Consideraţie la duminica a 7-a de peste an - Anul C - 2019

Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv (cf. Lc 6,36).

Spuneam duminica trecută că Isus a venit pe pământ pentru a instaura o nouă ordine în lume şi în inimile oamenilor, ordinea harului şi a iubirii din fiinţa lui Dumnezeu, Dumnezeu care aici pe pământ îi iubeşte pe toţi oamenii, prieteni şi duşmani. De aici şi porunca lui Isus: "Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru este milostiv" (cf. Lc 6,36). "Fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit" (Mt 5,48). Concret asta înseamnă: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care se poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi" (Lc 6,27-30). "Fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi care dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Mt 5,45).

Psalmistul David ne invită astăzi să distingem binefacerile lui Dumnezeu faţă de noi. Şi mai presus de toate darurile sale stă iertarea păcatelor noastre (Ps 103,3). Dacă ne-ar fi dat ceea ce meritam, atunci partea noastră ar fi fost pedeapsa veşnică (cf. Ps 103,10). Dar acum el a îndepărtat infinit aceste păcate de la noi (cf. Ps 103,12), le-a aruncat la spatele său (cf. Is 38,17), le-a făcut albe ca zăpada (cf. Is 1,18), le-a risipit ca pe un nor (cf. Is 44,22), le-a aruncat în adâncul mării (cf. Mih 7,19) şi nu-şi va mai aduce niciodată aminte de ele (cf. Is 43,25; Evr 10,17). Ba mai mult, el a făcut acestea pentru noi: "Pe când eram noi încă fără putere, pe când eram noi încă păcătoşi, tocmai atunci Cristos a murit pentru noi" (Rom 5,6.8).

Isus, vorbind despre crucea sa, vorbea ca de gloria lui ce va străluci în umilinţă (cf. In 13,31), dar şi despre învierea sa, prin care Dumnezeu îl va glorifica pe acela care l-a glorificat pe deplin (cf. In 13,32). Dar nu-i uită nici pe ucenicii săi care, după înălţarea sa la cer, vor fi recunoscuţi printr-un singur semn: dragostea lor unii pentru alţii, după exemplul său care s-a rugat Tatălui ceresc pentru duşmanii săi ucigaşi (cf. In 13,35). Iată un test şi pentru inimile noastre!

Prin porunca iubirii duşmanilor, Isus ne spune că trebuie să-i semnăm lui Dumnezeu cel bun şi iertător; trebuie să-i semănăm şi lui care ne-a iubit până la moartea pe cruce, găsindu-ne chiar scuze; trebuie să-i semănăm şi Duhului Sfânt care îi iubeşte pe toţi oamenii; trebuie să le semănăm şi sfinţilor. Trebuie să-i iubim şi pe cei care ne fac bine şi pe cei care ne fac rău, pentru că aici pe pământ se face selecţia pentru cer, unde intră numai cine-i seamănă lui Dumnezeu cel întreit şi unic.

În prima lectură vedem cum David refuză să se răzbune pe Saul, care căuta să-l ucidă pentru simplul motiv că a devenit mai popular decât el, prin înfrângerea lui Goliat, deşi prietenul său Abişai îl cheamă să-şi facă singur dreptate (cf. 1Sam 26,8). David ştie că răzbunarea este a lui Dumnezeu şi o refuză (cf. Rom 12,19). Vrăjmaşii noştri sunt acei oameni conduşi de satana care urmăresc cu orice chip să ne vadă nefericiţi în timp şi în veşnicie! Cineva spunea că valoarea omului drept se vede şi din numărul de duşmani pe care îi are. Totuşi, Isus ne spune astăzi: "Iubiţi-vă vrăjmaşii!" Asta înseamnă: Fiţi asemenea Tatălui ceresc. Fiţi asemenea mie. Fiţi asemenea Duhului Sfânt. Să le semănăm încă de pe pământ.

La 24 iunie 1859, armata franceză a înfrânt decisiv cu pierderi umane grele armata austriacă.

Cronicile de război spun că au fost peste 40.000 de morţi şi mii de răniţi. Un tânăr din Geneva, pe nume Henri Dunant, a auzit gemetele soldaţilor şi a văzut că nimeni nu avea grijă de ei. Atunci, el şi-a amintit de cuvintele Mântuitorului: "Iubiţi pe duşmanii voştri; faceţi bine celor care vă urăsc" (Lc 6,27). El a alergat pe străzi şi a cerut ajutor: "Veniţi şi ajutaţi-i pe răniţi, chiar dacă sunt duşmani. Toţi suntem fraţi!". Mulţi au răspuns la apelul lui. Strigătul "toţi suntem fraţi!" s-a răspândit ca un foc pe străzi şi chemarea lui a încolţit în inimi o dorinţă de a-i ajuta pe răniţi.

Toate aceste trăsături de caracter sunt străine de firea veche orgolioasă, egoistă şi nerăbdătoare.

Dacă însă cineva este în Cristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi (cf. 2Cor 5,17). Ele sunt ale lui Dumnezeu însuşi şi prin ele vom fi recunoscuţi aici pe pământ că suntem copiii Tatălui ceresc şi fraţi ai săi care a iertat până la moartea pe cruce şi găsind scuze duşmanilor săi. În cer, într-adevăr, nu vom mai avea această ocazie, pentru că în cer nu vor mai fi nici vrăjmaşi de iubit, nici nedreptăţi de îndurat, nici necăjiţi de mângâiat. Avem responsabilitatea şi privilegiul ca aici, pe pământ, să semănăm cu Isus, să reflectăm blândeţea, dragostea, smerenia şi răbdarea acestui model desăvârşit care, când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri, iar când era chinuit, nu ameninţa (1Pt 2.21-23).

Când o persoană este obsedată de tine şi caută să te discrediteze şi să te distrugă, să şti că eşti într-adevăr binecuvântat. Aceasta nu se întâmplă oricui. Eşti ales, pentru că în spatele vrăjmaşului tău este mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a ridicat pe vrăjmaşul tău pentru înălţarea ta! Urmărirea lui David de către împăratul Saul era cel mai bun lucru care i se putea întâmpla lui David în momentul acela. Era o parte vitală din pregătirea lui David pentru a deveni împărat. El avea ungerea ( cf. 1Sam 16,13) fără coroană, şi Dumnezeu voia să fie sigur că în ziua când va purta coroana el va fi gata. Şi pentru noi prigoana duşmanilor este o pregătire pentru atunci când vom ajunge în cer şi vom sta pe scaune de domnie (cf. Mt 19,28; Lc 22,30).

Apoi, când îţi ierţi deplin vrăjmaşul, ai trecut pe tărâmul supranaturalului. Poate nu vorbeşti în limbi; poate n-ai înviat pe cineva din morţi. Dar când ierţi pe deplin un vrăjmaş, ţi-ai atins ţinta, ai reuşit să intri în liga celor mari. Vorbim despre o ispravă mai mare decât escaladarea Everestului, pentru că iertarea deplină a unui vrăjmaş reprezintă escaladarea Everestului spiritual. Este cea mai înaltă culme a desăvârşirii în pelerinajul spiritual al unui om credincios.

Gestul lui David, deşi crescut sub legea talionului, şi iertarea tuturor creştinilor buni ne amintesc de porunca lui Isus: "Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează" (Lc 6,27-28)!

Isus cunoaşte inima omului coruptă de păcat. Ştie că în faţa insultelor, nedreptăţilor şi a violenţei instinctul răzbunării este foarte pronunţat. Totuşi Isus nu prezintă iertarea ca un act eroic rezervat celor sfinţi, ci ca pe o simplă datorie a fiecărui creştin. Această poruncă cere o profundă convertire, o adevărată revoluţie, o adevărată răsturnare interioară a gândurilor şi sentimentelor. Şi tocmai asta ne cere Isus nouă, ucenicilor săi: "Şi dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel" (Lc 6,32).

Creştinul nu poate acţiona cu mentalitatea păcătoşilor sau a acelora care nu îl cunosc încă pe Dumnezeu şi Evanghelia mântuirii. Trebuie să se distingă mult faţă de aceştia: "Celui care te loveşte peste un obraz întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! Celui care îţi cere dă-i şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi" (Lc 6,29-30)! Aceasta este o dreptate superioară animată de bucurie ca cea a lui Cristos care a murit pentru noi când noi eram păcătoşi şi duşmani (cf. Rom 5,6.8), căci Dumnezeu nu vrea moartea celui păcătos, ci ca el să se convertească şi să fie viu (cf. Ez 33,11). Un simplu fiu a lui Adam nu poate înţelege şi trăi o aşa învăţătură, trebuie să se nască din nou prin harul lui Cristos. "Întoarceţi-vă la mine" (Mal 3,7). "întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru! Căci el este milostiv şi îndurător, încet la mânie şi plin de bunătate şi iartă răul" (Il 2,13).

