Reflecţie la Duminica I din Postul Mare - C

Ispitirile pot fi învinse

În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol. Nu a mâncat în zilele acelea şi, când ele s-au sfârşit, i-a fost foame. Atunci diavolul i-a zis: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine". Însă Isus i-a răspuns: "Este scris: «Nu numai cu pâine va trăi omul»". Ducându-l mai sus, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi diavolul i-a spus: "Îţi voi da toată autoritatea şi gloria lor, pentru că mie mi-a fost dată şi o dau cui vreau. Deci, dacă tu mă vei adora, a ta va fi toată". Răspunzând, Isus i-a spus: "Este scris: «Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora şi numai lui îi vei sluji»". L-a dus apoi în Ierusalim şi l-a aşezat pe coama templului şi i-a spus: "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci este scris: «Le va porunci îngerilor săi în privinţa ta ca să te păzească» şi: «Te vor ţine pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»". Însă Isus, răspunzându-i, i-a zis: "S-a spus: «Nu-l vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău!»" Şi, după ce a terminat toată ispitirea, diavolul s-a îndepărtat de la el pentru un anumit timp. (Evanghelia după sfântul Luca 4,1-13)

1. În cultul catolic, istoria ispitirilor lui Isus este prezentă în prima duminică din Postul Mare. Isus Cristos este dus de Duh în pustiu. Viaţa lui publică începe cu o retragere în singurătatea şi duritatea pustiului timp de patruzeci de zile. Această cifră este în legătură cu cei patruzeci de ani de peregrinări şi rătăcire prin pustiu a poporului israelit. A fost un timp de încercări şi ispitiri cărora israeliţii nu le-au făcut faţă totdeauna. În pustiu, poporul ales a înţeles mai bine cine este Dumnezeu şi cine sunt ei, oamenii aleşi de Yahve. În solitudine îndelungată şi grea, mulţi oameni ai lui Dumnezeu, sfinţi eremiţi, înţelepţi, preoţi şi episcopi au înţeles care-i menirea lor, devenind faruri de lumină pentru alţii.

Isus însuşi trece prin încercarea grea a pustiului; aici se luptă cu tentaţiile diavolului, adică îşi însuşeşte toate ispitirile oamenilor. El, care a luat pe umerii lui toate păcatele noastre, a experimentat şi toate ispitirile noastre şi puterea lor de seducţie. Aşa cum s-a întâmplat deja cu primul om: "Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor şi că pomul era de dorit, ca unul care dă înţelepciune şi a luat din rodul lui şi a mâncat şi a dat şi bărbatului care era cu ea şi a mâncat şi el" (Gen 3,6).

Cristos postea deja de multe zile iar trupul lui era slăbit din cauza foamei; acum, diavolul vrea să profite de această slăbiciune şi să-l determine să accepte că este bine să termine acest post înainte de termen. Nereuşind, îi întinde o altă cursă: să accepte stăpânirea lumii întregi, cu o condiţie: să i se închine lui. Isus îl respinge a doua oară. Diavolul vine cu o nouă propunere, aceea de a pune la încercare providenţa Tatălui; ispitire respinsă din nou. Renunţarea lui Isus Cristos nu este doar la hrana trupului, ci mai ales renunţarea la tentaţiile care l-ar fi îndepărtat de Tatăl ceresc şi de planul lui cu El, Fiul său. Duritatea vieţii în pustiu şi a acestor ispitiri ne arată experienţele dure pe care Isus le-a făcut, iar răspunsurile la tentaţiile diavolului pot fi considerate un fel de profesiuni de credinţă existenţială.

2. Ispitirile se insinuează în fragilitatea fiinţei noastre; fac parte din viaţa fiecăruia, alături de harul lui Dumnezeu. Cine nu este tentat în faţa unui meniu apetisant? Cine nu este inclinat să-şi arate personalitatea (puterea) în faţa altora; eventual, să-i domine? Cine nu este tentat să-l pună pe Dumnezeu în serviciul lui şi nu invers? Toţi! Însuşi Fiul lui Dumnezeu este ispitit; şi chiar dacă acum diavolului nu i-a reuşit planul, evanghelistul ne spune că s-a îndepărtat de Cristos pentru un anumit timp, adică cu intenţia clară de a reveni. A revenit ispititorul în grădina măslinilor şi atunci când Cristos era pe cruce. A încercat şi atunci să-l determine să fugă de suferinţă şi să nu îndeplinească planul pe care Tatăl îl avea cu el. Iar pe cruce, în momentele de suferinţă extremă, a încercat să-l ducă la disperare şi la pierderea încrederii în Dumnezeu Tatăl. În ispitirile lui Cristos sunt cuprinse ispitirile noastre, iar noi vom reuşi să le învingem, dacă ne putem încrederea nu atât în puterile noastre, ci în Cristos, care le-a învins pe toate. Cum? Privind mereu spre Tatăl şi încrezându-ne total în el şi în cuvântul lui. Timpul Postului Mare este necesar pentru a redescoperi puterea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa noastră slabă şi păcătoasă: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu" (Mt 4,4).

Pr. Emil Dumea

lecturi: 197.