Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Retrospectiva unei vizite istorice

Amintirea vizitei papei Francisc în țara noastră este una foarte proaspătă. Încă mai vorbim despre ea, încă mai persistăm în acel spirit de încântare amestecată cu uimire, care ne copleșea pe toți în zilele peregrinării lui prin România. Recunoaștem că prezența lui la noi a așternut peste sufletele atâtor oameni o stare interioară de pace și de bine, mai ales peste cei care aparținem Bisericii Catolice.

A fost la București și a vorbit înaintea diplomaților și a demnitarilor pe măsura și pe "înțelesul" lor. A fost în catedrala ortodoxă, apoi în cea catolică din capitala țării și a vorbit pe limba credincioșilor, folosind vocabularul unui păstor care vrea să vorbească inimilor. Cuvinte potrivite a găsit papa Francisc, la Șumuleu-Ciuc fiind, pentru cei adunați pe întinderea largă a dealului străjuit de pădurile carpatice, subliniind valoarea împreună-trăirii în ciuda oricăror diferențieri de tradiție, etnie sau cultură. Cu ton cald și afectiv, de-a dreptul familial, a vorbit marii "familii de familii" pe care a întâlnit-o la Iași. Despre libertate, mărturie și credință a vorbit la Blaj pentru a evidenția dimensiunea martirică a vieții celor șapte episcopi beatificați.

Același om în toate contextele, în fața atâtor oameni, vorbind mereu pe potriva celor care voiau să-i asculte mesajul, să-l simtă nemijlocit alături de ei și al lor... Aceeași apariție umană, caldă, sinceră și adaptată oricărei împrejurări, pregătită să se deschisă și să facă oricui, până și printr-o simplă privire sau zâmbet, accesul spre sufletul lui măreț...

Nu scriu cu pretenția de a reda o amplă și completă retrospectivă a vizitei Sfântului Părinte și nici cu sentimentul de a surprinde chintesența unor aspecte trecute cu vederea până în momentul de față. Recunosc mai degrabă neputința de a înmănunchea multiplele valențe ale unui eveniment de o așa anvergură, despre care pot fi scrise încă pagini întregi, intenționând să redau, cu pecetea trăirii personale, ceea ce a fost prezența papei Francisc la Iași.

Și aici a fost așteptat de foarte mulți oameni de bunăvoință, liberi de prejudecăți și de informații malițioase la adresa lui, doritori de a întâlni înainte de toate un om al lui Dumnezeu. Era general știu că papa este mai mult decât șeful unui stat (până la urmă nesemnificativ sub aspectul statalității), că are notorietate mondială inegalabilă, că este slujitorul a 1,3 miliarde de slujitori catolici ai lui Dumnezeu. Cu toate aceasta, întâlnirea de care, cred, s-au bucurat toți cei aflați în fața Palatului Culturii, în catedrala catolică și în alte locuri ale orașului, a fost aceea cu un om dezarmant de simplu, modest și cordial. Nu o autoritate religioasă, nu demnitatea ecleziastică supremă trecea prin mijlocul lor, ci un slujitor umil și senin, un prieten spiritual, un vizitator respectuos și afectuos. Iar situarea în proximitatea fizică a acestui om-papă sau, mai mult, contactul vizual sau fizic cu el erau simțite drept trăiri spirituale speciale.

La Iași, papa Francisc a avut un program atipic, în sensul că nu a trebuit să prezideze o sfântă Liturghie, urmând, fără abatere, rânduiala proprie celebrării euharistice. Aici a fost o Întâlnire mariană cu tinerii și familiile, iar conținutul programului a fost marcat de tot ce transmit cuvintele unui asemenea titlu de întâlnire: Fecioara Maria a fost parte integrantă a programului, tinerii au avut un loc special în atenția și discursul papei Francisc, familia a fost evidențiată în identitatea și trăsăturile ei specifice gândirii creștine și spațiului românesc. Un loc prioritar li s-a acordat bătrânilor și bolnavilor, pentru că sunt tot din familie, cu rol și vocație bine definite în Biserică.

Fiind în catedrală, aceștia au putut simți abundent savoarea compasiunii acestui papă, solidaritatea, empatia și aproprierea lui sufletească. Imaginile însele exprimă impresionant acest lucru. Gestul lui simplu de a da la o parte cordonul pentru a-i atinge cu mâinile, pentru a-i mângâia și încuraja, vorbește de la sine, fără a avea nevoie de note explicative. Se vedea cum pontiful se regăsește în mijlocul lor, li se dăruiește, își împarte mâinile în toate părțile pentru a transmite binecuvântarea sa, pentru a lasă să ajungă ceva din iubirea lui Dumnezeu prin el spre fiecare.

La Iași, în fața Palatului Culturii, s-au întâlnit ca să-și vorbească și să se asculte, pe de o parte tinerii și familiile, pe de altă parte, papa. Mai mult decât în celelalte locuri, vocea păstorului a putut să audă vocile celor din popor, să reacționeze la ce exprimă acestea, să interfereze cu ele, să se raporteze la conținutul lor. Oricine a văzut cum Sfântul Părinte îmbracă cu plăcere postura omului atent, care ascultă cu luare-aminte, ia în seamă cu seriozitate ce i se spune. Așa a fost când i-a vorbit tânărul Eduard, sintetizând emblematic viața, trăirile și experiențele cu care se confruntă în contextul românesc tinerii de astăzi. Așa s-a putut vedea și când Elisabeta, mamă a 11 copii, a povestit despre vitalitatea credinței creștine în familia ei numeroasă, cum s-a îngemănat slujirea lui Dumnezeu cu creșterea copiilor, cu educarea lor. Papa Francisc a fost un ascultător al acestor mărturii, asupra cărora a reflectat și le-a dat răspuns.

În discursul lui, Sfântul Părinte i-a răspuns lui Eduard și, implicit, tuturor tinerilor. A admirat credința marcată de abnegație și dăruire a mamei Elisabeta, purtătoarea de cuvânt a familiei. A vorbit despre importanța credinței ca maximă provocare a celor care au viața înainte, despre simțul unității care trebuie cultivat în diversitatea limbilor, a tradițiilor și a obiceiurilor locale, despre importanța rădăcinilor pe care le primim în familie, despre libertatea care e altceva decât puterea de a consuma și de a cumpăra lucruri.

Pe toate acestea și multe alte gânduri prețioase, papa le-a expus cu o expresivitate jovială, cu un stil dezinvolt, binedispus, degajat, familiar. Nu greșesc să cred că aici, la Iași, Sanctitatea Sa a fost în elementul lui cât privește felul de a vorbi, de a face completări spontane în discursul scris, de a lăsa să alterneze pauzele, zâmbetele cu aplauzele și exaltările sonore ale mulțimii. Nu era nimic din discursul protocolar, rigid și ușor linear care s-a auzit în alte părți. Dimpotrivă. Era ca și cum ne-am mai fi întâlnit anterior de câteva ori, și acum ne schimbam tonalități și expresii de oameni care se cunosc.

Sărbătoarea a fost potențată de cântările atât de solemne și înălțătoare ale corului, de strigătele repetate Vivat Papa! ale oamenilor, luminați de apariția neașteptată pentru vremea acelei după-amiezi a soarelui pe cer. Da, și cerul rezona cu sărbătoarea întâlnirii noastre! Totul se încadra într-o atmosferă în care se împlinea dezideratul general de a fi împreună, fără gânduri meschine ori prefăcătorii inutile. Măcar preț de câteva ore! Din icoana ei, adusă de la Cacica, Maria îi cuprindea pe toți ca pe niște copii pe care îi dorea continuu la pieptul ei, fără nicio discriminare politică, etnică sau confesională. Pe toți voia să-i asigure tacit că, împreună cu ea, dorința de a merge împreună va avea succes.

Îi mulțumim Domnului pentru această întâlnire de har. Memoria ei o vom păstra, cu siguranță, tot restul vieții noastre. Ne bucurăm că ne-am găsit laolaltă, toți împreună, în cuget și simțire, în aceeași credință, sub același cer, cu același Sfânt Părinte, papa Francisc, slujitor al lui Dumnezeu între noi și pentru noi. Aceeași lecție pe care a predat-o peste tot în țara noastră, aceea de a merge împreună, să ne rămână în minte și să ne ferească de tot ce e de domeniul disensiunii și al discordiei. Tema unității aplicată în viețile noastre e cea cu care putem să-l "impresionăm" pe Dumnezeu, mai mult decât o facem cu alte capacități.

Mulțumim Sfântului Părinte pentru aceste clipe de har și de înălțare spirituală, pentru sentimentul pregnant de a fi o mare familie de familii, adunată în numele lui Dumnezeu, la umbra Maicii sale Preacurate.

Pr. Cristian Diac

* * *

Secțiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc


 

lecturi: 2876.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat