Arhiepiscopul de Bucureşti: strigătul "unitate, unitate" încă trăieşte

De Cristina Uguccioni

Primind invitaţia preşedintelui, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice locale, vineri, 31 mai, până duminică, 2 iunie, papa Francisc va merge în România, la douăzeci de ani după călătoria istorică a lui Ioan Paul al II-lea. Ţara, pe care tradiţia o califică prin titlul "Grădina Mariei", are circa 22 de milioane de locuitori, 86% sunt ortodocşi şi 6% catolici. În această conversaţie cu Vatican Insider reflectează despre semnificaţia acestei vizite papale părintele Ioan Robu, 74 de ani, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti (din 1990) şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor din România.

Cu ce sentimente îl aşteaptă comunităţile catolice pe papa Francisc?

Sentimentul dominant este o bucurie mare însoţită de dorinţa de a ne pregăti bine pentru a-l primi şi a onora prezenţa sa printre noi. În diecezele pe care papa le va vizita, preoţii au propus cateheze despre Biserica "una, sfântă, catolică şi apostolică" şi despre rolul pontifului; şi, cu obiectivul de a face mai bine înţeles nucleul magisteriului papei Francisc - iubirea milostivă a lui Dumnezeu - au oferit aprofundări despre scrierile sale: de la Evangelii gaudium la ultima exortaţie apostolică post-sinodală Christus vivit. Cât mă priveşte, îl aştept pe pontif cu braţele deschise: sunt foarte fericit să-l primesc şi să ştiu că va putea cunoaşte îndeaproape poporul român, vizitând şi regiuni în care Ioan Paul al II-lea n-a putut să meargă.

Puteţi oferi un portret al Bisericii din România?

Suntem o Biserică ce zboară cu două aripi: există o comunitate romano-catolică (de rit latin), constituită din credincioşi (circa un milion) care aparţin la origini lingvistice diferite (în prevalenţă români, maghiari, germani). Din 1700 există apoi comunitatea greco-catolică (de rit bizantin-român), cu sediu mitropolitan la Blaj, în Transilvania: credincioşii (200 de mii conform ultimului recensământ al statului, mult mai mulţi conform datelor furnizate de Biserica greco-catolică în Anuarul Pontifical) sunt români. Cele două Biserici au ambele şase dieceze şi episcopii sunt reuniţi într-o singură Conferinţă Episcopală.

În ce domenii acţionează Biserica în mod deosebit?

Angajarea generoasă a Bisericii a fost reprimată dur în timpul anilor regimului comunist: de fapt, după 1948, n-a mai fost posibil să se desfăşoare vreo activitate şi să se demareze vreo lucrare. Totuşi credinţa nu s-a stins: comunităţile noastre au rămas ancorate în Cristos. După 1989, fiind redobândită libertatea, Biserica a putut exprima din nou propria dedicare generoasă pentru populaţie: au fost întemeiate centre de asistenţă, şcoli, case de îngrijire, programe de susţinere pentru persoanele mai sărace, activităţi de promovare umană, iniţiative editoriale. Acestea sunt domeniile în care suntem încă angajaţi în mare parte.

Actualmente emigraţia este problema care preocupă mai mult şi îndurerează Biserica dumneavoastră?

Da, este chiar fuga a mii de români care ajung în ţările europene occidentale căutând loc de muncă şi condiţii mai bune de viaţă. Acest fenomen creează numeroase probleme: în arcul câtorva ani, numărul credincioşilor din întregi dieceze, inclusiv cea de Bucureşti, s-a diminuat drastic, aproape s-a înjumătăţit. Adesea cei care pleacă sunt familii tinere care îi lasă singuri în patrie pe părinţii bătrâni sau emigrează unul sau ambii soţi care după aceea îi încredinţează pe copii părinţilor sau îi abandonează. Deci familiile sunt dezbinate şi acest lucru este izvor de mari suferinţe, pe care Biserica încearcă în toate modurile să le aline. În pofida durerii şi a dificultăţilor pe care le provoacă emigraţia, pentru că adesea aşteptările unei vieţi mai bune nu sunt satisfăcute, este greu de a descuraja plecările: tentaţia de a asigura propriei familii un nivel bun de viaţă apare până astăzi irezistibil. O altă consecinţă a emigraţiei este scăderea clară a numărului seminariştilor: însă ştim că mulţi tineri au intrat în seminar şi au devenit preoţi în alte ţări europene şi asta ne consolează: Biserica este universală.

Ce reprezintă pentru credincioşi şi pentru poporul român beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri care va avea loc la 2 iunie la Blaj?

Amintirea acestor martiri este deosebit de vie: mărturia limpede pe care au oferit-o ne susţine pe drumul de credinţă, ne încurajează să perseverăm şi să rămânem fideli faţă de Cristos. Beatificarea este un eveniment de mare importanţă pentru întregul popor şi reprezintă recunoaşterea fie a suferinţei îndurate de acei oameni din iubire faţă de Domnul fie a fidelităţii lor faţă de El, faţă de Biserică şi faţă de papa. Nu numai asta: această beatificare pune în comuniune pe toţi cei care, în multe ţări, au pătimit sub regimurile comuniste.

Cum aţi descrie raporturile cu comunitatea ortodoxă?

Trebuie făcută distincţie: în viaţa zilnică, relaţiile dintre credincioşii catolici şi cei ortodocşi sunt foarte bune, senine. Se trăieşte şi se lucrează împreună fără nicio problemă. În arhidieceza mea familiile sunt în largă majoritate mixte, cu un soţ catolic şi celălalt ortodox. Este diferit discursul în ceea ce priveşte raporturile oficiale dintre cele responsabilii celor două comunităţi: contactele sunt respectuoase şi prietenoase, însă din păcate nu lucrăm împreună, aşa cum noi, catolici, ne-am dori".

Aţi făcut vreo tentativă?

Da, în trecut. Îmi amintesc că s-a încercat înfiinţarea unui centru sanitar care trebuia să fie gestionat de surori catolice şi ortodoxe. Proiectul a fost dus înainte câtva timp, însă după aceea a naufragiat. Deocamdată nu există nicio iniţiativă comună care - repet - noi am dori să se demareze, chiar dacă deocamdată n-aş şti să spun în ce domeniu şi în ce formă.

Ce semnificaţie asumă în contextul actual al României întâlnirea privată pe care la 31 mai papa Francisc o va avea cu patriarhul ortodox Daniel?

Întâlnirea cu patriarhul Daniel, în continuitate cu aceea desfăşurată în 1999 între Ioan Paul al II-lea şi patriarhul de atunci Teoctist, constituie o etapă de mare relevanţă în drumul spre unitatea creştinilor pe care Biserica îl parcurge cu determinare ascultând de Domnul. Dialogul trebuie să fie menţinut mereu viu, altminteri se stinge. Papa Francisc încontinuu leagă dialogul cu Dumnezeu cu dialogul cu aproapele, care trebuie căutat şi construit mereu şi pretutindeni. Cu motoul vizitei, "Să mergem împreună", pontiful vrea să-i îndemne pe creştini şi poporul român la un dialog adevărat, deschis, rodnic şi să lucreze uniţi pentru binele comun.

Care este amintirea cea mai emoţionantă de la vizita lui Ioan Paul al II-lea?

Strigătul care în timpul Liturghiei celebrate de papa s-a ridicat pe neaşteptate şi spontan din mulţimea credincioşilor: "Unitate, unitate". Acel strigăt, care cerea să se depăşească diviziunile, era un imperativ. Acel încă trăieşte, rămâne în inimile noastre şi în propunerile noastre.

Ce credeţi că aduce în dar Biserica Catolică română Bisericii întregi?

Darul nostru, care îşi are originea în istoria noastră, cred că este perseverenţa în credinţă chiar şi în timpuri dificile şi dureroase. Poporul a trăi un calvar în timpul regimului comunist, dar a păstrat propria alipire de Cristos.

(După Vatican Insider, 30 mai 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Secţiunea specială "Papa Francisc în România": www.ercis.ro/papafrancisc

lecturi: 556.