire sau zâmbet, accesul spre sufletul lui măreţ...

Nu scriu cu pretenţia de a reda o amplă şi completă retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte şi nici cu sentimentul de a surprinde chintesenţa unor aspecte trecute cu vederea până în momentul de faţă. Recunosc mai degrabă neputinţa de a înmănunchea multiplele valenţe ale unui eveniment de o aşa anvergură, despre care pot fi scrise încă pagini întregi, intenţionând să redau, cu pecetea trăirii personale, ceea ce a fost prezenţa papei Francisc la Iaşi.

Şi aici a fost aşteptat de foarte mulţi oameni de bunăvoinţă, liberi de prejudecăţi şi de informaţii maliţioase la adresa lui, doritori de a întâlni înainte de toate un om al lui Dumnezeu. Era general ştiu că papa este mai mult decât şeful unui stat (până la urmă nesemnificativ sub aspectul statalităţii), că are notorietate mondială inegalabilă, că este slujitorul a 1,3 miliarde de slujitori catolici ai lui Dumnezeu. Cu toate aceasta, întâlnirea de care, cred, s-au bucurat toţi cei aflaţi în faţa Palatului Culturii, în catedrala catolică şi în alte locuri ale oraşului, a fost aceea cu un om dezarmant de simplu, modest şi cordial. Nu o autoritate religioasă, nu demnitatea ecleziastică supremă trecea prin mijlocul lor, ci un slujitor umil şi senin, un prieten spiritual, un vizitator respectuos şi afectuos. Iar situarea în proximitatea fizică a acestui om-papă sau, mai mult, contactul vizual sau fizic cu el erau simţite drept trăiri spirituale speciale.

La Iaşi, papa Francisc a avut un program atipic, în sensul că nu a trebuit să prezideze o sfântă Liturghie, urmând, fără abatere, rânduiala proprie celebrării euharistice. Aici a fost o Întâlnire mariană cu tinerii şi familiile, iar conţinutul programului a fost marcat de tot ce transmit cuvintele unui asemenea titlu de întâlnire: Fecioara Maria a fost parte integrantă a programului, tinerii au avut un loc special în atenţia şi discursul papei Francisc, familia a fost evidenţiată în identitatea şi trăsăturile ei specifice gândirii creştine şi spaţiului românesc. Un loc prioritar li s-a acordat bătrânilor şi bolnavilor, pentru că sunt tot din familie, cu rol şi vocaţie bine definite în Biserică.

Fiind în catedrală, aceştia au putut simţi abundent savoarea compasiunii acestui papă, solidaritatea, empatia şi aproprierea lui sufletească. Imaginile însele exprimă impresionant acest lucru. Gestul lui simplu de a da la o parte cordonul pentru a-i atinge cu mâinile, pentru a-i mângâia şi încuraja, vorbeşte de la sine, fără a avea nevoie de note explicative. Se vedea cum pontiful se regăseşte în mijlocul lor, li se dăruieşte, îşi împarte mâinile în toate părţile pentru a transmite binecuvântarea sa, pentru a lasă să ajungă ceva din iubirea lui Dumnezeu prin el spre fiecare.

La Iaşi, în faţa Palatului Culturii, s-au întâlnit ca să-şi vorbească şi să se asculte, pe de o parte tinerii şi familiile, pe de altă parte, papa. Mai mult decât în celelalte locuri, vocea păstorului a putut să audă vocile celor din popor, să reacţioneze la ce exprimă acestea, să interfereze cu ele, să se raporteze la conţinutul lor. Oricine a văzut cum Sfântul Părinte îmbracă cu plăcere postura omului atent, care ascultă cu luare-aminte, ia în seamă cu seriozitate ce i se spune. Aşa a fost când i-a vorbit tânărul Eduard, sintetizând emblematic viaţa, trăirile şi experienţele cu care se confruntă în contextul românesc tinerii de astăzi. Aşa s-a putut vedea şi când Elisabeta, mamă a 11 copii, a povestit despre vitalitatea credinţei creştine în familia ei numeroasă, cum s-a îngemănat slujirea lui Dumnezeu cu creşterea copiilor, cu educarea lor. Papa Francisc a fost un ascultător al acestor mărturii, asupra cărora a reflectat şi le-a dat răspuns.

În discursul lui, Sfântul Părinte i-a răspuns lui Eduard şi, implicit, tuturor tinerilor. A admirat credinţa marcată de abnegaţie şi dăruire a mamei Elisabeta, purtătoarea de cuvânt a familiei. A vorbit despre importanţa credinţei ca maximă provocare a celor care au viaţa înainte, despre simţul unităţii care trebuie cultivat în diversitatea limbilor, a tradiţiilor şi a obiceiurilor locale, despre importanţa rădăcinilor pe care le primim în familie, despre libertatea care e altceva decât puterea de a consuma şi de a cumpăra lucruri.

Pe toate acestea şi multe alte gânduri preţioase, papa le-a expus cu o expresivitate jovială, cu un stil dezinvolt, binedispus, degajat, familiar. Nu greşesc să cred că aici, la Iaşi, Sanctitatea Sa a fost în elementul lui cât priveşte felul de a vorbi, de a face completări spontane în discursul scris, de a lăsa să alterneze pauzele, zâmbetele cu aplauzele şi exaltările sonore ale mulţimii. Nu era nimic din discursul protocolar, rigid şi uşor linear care s-a auzit în alte părţi. Dimpotrivă. Era ca şi cum ne-am mai fi întâlnit anterior de câteva ori, şi acum ne schimbam tonalităţi şi expresii de oameni care se cunosc.

Sărbătoarea a fost potenţată de cântările atât de solemne şi înălţătoare ale corului, de strigătele repetate Vivat Papa! ale oamenilor, luminaţi de apariţia neaşteptată pentru vremea acelei după-amiezi a soarelui pe cer. Da, şi cerul rezona cu sărbătoarea întâlnirii noastre! Totul se încadra într-o atmosferă în care se împlinea dezideratul general de a fi împreună, fără gânduri meschine ori prefăcătorii inutile. Măcar preţ de câteva ore! Din icoana ei, adusă de la Cacica, Maria îi cuprindea pe toţi ca pe nişte copii pe care îi dorea continuu la pieptul ei, fără nicio discriminare politică, etnică sau confesională. Pe toţi voia să-i asigure tacit că, împreună cu ea, dorinţa de a merge împreună va avea succes.

Îi mulţumim Domnului pentru această întâlnire de har. Memoria ei o vom păstra, cu siguranţă, tot restul vieţii noastre. Ne bucurăm că ne-am găsit laolaltă, toţi împreună, în cuget şi simţire, în aceeaşi credinţă, sub acelaşi cer, cu acelaşi Sfânt Părinte, papa Francisc, slujitor al lui Dumnezeu între noi şi pentru noi. Aceeaşi lecţie pe care a predat-o peste tot în ţara noastră, aceea de a merge împreună, să ne rămână în minte şi să ne ferească de tot ce e de domeniul disensiunii şi al discordiei. Tema unităţii aplicată în vieţile noastre e cea cu care putem să-l "impresionăm" pe Dumnezeu, mai mult decât o facem cu alte capacităţi.

Mulţumim Sfântului Părinte pentru aceste clipe de har şi de înălţare spirituală, pentru sentimentul pregnant de a fi o mare familie de familii, adunată în numele lui Dumnezeu, la umbra Maicii sale Preacurate.

Pr. Cristian Diac

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc

lecturi: 2876.