Papa în România: Conferinţă de presă a Sfântului Părinte Francisc în zborul de întoarcere din România (2 iunie 2019)

Gisotti:

Bună seara! Bine aţi venit, Sfinte Părinte, bine aţi venit voi toţi. Zbor de întoarcere... Sfinte Părinte, motoul acestei călătorii era "Să mergem împreună", dar şi "să zburăm împreună", pentru că într-adevăr am zburat mult precum şi angajarea, oboseala... În discursul adresat presei externe, în urmă cu puţine zile, încheiaţi spunând: "Văd îndeosebi în călătoriile apostolice truda voastră". Iată oboseala, pasiunea, angajarea colegilor care au relatat această călătorie... Astăzi este Ziua Comunicaţiilor Sociale, aşa cum ştiţi, dedicată nouă, ca jurnalişti, lucrători ai comunicaţiei, cu tema "Suntem mădulare unii altora". Iată, Sfinte Părinte, ştiu că înainte de întrebări vreţi să ne oferiţi o scurtă reflecţie despre această Zi dedicată nouă.

Papa Francisc:

Bună seara. Multe mulţumiri pentru compania voastră! Aşa cum a spus Gisotti, astăzi această Zi se referă la voi, îndreaptă gândul nostru spre voi. Voi lucraţi în comunicaţii, voi sunteţi lucrători - aşa cum a spus Alessandro -, dar înainte de toate voi sunteţi, ar trebui să fiţi, martori ai comunicării. Astăzi comunicarea merge înapoi, în general; merge înainte contactul: a face contacte şi a nu ajunge la comunicare. Şi voi, prin vocaţie, sunteţi martori ai comunicării. Este adevărat, trebuie să faceţi contacte, dar să nu vă opriţi acolo, să mergeţi înainte. Vă urez să mergeţi înainte în această vocaţie, în această mărturie a comunicării, pentru că acest timp are atâta nevoie de mai puţin contacte şi de mai multă comunicare. Mulţumesc. Felicitări pentru Ziua voastră. Şi acum înainte cu întrebările.

Gisotti:

Aşadar, Sfinte Părinte, aşa cum este tradiţia, primele două întrebări sunt adresate de mass-media din ţara în care am fost. Începe Diana Dumitraşcu de la televiziunea română TVR. Vă rog:

Diana Dumitraşcu:

Sfinte Părinte, vă mulţumim pentru vizita dumneavoastră în România. Sanctitate, dumneavoastră ştiţi că milioane de conaţionali au emigrat în ultimii ani. Care este mesajul dumneavoastră pentru o familie care îşi lasă copiii pentru a merge să muncească în străinătate cu scopul de a le asigura o viaţă mai bună? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Înainte de toate, asta mă face să mă gândesc la iubirea familiei, pentru că despărţirea în două, în trei nu este un lucru frumos. Există mereu nostalgia de a fi împreună. Dar despărţirea pentru ca să nu lipsească nimic familiei este un act de iubire. La Liturghia de ieri am auzit ultima intenţie a acelei doamne care lucra în străinătate pentru a ajuta familia. Întotdeauna o astfel de despărţire este dureroasă. Dar de ce pleacă? Nu pentru a face turism, din necesitate. Necesitate. Şi de atâtea ori, nu pentru că ţara nu găseşte... De atâtea ori sunt rezultate ale unei politici mondiale care au incidenţă asupra acestui lucru. Ştiu care este istoria ţării tale, după căderea comunismului... Apoi atâtea, atâtea firme străine au închis pentru a merge în străinătate ca să câştige mai mult. A închide astăzi o firmă înseamnă a lăsa oameni pe stradă. Şi aceasta este o nedreptate mondială, generală, de lipsă de solidaritate. Este o suferinţă. Cum să luptăm? Încercând să se deschidă surse de muncă. Nu este uşor; nu este uşor în situaţia mondială actuală a finanţelor, a economiei. Dar gândiţi-vă că voi aveţi un nivel de naşteri impresionant: aici nu se vede iarna demografică pe care o vedem în Europa. Este o nedreptate a nu putea avea o sursă de muncă pentru atâţia tineri. Şi pentru aceasta urez ca să se rezolve această situaţie care nu depinde numai de România, ci de ordinea mondială financiară, de această societate a consumismului, a lui a avea mai mult, a lui a câştiga mai mult... Mulţumesc.

Gisotti:

Acum vă adresează întrebarea Cristian Micaci de la Radio Maria - România.

Cristian Micaci:

Sfinte Părinte, aşa cum a spus şi directorul mai devreme, s-a vorbit mult în aceste zile despre "mersul împreună". Acum, la plecarea dumneavoastră, eu aş vrea să întreb: ce ne sfătuiţi pe noi, din România? Care ar trebui să fie raporturile dintre confesiuni, în mod deosebit între Biserica catolică şi cea ortodoxă - minoritatea catolică şi majoritatea ortodoxă - raportul dintre diferitele etnii şi raportul dintre lumea politică şi societatea civilă?

Papa Francisc:

În general, eu aş spune, raportul mâinii întinse, când există conflicte. Astăzi o ţară în dezvoltare cu un nivel ridicat de naşteri cum sunteţi voi, cu acest viitor nu-şi poate permite luxul de a avea duşmani înăuntru. Trebuie să se facă un proces de apropiere, mereu: între diferitele etnii, diferitele confesiuni religioase, mai ales cele două creştine... Acesta este primul lucru: mereu mâna întinsă, ascultarea celuilalt. Cu ortodoxia: voi aveţi un mare patriarh, un om cu inimă mare şi un mare studios. Cunoaşte mistica Părinţilor din deşert, mistica spirituală, a studiat în Germania... Este şi un om al rugăciunii. Este uşor să te apropii de Daniel, este uşor, pentru că eu îl simt frate şi noi am vorbit ca fraţi. Eu nu voi spune: "Dar pentru ce voi...", iar el nu va spune: "Dar pentru ce voi...". Să mergem împreună! Având mereu această idee: ecumenismul nu înseamnă a ajunge la sfârşitul partidei, al discuţiilor; ecumenismul se face mergând împreună. Mergând împreună. Rugându-ne împreună. Ecumenismul rugăciunii. Avem în istorie ecumenismul sângelui: când îi ucideau pe creştini nu întrebau: "Tu eşti ortodox? Tu eşti catolic? Tu eşti luteran? Tu eşti anglican?". Nu. "Tu eşti creştin", şi sângele se amesteca. Un ecumenism al mărturiei, este un alt ecumenism. Al rugăciunii, al sângelui, al mărturiei. Apoi, ecumenismul săracului, cum îl numesc eu, care este a lucra împreună, în ceea ce putem, a lucra pentru a ajuta bolnavii, neputincioşii, oamenii care sunt la marginea minimei bunăstări: a ajuta. Mt 25: acesta este un frumos program ecumenic, nu-i aşa? A merge împreună, şi asta este deja unitate a creştinilor. Dar să nu aşteptăm ca teologii să se pună de acord pentru a ajunge la Euharistie. Euharistia se face în fiecare zi cu rugăciunea, cu amintirea sângelui martirilor noştri, cu faptele de caritate precum şi iubindu-ne. Într-un oraş din Europa era un raport bun - există! - între arhiepiscopul catolic şi arhiepiscopul luteran. Arhiepiscopul catolic trebuia să vină în Vatican duminică seara şi a sunat că va sosi luni dimineaţă. Când a venit, mi-a spus: "Scuză-mă, dar ieri arhiepiscopul luteran a trebuit să meargă la o reuniune şi mi-a cerut: «Te rog, vino la catedrala mea şi fă tu celebrarea»". Există fraternitate! A ajunge la asta este mult! Şi predica a făcut-o catolicul. N-a făcut Euharistie, dar predica a făcut-o. Aceasta este fraternitate. Când eu eram la Buenos Aires am fost invitat de Biserica scoţiană să fac multe predici şi mergeam acolo, făceam predica... Se poate! Se poate merge împreună. Unitate, fraternitate, mână întinsă, a ne privi cu bunătate, a nu vorbi rău despre alţii... Defecte avem toţi, toţi. Dar dacă mergem împreună, defectele le lăsăm deoparte: pe acelea le critică "holteii"... Mulţumesc.

Gisotti:

Xavier Lenormand, de la mass-media franceză.

Xavier Lenormand:

Sanctitate, întrebarea mea aminteşte un pic pe cea de mai înainte. În prima zi a acestei călătorii, dumneavoastră aţi mers în catedrala ortodoxă pentru un moment frumos, dar şi un pic dur, al rugăciunii Tatăl Nostru. Un pic dur pentru că, dacă ortodocşii şi catolicii erau împreună, nu s-au rugat împreună. Dumneavoastră tocmai aţi vorbit despre ecumenismul rugăciunii. Aşadar întrebarea mea este: Sanctitate, la ce v-aţi gândit când aţi rămas în tăcere în timpul rugăciunii Tatăl Nostru în română? Şi care sunt următorii paşi concreţi în acest a merge împreună? Mulţumesc, Sanctitate.

Papa Francisc:

Eu îţi voi face o destăinuire: eu n-am rămas în tăcere, m-am rugat Tatăl Nostru în italiană. Şi tu? Bine. Şi am văzut, în timpul rugăciunii Tatăl Nostru, că majoritatea oamenilor se ruga fie în română, fie în latină. Oamenii merg dincolo de noi conducătorii: noi conducătorii trebuie să facem echilibre diplomatice pentru a asigura ca să mergem împreună. Există obiceiuri, reguli diplomatice care este bine să fie păstrate pentru ca lucrurile să nu se dărâme; însă poporul se roagă împreună. Şi noi, când suntem singuri, ne rugăm împreună. Aceasta este o mărturie. Eu am experienţa de rugăciune cu atâţia, atâţia păstori luterani, evanghelici şi chiar ortodocşi. Patriarhii sunt deschişi. Da, şi noi catolicii avem oameni închişi, care nu vor şi spun: "Nu, ortodocşii sunt schismatici". Sunt lucruri vechi. Ortodocşii sunt creştini. Dar există grupuri catolice un pic integraliste: trebuie să-i tolerăm, să ne rugăm pentru ei pentru Domnul şi Duhul Sfânt să le înmoaie un pic inima. Dar eu m-am rugat. Amândoi. Nu l-am privit pe Daniel, dar cred că el a făcut la fel.

Gisotti:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Acum vă adresează întrebarea Manuela Tulli de la Ansa.

Manuela Tulli:

Bună seara, Sfinte Părinte. Am fost în România, ţară care s-a arătat europeistă. În aceste alegeri recente, unii lideri politici, ca vice-premierul nostru Matteo Salvini, au făcut campanie electorală arătând simboluri religioase: la adunări am văzut rozarii, cruci, consacrări la Inima Neprihănită a Mariei. Voiam să ştiu ce impresie v-a făcut asta şi dacă este adevărat, cum spun unele indiscreţii, că dumneavoastră n-aţi vrut să-l întâlniţi pe vice-premierul nostru.

Papa Francisc:

Mai întâi - încep de la a doua - eu n-am auzit ca vreunul din guvern [italian], cu excepţia premierului, să fi cerut audienţă. Niciunul. Pentru a cere o audienţă, trebuie vorbit la Secretariatul de Stat, se cere audienţă. Premierul Conte a cerut-o şi a fost dată, aşa cum indică protocolul. A fost o audienţă frumoasă, cu premierul, de o oră sau mai mult, probabil. Un om inteligent, un profesor care ştie despre ce vorbeşte. Cu privire la vicepremieri, n-am primit cereri, nici de la alţi miniştri. Da, pe preşedintele Republicii l-am primit.

Al doilea, cu privire la aceste imagini. Am mărturisit de atâtea ori că dintre ziare eu citesc două: "ziarul partidului", adică "L'Osservatore Romano", pe acesta îl citesc şi ar fi frumos ca voi să-l citiţi, pentru că acolo sunt chei de interpretare foarte interesante. Precum şi lucruri pe care le spun eu care sunt acolo. Şi apoi "Il Messaggero", care-mi place, Il Messaggero, pentru că are titluri mari: eu îl răsfoiesc aşa, uneori mă opresc... Şi n-am intrat în aceste ştiri ale propagandelor, cum a făcut un partid sau altul propaganda electorală... Cu adevărat.

Există un al treilea element, în asta mă mărturisesc ignorant: eu nu înţeleg politica italiană. Este adevărat, trebuie s-o studiez, n-o înţeleg. A spune o opinie despre atitudini dintr-o campanie electorală, despre unul dintre partide, fără informaţie, aşa, ar fi foarte imprudent din partea mea. Eu mă rog pentru toţi, pentru ca Italia să meargă înainte, pentru ca italienii să se unească şi să fie leali în angajarea lor. Şi eu sunt italian pentru că sunt fiu de emigraţi italieni: în sânge sunt italian. Fraţii mei, toţi au cetăţenia. Eu n-am voit s-o am pentru că în acel timp în care ei au obţinut-o eu eram episcop, şi am spus: "Nu, episcopul trebuie să fie al patriei", şi n-am voit s-o iau. Şi pentru aceasta nu o am. Există, în politica atâtor ţări - multor -, boala corupţiei, peste tot. Să nu spuneţi mâine: "Papa a spus că politica italiană este coruptă", nu. Eu am spus că peste tot una din bolile politicii este alunecarea în corupţie. Un fapt universal. Vă rog, nu mă faceţi să spun ceea ce nu am spus. Şi odată mi-au spus cum sunt pactele politice: să ne imaginăm o reuniune de nouă antreprenori la masă; discută pentru a se pune în acord cu privire la dezvoltarea firmelor lor şi la sfârşit, după ore şi ore şi ore, şi cafea, cafea şi cafea, se pun de acord. În timp ce se tipăreşte acordul iau un whisky pentru a sărbători şi apoi încep să treacă hârtiile de la unul la altul pentru a semna acordul. În momentul în care trec hârtiile de la unul la altul, sub masă, eu şi acela... fac un alt acord pe sub masă. Aceasta este corupţie politică, ce se face cam peste tot. Trebuie să-i ajutăm pe politicieni să fie cinstiţi, să nu facă o campanie cu steaguri necinstite - calomnia, defăimarea, scandalurile... Şi, de atâtea ori, a semăna ură şi frică: acest lucru este teribil. O politiciană, un politician niciodată, niciodată nu trebuie să semene ură şi frică. Numai speranţă. Dreaptă, exigentă, dar speranţă. Pentru că trebuie să conducă ţara acolo şi nu s-o sperie. Nu ştiu dacă am răspuns. Dar cu privire la amănuntele conduitei politicienilor nu ştiu.

Gisotti:

Sfinte Părinte, vă adresează acum întrebarea Eva Fernández, jurnalistă de la Cope.

Eva Fernández:

Sfinte Părinte, ieri la întâlnirea cu tinerii şi familiile, aţi insistat din nou asupra importanţei raportului dintre bunici şi tineri, pentru ca tinerii să aibă rădăcini pentru a merge înainte şi bunicii să poată visa. Dumneavoastră nu aveţi o familie apropiată dar aţi spus că Benedict al XVI-lea este ca un bunic, este ca şi cum aţi avea un bunic acasă...

Papa Francisc:

Este adevărat!

Eva Fernández:

Continuaţi să-l vedeţi ca pe un bunic?

Papa Francisc:

Şi mai mult! De fiecare dată când merg la el ca să-l vizitez, aşa îl simt. Şi iau mâna şi-l fac să vorbească. Vorbeşte puţin, vorbeşte rar, dar cu aceeaşi profunzime din totdeauna. Pentru că problema lui Benedict sunt genunchii, nu capul: are o luciditate mare şi eu auzindu-l pe el vorbind devin puternic, simt "sucul" rădăcinilor care vine în mine şi mă ajută să merg înainte. Simt această tradiţie a Bisericii care nu este un lucru de muzeu, tradiţia, nu. Tradiţia este ca rădăcinile, care îţi dau sucul pentru a creşte. Şi tu nu vei deveni ca rădăcinile, nu: tu vei înflori, copacul va creşte, vei da roade şi seminţele vor fi rădăcini pentru alţii. Tradiţia Bisericii este mereu în mişcare. Într-un interviu pe care l-a făcut Andrea Monda în "L'Osservatore Romano" - voi citiţi "L'Osservatore Romano", nu-i aşa? - în urmă cu câteva zile, era o situaţie care mi-a plăcut mult, a muzicianului Gustav Mahler. Şi vorbind despre tradiţii, el spune: "Tradiţia este garanţia viitorului şi nu păstrătoarea cenuşii". Nu este un muzeu. Tradiţia nu păstrează cenuşile, nostalgia integraliştilor, întoarcerea la cenuşă, nu. Tradiţia sunt rădăcini care garantează ca pomul să crească, să înflorească şi să dea rod. Şi repet acel text al poetului argentinian pe care îmi place atât de mult să-l citez: "Tot ceea ce copacul are înflorit îăi vine din ceea ce are sub pământ". Sunt bucuros, pentru că la Iaşi am făcut referinţă la bunica aceea [cu nepoţelul nou-născut în braţe]: a fost un gest de "complicitate", şi cu ochii aceia... În acel moment eram atât de emoţionat încât n-am reacţionat şi apoi papamobilul a mers înainte; aşadar, aş fi putut să-i spun acestei bunici să vină în faţă, pentru a arăta acel gest... Şi i-am spus Domnului Isus: "Este o durere, dar tu eşti capabil s-o rezolvi". Şi profesionistul nostru Francisc [fotograf], când a văzut comunicarea pe care am avut-o cu acea femeie cu ochii, a făcut fotografia şi acum este publică: am văzut-o în această după-amiază pe Vatican Insider. Acestea sunt rădăcinile, şi asta va creşte. Nu va fi ca mine, dar eu dau ceea ce este al meu. Este importantă această întâlnire [între bătrâni şi tineri]. Apoi sunt verbele. Când bunicii simt că au nepoţi care vor duce înainte istoria, încep să viseze - bunicii când nu visează se deprimă -: ah! Există viitor! Şi tinerii, încurajaţi de acest lucru, încep să profeţească şi să facă istorie. Important.

Eva Fernández:

Mulţumesc, Sfinte Părinte.

Gisotti:

Cred că avem spaţiu pentru încă o întrebare: Lucas Wiegelmann de la Herder Korrespondenz...

Papa Francisc:

Această revistă eu o citeam la Buenos Aires...

Lucas Wiegelmann:

Sfinte Părinte, în aceste zile dumneavoastră aţi vorbit mult despre fraternitatea între neamuri şi despre mersul împreună, lucru pe care deja l-am simţit. Însă vedem că în Europa creşte numărul celor care nu doresc fraternitatea ci egoismul şi izolarea, preferă să meargă singuri. De ce este aşa, după părerea dumneavoastră, şi ce trebuie să facă Europa pentru a schimba asta? Mulţumesc.

Papa Francisc:

Scuzaţi-mă dacă mă citez pe mine însumi, fac asta fără vanitate, pentru utilitate. Am vorbit despre această problemă în cele două [trei] discursuri: cel de la Strasbourg; cel pe care l-am făcut când am primit Premiul Carol cel Mare; şi apoi în discursul adresat tuturor şefilor de stat şi de guvern în Sala Regia: erau toţi, când a fost aniversarea Pactelor pentru întemeierea Uniunii Europene. În aceste discursuri am spus tot ceea ce gândesc. Şi există şi un alt discurs, pe care nu l-am făcut eu ci l-a făcut primarul, Bürgermeister-ul de Aachen: acesta este o bijuterie, o bijuterie a voastră, germană. O bijuterie. Citeşte-l şi vei găsi lucruri. Europa trebuie să discute. Europa nu trebuie să spună: "Suntem uniţi, acum spunem la Bruxelles: descurcaţi-vă voi, mergeţi înainte voi". Nu. Toţi suntem responsabili de Uniunea Europeană, toţi. Şi această circulaţie a preşedinţiei nu este un gest de curtoazie ca la dansul menuet: e rândul tău, e rândul tău. Nu. Este un simbol al responsabilităţii pe care fiecare dintre ţări o are faţă de Europa. Dacă Europa nu priveşte bine provocările viitoare, Europa se va ofili. Mi-am permis să spun, la Strasbourg, că simt că Europa încetează să fie "mama Europa" şi devine "bunica Europa". A îmbătrânit. A pierdut dorinţa de a lucra împreună. Probabil, în ascuns, cineva îşi poate pune întrebarea: "Dar acesta nu va fi sfârşitul unei aventuri de 70 de ani?". Trebuie reluat spiritul părinţilor fondatori: să-l reluăm pe acesta. Europa are nevoie de ea înseşi, de a fi ea înseşi, de propria identitate, de propria unitate, şi să depăşească prin asta, prin atâtea lucruri pe care politica bună le oferă, să depăşească diviziunile şi frontierele. Vedem frontiere, în Europa: asta nu face bine. Nici frontierele culturale nu fac bine. Este adevărat că fiecare ţară are propria cultură şi trebuie s-o păstreze, dar cu spiritul poliedrului: există o globalizare unde se respectă culturile tuturor, dar toţi uniţi. Dar, vă rog, Europa să nu se lase învinsă de pesimism sau de ideologii, pentru că Europa, în acest moment, este atacată nu cu tunuri sau bombe, ci cu ideologii: ideologii care nu sunt europene, care vin din afară sau se nasc în grupuleţe europene, dar nu sunt mari. Gândiţi-vă la Europa, divizată şi beligerantă, din 1914 şi din 1932-1933 până în 1939, când a izbucnit războiului: dar să ne întoarcem la asta, vă rog! Să învăţăm la istorie. Să nu cădem în aceeaşi groapă. Data trecută v-am spus că se spune că unicul animal care cade de două ori în aceeaşi groapă este omul: măgarul nu face asta niciodată!

Nu ştiu ce să-ţi mai spu... Dar citeşte acel discurs la primarului, al Bürgermeister-ului de Aachen: este o bijuterie.

Gisotti:

Mulţumim, Sfinte Părinte. Mulţumim pentru această disponibilitate la sfârşitul a trei zile foarte angajante, şi pentru aceste cinci călătorii una după alta, în această primă parte a anului, aşa de bogate în momente, aşa de diferite prin întâlnirile pe care le-aţi avut. Mulţumim.

Papa Francisc:

Acum, două lucruri. Din cauza climei [a condiţiilor meteorologice], ieri a trebuit să merg cu maşina: două ore şi 40 de minute. A fost un har al lui Dumnezeu: am văzut un peisaj foarte frumos, aşa cum n-am văzut niciodată. Am străbătut toată Transilvania: este o frumuseţe! Niciodată n-am mai văzut aşa ceva. Şi astăzi, pentru a merge la Blaj, la fel: un lucru frumos, frumos, frumos! Peisajul din această ţară. Mulţumesc şi ploii care m-a făcut să călătoresc aşa şi nu cu elicopterul, să am mai mult contact cu realitatea.

Şi al doilea lucru, ştiu că unii dintre voi sunt credincioşi, alţii nu atât de mult, dar eu le voi spune celor credincioşi: rugaţi-vă pentru Europa, rugaţi-vă pentru Europa, pentru unitate. Ca Domnul să ne dea harul. Celor care nu cred: uraţi bunăvoinţa, urarea inimii, dorinţa ca Europa să fie din nou visul părinţilor fondatori. Mulţumesc. Multe mulţumiri. Şi bună încheiere a "sărbătorii" voastre [Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale].

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc

lecturi: 2747.