Giovannino Oliviero Giuseppe Guareschi (1908-1968), un scriitor italian, creatorul lui "Don Camillo", a acelui preot simplu şi credincios care a făcut înconjurul întregii lumi, a stat în centrul unei experienţe dramatice trăită în diferite lagăre de concentrare naziste, mai întâi în Polonia, apoi în Germania. Atunci când s-a întors din lagărul din Wietzendorf-Bergen, după nouăsprezece luni halucinante, a apărut aproape de nerecunoscut. Slăbit într-un mod înspăimântător (patruzeci şi şase de kilograme), totuşi pe chipul său soţia a văzut un fel de lumină misterioasă, un surâs de triumf, încât nu a putut să nu-i spună: Pare că ai învins tu războiul! Şi el a replicat, cu glas scăzut, pe ton confidenţial: Da, mă simt un învingător pentru că în tot acest timp am reuşit să nu urăsc pe nimeni.

Sfântul Paul Miki (1564-1597) s-a născut într-o familie înstărită din oraşul Kyoto, Japonia. Văzând că a fost înălţat pe cel mai de cinste piedestal pe care l-a avut vreodată, crucea, a început să declare celor de faţă că este japonez şi din Societatea lui Isus, că moare datorită predicării Evangheliei şi că îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru un dar atât de preţios. Apoi a adăugat următoarele cuvinte: "Vă declar că nu există altă cale de mântuire decât cea pe care o urmează creştinii. Deoarece această cale mă învaţă să-i iert pe duşmani şi pe toţi cei care mi-au făcut rău şi să fiu asemenea cu Dumnezeu încă de pe pământ".

Un tată avea trei fii. Când a socotit că se pot descurca singuri în viaţă, le-a împărţit averea. Mai avea un diamant de mare preţ, dar cui să i-l dea, ca să nu supere pe nimeni? Atunci le-a spus: "Vedeţi acest diamant? Va fi al aceluia care în timp de trei luni de zile va face cea mai nobilă faptă!" Fiecare dintre ei a chibzuit să facă ceea ce credea el că este mai bine. După scurgerea timpului s-au întors la casa părintească, sperând să câştige diamantul. Primul a spus: "Tată, în drumul meu m-am întâlnit cu un om străin, care mi-a încredinţat administrarea întregii lui averi. Şi i-am dat-o aşa cum mi-a încredinţat-o, ba chiar mai câştigându-i ceva". Tatăl i-a zis: "Bine, fiul meu, tu nu ţi-ai făcut decât datoria". Al doilea a spus: "Eu, tată, am văzut un copil că era în primejdie să se înece şi l-am scos din apă". Tatăl i-a zis: "Şi tu ai făcut o faptă bună, dar nu este cea mai nobilă cu putinţă". Al treilea i-a declarat: "Tată, am ajuns în drumul meu pe vârful unui munte cumplit de primejdios. Acolo am găsit pe cel mai mare duşman al meu, care, din cauza oboselii, adormise şi se rostogolise până la marginea prăpastiei. Aş fi putut să-l împing în hăul de alături şi să scap de el. Dar l-am trezit şi i-am salvat viaţa". Tatăl a exclamat fericit: "Ah! Tu ai săvârşit cea mai nobilă faptă cu putinţă: ai salvat viaţa duşmanului. Primeşte diamantul!" Şi Isus ne-a iubit şi ne-a salvat pe când eram încă păcătoşi şi a primit diamantul învierii pentru el şi pentru noi.

Lectura a doua ne vorbeşte despre învierea celor drepţi (cf. 1Cor 15,45-49). Cu ce vom asemăna trupul cel nou cu care credinciosul va fi îmbrăcat în glorie? Dacă ni se prezintă o sămânţă necunoscută, nu vom putea spune ce fel de plantă va răsări din ea. Tot aşa, dacă ni se prezintă o omidă respingătoare, nu putem şti fluturele care va ieşi din ea. Pentru a putea asista la micile miracole ale germinării sau ale metamorfozei, este nevoie de moartea seminţei şi de somnul nimfei (cf. In 12,24). Tot aşa, cel răscumpărat care "a adormit" va apărea înveşmântat într-un trup de înviere. Ce viitor extraordinar îi este rezervat acestui trup din ţărână, simplu înveliş al sufletului! El va învia "în neputrezire"; moartea nu mai are putere asupra lui; "în glorie" şi "în putere", fără infirmităţi şi fără slăbiciune; "trup spiritual", definitiv eliberat de carne şi de dorinţele ei, instrument perfect al Duhului Sfânt; în sfârşit, el va semăna cu trupul înviat al lui Cristos. Avem suficiente lămuriri despre starea noastră viitoare şi odată cu ele destule motive să-l glorificăm pe Dumnezeu în trupul nostru, iubindu-i pe duşmanii noştri şi făcându-le bine celor care ne urăsc, semănându-i lui Dumnezeu cel întreit şi unic încă de pe acum.

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 769.