CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC
ÎN ROMÂNIA

(31 mai - 2 iunie 2019)

Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri

Câmpia Libertăţii (Blaj), duminică, 2 iunie 2019

"Învăţătorule, cine a păcătuit de s-a născut orb, el sau părinţii lui?" (In 9,2). Această întrebare, pe care discipolii i-a adresează lui Isus, provoacă o serie de reacţii şi de acţiuni care vor însoţi întreaga relatare evanghelică, dezvăluind şi scoţând în evidenţă ceea ce orbeşte cu adevărat inima omului.

Isus, ca şi discipolii săi, îl vede pe orbul din naştere, dar are puterea de a-l recunoaşte şi de a-l pune în centrul atenţiei sale. După ce spune că orbirea acelui om nu era rodul păcatului. Isus "a scuipat pe pământ şi a făcut tină", i-a uns ochii orbului şi i-a poruncit apoi să se spele în scăldătoarea Siloe. După ce s-a spălat, orbul şi-a recăpătat vederea. Este interesant de observat că minunea este relatată în doar două versete, toate celelalte îndreptând atenţia nu spre orbul vindecat, ci spre discuţiile pe care le provoacă minunea. Se pare că viaţa şi mai ales vindecarea orbului devin un fapt banal, anecdotic sau motiv de controversă, chiar de iritare şi de neplăcere. Orbul vindecat este mai întâi luat la întrebări de mulţimea nedumerită, apoi de farisei; şi aceştia îi anchetează şi pe părinţii acestuia. Ei pun la îndoială chiar identitatea omului vindecat; apoi neagă acţiunea lui Dumnezeu invocând drept scuză faptul că Dumnezeu nu lucrează sâmbăta; ei merg până într-acolo încât pun la îndoială şi faptul că acel om ar fi fost orb din naştere.

Toată scena şi discuţiile denotă cât de greu este să înţelegem acţiunile şi priorităţile lui Isus, capabil să-l pună în centru pe cel care trăia la periferie, mai ales când ceilalţi cred că prioritatea o deţine "Sabatul" şi nu iubirea Tatălui care vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii (cf. 1Tim 2,4); orbul trebuia să trăiască nu doar cu povara propriei orbiri, ci şi cu orbirea celor din jurul lui. Aşa sunt împotrivirile şi duşmăniile care se nasc în inima omului, când, în loc să fie puse în centru persoanele sunt puse interesele personale, etichetele, teoriile, abstracţiile şi ideologiile, care, pe unde trec, nu fac altceva decât să orbească totul şi pe toţi. În schimb, logica Domnului este diferită: departe de a se ascunde în lipsa de acţiune sau în abstracţie ideologică, caută persoana cu faţa sa, cu rănile sale şi cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare şi nu se lasă înşelat de discursuri care nu sunt în măsură să dea prioritate şi să pună în centru ceea ce este important cu adevărat.

Aceste ţinuturi cunosc bine ce înseamnă suferinţa oamenilor atunci când forţa ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viaţa şi se impune ca normă a vieţii înseşi şi a credinţei oamenilor, când capacitatea de decizie, libertatea şi spaţiul creativităţii sunt reduse sau eliminate pur şi simplu (cf. Enciclica Laudato si', 108). Fraţi şi surori, voi aţi suferit din cauza discursurilor şi acţiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea şi la distrugerea celui care nu putea să se apere şi reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei şapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam fericiţi. În faţa persecuţiei neîndurătoare din partea regimului, ei au dat dovadă de o credinţă şi de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj şi cu tărie interioară, au preferat să sufere o dură detenţie şi orice fel de tortură, decât să-şi renege apartenenţa la iubita lor Biserică. Aceşti păstori, martiri ai credinţei, au recâştigat şi au lăsat poporului român o preţioasă moştenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate şi milostivire.

Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc celebrarea acestei Dumnezeieşti Liturghii pe "Câmpia libertăţii". Acest loc semnificativ evocă unirea poporului vostru, care s-a realizat în diversitatea lui confesională: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogăţeşte şi defineşte cultura şi identitatea naţională a românilor. Noii fericiţi au suferit şi şi-au jertfit vieţile opunându-se unui sistem ideologic tiran şi coercitiv în privinţa drepturilor fundamentale ale persoanei umane. În acea perioadă de tristă amintire, viaţa comunităţii catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial şi ateu: toţi episcopii, şi mulţi credincioşi, ai Bisericii greco-catolice şi ai Bisericii catolice de rit latin au fost prigoniţi şi condamnaţi la închisoare.

Un alt aspect al moştenirii spirituale a noilor fericiţi este milostivirea. Tenacitatea în a mărturisi credinţa în Cristos se îmbina în fiinţa lor cu o acceptare a martiriului fără cuvinte de ură la adresat prigonitorilor, faţă de care au demonstrat o blândeţe extraordinară. Este grăitor ceea ce a declarat în timpul detenţiei episcopul Iuliu Hossu: "Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinţei pentru a dărui iertarea şi a ne ruga pentru convertirea tuturor". Aceste cuvinte sunt simbolul şi sinteza atitudinii cu care, în timpul grelelor lor încercări, aceşti fericiţi şi-au sprijinit poporul în continuarea mărturisirii credinţei, fără să cedeze şi fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire faţă de torţionari este un mesaj profetic, fiindcă ne apare astăzi ca o invitaţie adresată nouă, tuturor, de a învinge ranchiuna prin caritate şi iertare, trăind în mod concret şi curajos credinţa creştină.

Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, în mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din tradiţiile lor culturale şi religioase deosebit de bogate. Colonizări ideologice care dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei (cf. Exortaţia apostolică post-sinodală Amoris laetitia, 40) şi dăunează, prin idei distrugătoare, la fel de atee ca odinioară, îndeosebi tinerilor şi copiilor noştri, lăsându-i fără rădăcini din care să poată creşte (cf. Exortaţia apostolică Christus vivit, 78); şi atunci totul devine irelevant dacă nu slujeşte intereselor proprii imediate şi determină persoanele să profite de altele şi să le trateze ca pe simple obiecte (cf. Enciclica Laudato si', 123-124). Există voci care, semănând teamă şi dezbinare, vor să şteargă şi să îngroape cea mai preţioasă moştenire pe care aceste ţinuturi au zămislit-o. Mă gândesc, de exemplu, la Edictul de la Turda, din 1568, care sancţiona orice fel de radicalism, promovând un act de toleranţă religioasă, fiind unul dintre primele de acest tip din Europa.

Aş dori să vă încurajez să duceţi lumina Evangheliei contemporanilor noştri şi să continuaţi să luptaţi, asemenea acestor fericiţi, împotriva noilor ideologii amintite. Acum este rândul nostru să luptăm, aşa cum a fost rândul lor în acele timpuri. Să fiţi mărturisitori ai libertăţii şi ai milostivirii, făcând să aibă întâietate fraternitatea şi dialogul asupra diviziunilor, punând accent pe fraternitatea de sânge care îşi găseşte originea în perioada de suferinţă în care creştinii, divizaţi de-a lungul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiaţi şi mai solidari. Fraţi şi surori preaiubiţi, să vă însoţească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Fecioarei Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, şi mijlocirea noilor fericiţi.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Fotografii: Vatican News

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc

lecturi: 1572.