|
CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC (31 mai - 2 iunie 2019) Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici martiri Câmpia Libertății (Blaj), duminică, 2 iunie 2019 "Învățătorule, cine a păcătuit de s-a născut orb, el sau părinții lui?" (In 9,2). Această întrebare, pe care discipolii i-a adresează lui Isus, provoacă o serie de reacții și de acțiuni care vor însoți întreaga relatare evanghelică, dezvăluind și scoțând în evidență ceea ce orbește cu adevărat inima omului. Isus, ca și discipolii săi, îl vede pe orbul din naștere, dar are puterea de a-l recunoaște și de a-l pune în centrul atenției sale. După ce spune că orbirea acelui om nu era rodul păcatului. Isus "a scuipat pe pământ și a făcut tină", i-a uns ochii orbului și i-a poruncit apoi să se spele în scăldătoarea Siloe. După ce s-a spălat, orbul și-a recăpătat vederea. Este interesant de observat că minunea este relatată în doar două versete, toate celelalte îndreptând atenția nu spre orbul vindecat, ci spre discuțiile pe care le provoacă minunea. Se pare că viața și mai ales vindecarea orbului devin un fapt banal, anecdotic sau motiv de controversă, chiar de iritare și de neplăcere. Orbul vindecat este mai întâi luat la întrebări de mulțimea nedumerită, apoi de farisei; și aceștia îi anchetează și pe părinții acestuia. Ei pun la îndoială chiar identitatea omului vindecat; apoi neagă acțiunea lui Dumnezeu invocând drept scuză faptul că Dumnezeu nu lucrează sâmbăta; ei merg până într-acolo încât pun la îndoială și faptul că acel om ar fi fost orb din naștere. Toată scena și discuțiile denotă cât de greu este să înțelegem acțiunile și prioritățile lui Isus, capabil să-l pună în centru pe cel care trăia la periferie, mai ales când ceilalți cred că prioritatea o deține "Sabatul" și nu iubirea Tatălui care vrea să-i mântuiască pe toți oamenii (cf. 1Tim 2,4); orbul trebuia să trăiască nu doar cu povara propriei orbiri, ci și cu orbirea celor din jurul lui. Așa sunt împotrivirile și dușmăniile care se nasc în inima omului, când, în loc să fie puse în centru persoanele sunt puse interesele personale, etichetele, teoriile, abstracțiile și ideologiile, care, pe unde trec, nu fac altceva decât să orbească totul și pe toți. În schimb, logica Domnului este diferită: departe de a se ascunde în lipsa de acțiune sau în abstracție ideologică, caută persoana cu fața sa, cu rănile sale și cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare și nu se lasă înșelat de discursuri care nu sunt în măsură să dea prioritate și să pună în centru ceea ce este important cu adevărat. Aceste ținuturi cunosc bine ce înseamnă suferința oamenilor atunci când forța ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se impune ca normă a vieții înseși și a credinței oamenilor, când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul creativității sunt reduse sau eliminate pur și simplu (cf. Enciclica Laudato si', 108). Frați și surori, voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și la distrugerea celui care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam fericiți. În fața persecuției neîndurătoare din partea regimului, ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și cu tărie interioară, au preferat să sufere o dură detenție și orice fel de tortură, decât să-și renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire. Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc celebrarea acestei Dumnezeiești Liturghii pe "Câmpia libertății". Acest loc semnificativ evocă unirea poporului vostru, care s-a realizat în diversitatea lui confesională: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și definește cultura și identitatea națională a românilor. Noii fericiți au suferit și și-au jertfit viețile opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în privința drepturilor fundamentale ale persoanei umane. În acea perioadă de tristă amintire, viața comunității catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial și ateu: toți episcopii, și mulți credincioși, ai Bisericii greco-catolice și ai Bisericii catolice de rit latin au fost prigoniți și condamnați la închisoare. Un alt aspect al moștenirii spirituale a noilor fericiți este milostivirea. Tenacitatea în a mărturisi credința în Cristos se îmbina în ființa lor cu o acceptare a martiriului fără cuvinte de ură la adresat prigonitorilor, față de care au demonstrat o blândețe extraordinară. Este grăitor ceea ce a declarat în timpul detenției episcopul Iuliu Hossu: "Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru a dărui iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor". Aceste cuvinte sunt simbolul și sinteza atitudinii cu care, în timpul grelelor lor încercări, acești fericiți și-au sprijinit poporul în continuarea mărturisirii credinței, fără să cedeze și fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire față de torționari este un mesaj profetic, fiindcă ne apare astăzi ca o invitație adresată nouă, tuturor, de a învinge ranchiuna prin caritate și iertare, trăind în mod concret și curajos credința creștină. Dragi frați și surori, chiar și astăzi reapar noi ideologii care, în mod subtil, încearcă să se impună și să-i dezrădăcineze pe oameni din tradițiile lor culturale și religioase deosebit de bogate. Colonizări ideologice care disprețuiesc valoarea persoanei, a vieții, a căsătoriei și a familiei (cf. Exortația apostolică post-sinodală Amoris laetitia, 40) și dăunează, prin idei distrugătoare, la fel de atee ca odinioară, îndeosebi tinerilor și copiilor noștri, lăsându-i fără rădăcini din care să poată crește (cf. Exortația apostolică Christus vivit, 78); și atunci totul devine irelevant dacă nu slujește intereselor proprii imediate și determină persoanele să profite de altele și să le trateze ca pe simple obiecte (cf. Enciclica Laudato si', 123-124). Există voci care, semănând teamă și dezbinare, vor să șteargă și să îngroape cea mai prețioasă moștenire pe care aceste ținuturi au zămislit-o. Mă gândesc, de exemplu, la Edictul de la Turda, din 1568, care sancționa orice fel de radicalism, promovând un act de toleranță religioasă, fiind unul dintre primele de acest tip din Europa. Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei contemporanilor noștri și să continuați să luptați, asemenea acestor fericiți, împotriva noilor ideologii amintite. Acum este rândul nostru să luptăm, așa cum a fost rândul lor în acele timpuri. Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să aibă întâietate fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, punând accent pe fraternitatea de sânge care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați de-a lungul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Frați și surori preaiubiți, să vă însoțească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Fecioarei Maria, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, și mijlocirea noilor fericiți. Franciscus Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
Fotografii: Vatican News * * * Secțiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc lecturi: 1572.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |