|
A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna februarie 2019 Luna februarie aduce cu sine un nou număr al revistei "Lumina creștinului". Revista a ajuns la numărul 2 (350) al celui de-al XXX-lea an, din seria nouă. Pe prima copertă se află o imagine ce reprezintă logoul marian care va însoți vizita papei Francisc în România, în decursul acestui an, mai precis în intervalul 31 mai - 2 iunie 2019. Logoul are ca temă invitația "Să mergem împreună!". În pagina a doua se află articolul intitulat, Mărturisitori ai credinței creștine (XI), urmată de rubrica "Mesaj terezian", cu episodul "Conștiința comuniunii". Intenția de rugăciune universală pentru această lună constă în invitația de a ne ruga pentru primirea cu generozitate a victimelor traficului de persoane, ale prostituției și ale violenței. În paginile 3-4 ale revistei puteți citi un editorial intitulat "Motiv de mare bucurie! Vizita Sfântului Părinte papa Francisc la Iași", semnat de PS Petru Gherghel. Pagina 5, realizată de pr. Adrian Blăjuță, conține un articol ce tratează anumite aspecte ale venirii papei Francisc în România, cu referire și la etapa Iași. În cadrul aceleiași pagini, pr. Mihai Augustin Folner, OCarm, tratează despre Ziua Persoanelor Consacrate, pe care Biserica o comemorează în fiecare an, la 2 februarie. La paginile 6-7 găsiți un interviu luat episcopului Aurel Percă de pr. Cornel Cadar. Acest interviu abordează vizita "ad limina" din toamna anului trecut (5-11 noiembrie 2018), în special tema venirii papei în România, o dorință care devine realitate. Pagina 8, semnată de pr. Cornel Cadar, oferă informații cu privire la tema celei de-a XXVII-a Zi Mondiale a Bolnavului și totodată câteva gânduri ce aprofundează însemnătatea acestei zile. Pr. Cristian Diac oferă, în cadrul paginii 10, un material ce prezintă bilanțul lucrătorilor pastorali uciși în decursul anului trecut. La pagina 10 veți găsi un articol intitulat "Pași spre unitatea creștinilor", semnat de pr. Adrian Blăjuță. Tot în cadrul acestei pagini puteți citi tema cu privire la exploatarea persoanelor semnată de Maria Bordianu. În rubrica "Istorie" puteți citi un articol semnat de pr. Cornel Cadar, intitulat "Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (XIII)", iar în rubrica "Mesajul sfinților" găsiți un articol scris de pr. Petru Ciobanu, intitulat "Vizitele pastorale (I)". În rubrica "Sanctuare", pr. Iosif Dorcu publică la rândul său un articol dedicat sanctuarului Blois, sanctuar aflat pe malul drept al Loarei, în centrul Franței, între Orleans și Tours. La pagina 14, dedicată familiilor, pr. Felician Tiba ne propune un articol intitulat "Vreau un tată patron!". Totodată poate fi regăsită rubrica "Pentru copii", unde, la pagina 15, se continuă redarea istorioarei morale a lui Iosif Spillmann, "Nepotul reginei". Pagina 16 prezintă un material prelucrat de pr. Felician Tiba și intitulat "Dați-mi, vă rog, o lumânare!". La pagina 17, pr. Felix Roca a semnat articolul intitulat "Este bine a-l urma pe Isus", adresat tuturor tinerilor. În pagina următoare, articolul intitulat "Ziua Mondială a Tineretului" a fost semnat de Oficiul Național pentru Pastorația Tineretului. De asemenea, la aceeași pagină, veți putea citi câteva gânduri împărtășite de seminaristul Alin-Corneliu Sabău cu privire la întâlnirea grupului Taizé, la Madrid. Pagina 19 vă întâmpină cu două rubrici, una intitulată "Goana după iubire", semnată de pr. Laurențiu Dăncuță, iar cealaltă "Universalitatea mântuirii" de pr. Cristian Chinez. Pagina 20 cuprinde gândurile celor patru studenți seminariști plecați în Africa, în zonele de misiune. Mai multe știri pe scurt din viața Bisericii universale, dar și din cea locală, pot fi găsite la paginile 21-23. Pagina 24 conține curierul juridic care cuprinde întrebările adresate de cititorii revistei și răspunsurile oferite de doamna avocat Mihaela Ciobanu. Rubrica "Poșta redacției", de la paginile 25, respectiv 26, oferă răspunsuri la întrebările adresate de cititorii revistei, fiind inclusă și explicația oferită de pr. profesor Iosif Antili la întrebarea "Ce a făcut profetul Iona timp de trei zile și trei nopți cât a stat în pântecele balenei?" Penultima copertă oferă cititorilor oportunitatea de a completa rebusul intitulat "Sărbătoarea luminii". Vă invităm cu căldură să acordați timp lecturii spirituale citind revista Lumina Creștinului pentru a vă îmbogăți din trăirea spirituală a Bisericii! Marian Păuleț * * * Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente. * * * "Lumina creștinului"
* * * Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii): Din Librăria "Presa Bună":
* * * Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro lecturi: 976.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |