O istorie de succes

Relaţiile cu Federaţia Luterană Mondială şi cu Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa

De Matthias Türk

oficial de la secţiunea occidentală a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

În domul evanghelico-luteran din Lund, în Suedia, de mult timp de acum, din nou sunt celebrate în mod obişnuit liturghii catolice. Asta pentru că parohia catolică din oraş, biserica "Sfântul Toma", este închisă temporar pentru lucrări de restructurare. "Este vorba despre o colaborare cu adevărat unică între comunitatea catolică şi comunitatea noastră, o continuare a prieteniei care s-a dezvoltat între noi", explică pastorul luteran al catedralei, reverenda Lena Sjöstrand.

După celebrarea istorică a papei Francisc şi a preşedintelui de atunci al Federaţiei Luterane Mondiale, episcopul Munib Younan, ţinută în prezenţa a numeroşi reprezentanţi ecumenici internaţionali în domul din Lund, pentru a inaugura anul comemorativ al Reformei, la 31 octombrie 2016, cele două comunităţi locale s-au apropiat progresiv una de alta.

Un alt exemplu al acestei cooperări sunt vesperele ecumenice celebrate în fiecare lună alternativ în domul evanghelico-luteran şi în biserica catolică "Sfântul Toma". În acelaşi spirit, domul luteran deschide porţile pentru credincioşii catolici pentru celebrarea liturghiei catolice duminicale; făcând aşa, ne legăm cu timpurile care au precedat Reforma, când catedrala din Lund era dedicată sfântului Laurenţiu.

Liturghia catolică în domul actual protestant nu este numai o soluţie practică; pentru comunitatea parohială a domului, această colaborare ecumenică este un mod de a pune în practică în mod concret documentul De la conflict la comuniune publicat în 2013 de Comisia luterano-catolică pentru unitate, ca pregătire pentru anul comemorativ al Reformei. Ţinând cont de istoria despărţirii dintre catolici şi luterani care a durat 500 de ani, acest document ecumenic fundamental reflectează asupra celor 50 de ani de prietenie şi de dialog intens între cele două comunităţi.

"Întâlnirea, în timpul căreia episcopul Munib Younan, pe atunci preşedinte al Federaţiei Luterane Mondiale, şi papa Francisc au semnat o declaraţie comună pentru a intensifica această cooperare ecumenică, a atins foarte multe persoane; suntem bucuroşi că nu este vorba despre un eveniment din trecut, ci că există o adevărată continuitate care întăreşte relaţiile noastre", a fost afirmat de partea luterană. Din cauza diferenţelor care încă rămân în doctrina sacramentală a Bisericii, în Euharistie şi în slujirea primită prin hirotonire, catolicii şi luteranii încă nu pot celebra împreună sfânta liturghie în domul din Lund. Totuşi, în loc să se concentreze asupra a ceea ce desparte cele două confesiuni, ei vor să întărească tot ceea ce au în comun. Şi acest exemplu oglindeşte o adevărată istorie de succes, care a caracterizat dialogul luterano-catolic timp de decenii. Nu numai în nordul Europei, ci în multe alte părţi ale lumii, relaţiile ecumenice s-au dezvoltat şi au devenit parte integrantă a vieţii zilnice. În lumea ecumenică deja se vorbeşte despre Lund event, despre "evenimentul din Lund".

Astăzi, îndreptând privirea spre trecut, putem privi la peste cincizeci de ani de dialog luterano-catolic la nivel internaţional. Deja în primul său raport despre "Biserica şi Evanghelie" (1972), dialogul a ajuns la un consens de însemnătate semnificativă cu privire la înţelegerea mântuirii. Acesta a fost confirmat de reflecţia comună asupra temei următoare, care a dus la al doilea raport, "Euharistia" (1978). A fost evident încă o dacă că exista un consens de bază în înţelegerea euharistică şi că numai problema slujirii ecleziale continua să reprezinte un obstacol. De aceea dialogul s-a concentrat asupra acestei teme. Persistenţa de probleme nerezolvate a fost amintită în raportul "Slujirea spirituală în Biserică" (1981). Partenerii implicaţi în dialog erau convinşi că era necesar un pas oficial din partea celor mai înalte autorităţi ecleziastice pentru a primi rezultatele obţinute. O primă propunere a fost publicată cu titlul "Unitatea în faţa noastră" (1985). Au urmat alte sugestii pentru a elabora o declaraţie care să enunţe consensul de bază în înţelegerea mântuirii şi necesitatea de a reevoca în mod oficial, din partea respectivelor autorităţi ecleziastice, condamnările reciproce ridicate în acest domeniu în secolul al XVI-lea. Acest lucru a condus la Declaraţia comună despre doctrina justificării, care a fost semnată solemn de Biserica catolică şi de Bisericile din Federaţia Luterană Mondială la 31 octombrie 1999 la Augsburg. Această declaraţie foarte importantă este, până acum, singura care a fost asumată drept conţinut doctrinal de participanţii la dialog. Cu acest document, a început un proces care este încă în desfăşurare: Declaraţia comună despre doctrina justificării a devenit o etapă determinantă pe drumul ecumenic din ultimele timpuri. O altă contribuţie fundamentală adusă de Declaraţia comună este de natură metodologică: metoda adoptată acum pe larg este "consensul diferenţiat" sau "consens diferenţiind" şi este strâns legat cu conceptul de bază de unitate. Dacă unitatea nu este uniformitate, atunci consensul, care duce la această unitate, trebuie să se adapteze la aceasta şi nu s-o contrazică. De aceea, consensul nu trebuie pur şi simplu să suporte în tăcere diferenţele legitime care rămân, ci trebuie să le menţioneze şi să le primească în mod specific ca diferenţe reconciliate, şi nu motive de dezbinare. În acest sens, consensul trebuie să fie diferenţiat în el însuşi. Declaraţia comună este tocmai cel mai bun exemplu. Ea evidenţiază că există un consens în doctrina justificării şi că acelaşi adevăr fundamental este exprimat de diferiţii parteneri în moduri diferite. Din moment ce termenul "consens diferenţiat" este adesea răstălmăcit, ca şi cum s-ar referi la o valoare mai mare sau mai mică a consensului, preferăm astăzi să vorbim nu despre un differentiated consensus ci despre un differentiating consensus, adică despre un "consens care ştie cum să diferenţieze". Această expresie oglindeşte mai bine ceea ce este o posibilitate fundamentală pentru multe dialoguri ecumenice.

Declaraţia comună despre doctrina justificării a devenit între timp o adevărată istorie de succes în domeniul ecumenic. Chiar dacă n-au lipsit voci critice şi note discordante înainte şi după acest eveniment de amplă relevanţă teologică la nivel internaţional şi de mare impact ecumenic, principalele Biserici şi comunităţi creştine din Occident converg de aproape douăzeci de ani pentru a pune propria semnătură la acest consens despre probleme fundamentale ale credinţei creştine. În afară de partenerii de dialog catolici şi luterani de la prima oră, documentul a fost semnat şi de Consiliul Metodist Mondial în 2006 în timpul adunării sale generale la Seul, în Coreea de Sud, şi de Consiliul Mondial al Bisericilor Reformate în 2017, la Wittenberg, în Germania. Şi arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, în timpul anului comemorativ al Reformei 2017, a aprobat consensul din partea Comuniunii Anglicane, în cadrul unei solemne funcţiuni religioase ecumenice celebrate împreună cu reprezentanţii ecumenismului mondial în abaţia din Westminster, la Londra. Declaraţia comună, născut în 1999 ca acord bilateral între Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Federaţia Luterană Mondială, a devenit aşadar un document multilateral, de acum cu cinci parteneri ecleziali reuniţi într-un consens fundamental al credinţei.

Cu toate acestea, rămâne o anumită critică ce susţine că unitatea creştinilor regăsită prin consensul teologic se mişcă numai pe un plan abstract şi teoretic, şi nu are niciun impact concret asupra situaţiei pastorale actuale trăite local în diferitele comunităţi. Şi totuşi, este adevărat şi contrariul. Alături de răspândirea globală a aşa-numitelor texte ecumenice de consens, de acum traduse în peste 30 de limbi în toată lumea, consensul, obţinut iniţial la nivel teologic, a avut şi continuă să aibă consecinţe practice în pastoraţia zilnică a Bisericilor şi comunităţilor locale. Astăzi credincioşii creştini au conştiinţa despre respectivii parteneri ecumenici şi despre ceilalţi creştini alături de ei în mod mai aprofundat, în mod nou. S-a răspândit un interes reciproc, care în multe locuri s-a transformat într-un adevărat sentiment de împărtăşire şi de comuniune. Recent, însuşi papa Francisc, în cursul unei vizite în ţările baltice, s-a declarat profund impresionat de ecumenismul trăit local, referindu-se la rugăciunea comună şi la întâlnirea fraternă în catedrala luterană din Riga: "Aş îndrăzni să spun că este un «ecumenism viu» şi constituie una dintre caracteristicile speciale ale Letoniei". Neatinse de experienţele mai dificile, care sunt inevitabile în relaţiile ecumenice, continuă să prospere cazurile de comuniune ecumenică înfloritoare, de la emisfera de nord la emisfera de sud a lumii. În această privinţă, atâtea exemple concrete au fost menţionate recent de Federaţia Luterană Mondială, cu referinţă la stimulentele furnizate până acum de dialogul ecumenic: între multe alte iniţiative, sunt acţiuni de exemplu comune pentru dezvoltarea agricolă în ţări îndepărtate între ele, precum Estonia şi Indonezia; comunităţi ecumenice de rugăciune în nordul Germaniei şi în Statele Unite; proiecte sociale în favoarea şomerilor din Camerun şi din Suedia; angajarea politică şi socială în Brazilia şi în Caraibe. De fapt, tocmai efortul făcut, începând din timpurile Conciliului al II-lea din Vatican, de dialogul ecumenic oficial al Bisericii catolice în tentativa de a ajunge la un consens teologic a generat repercusiuni ecumenice pozitive şi foarte concrete în toate domeniile vieţii ecleziale.

Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor îi este încredinţată în mod deosebit misiunea de a încuraja şi a menţine dialogul ecumenic bilateral şi multilateral la nivel mondial. În acest context, o delegaţie ecumenică din Finlanda, care, ca în fiecare an de mai multe decenii, a mers în pelerinaj la Roma pentru sărbătoarea sfântului patron al ţării, sfântul Henrik, condusă de fostul episcop luteran de Espoo şi actual arhiepiscop de Turku, Tapio Luoma, şi de episcopul catolic de Helsinki, monseniorul Teemu Sippo, a putut să-l întâlnească pe papa Francisc în timpul unei audienţe private la 25 ianuarie 2018 şi să-i încredinţeze noul document intitulat Communion in Growth. Declaration on Church, Eucharist and Ministry ("Comuniune crescândă. Declaraţie despre Biserică, Euharistie şi Slujire"), produs de dialogul teologic catolico-luteran din Finlanda. Punctele de convergenţă conţinute în text la nivel de înţelegere sacramentală a Bisericii şi de hirotonire constituie o bază solidă pe care să se continue căutarea unei comuniuni euharistice între luterani şi catolici. Consensul la care s-a ajuns în acest document de studiu va trebui să fie introdus de partenerii de dialog şi în conversaţiile teologice cu celelalte Biserici membru al Federaţiei Luterane Mondiale. În timpul şederii delegaţiei finlandeze la Roma a fost dedicat acestui obiectiv un prim simpozion internaţional ţinut la 23 ianuarie 2018 la Centrul pro unione.

Şi lucrarea celei de-a cincea faze a dialogului Comisiei luterano-catolice pentru unitate între Federaţia Luterană Mondială şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor este de acum în fază de completare şi îşi propune să prezinte în 2019 un document de studiu despre Botez şi comunitate eclezială crescândă. În afară de asta, Comisia luterano-catolică va trebui să se concentreze în următorii ani asupra continuării dialogului teologic despre tema "Biserica, Euharistie şi Slujire", ţinând cont şi de alte rezultate obţinute cu privire la această temă la nivel internaţional.

Cu seria de consultări ţinute din 2013 până în 2017 între Comunitatea Bisericilor Protestante din Europa (CBPE) şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor despre probleme referitoare la ecleziologie, Biserica catolică a intrat pentru prima dată în dialog cu o comunitate de Biserici europene, care cuprinde, printre protestanţi, credincioşi luterani, reformaţi, uniţi şi metodişti. Faptul de a fi stabilit la nivel regional un asemenea dialog multilateral cu Comunitatea de Biserici care a fost întemeiată prin Concordia de la Leuenberg este datorat şi faptului că CBPE s-a pus în acord, pentru prima dat din timpul Reformei, cu privire la un document comun, documentul de studiu din 1994, Biserica lui Isus Cristos, ca o contribuţie semnificativă la dialogul ecumenic despre unitate. În mod surprinzător, a rezultat clar că, în ceea ce priveşte tema "Biserica şi comunitatea eclezială", există convergenţe mai mari decât cele imaginate anterior. Pe baza noului raport final cu privire la convergenţele în materie de Biserică şi comunităţi ecleziale, prezentat în cursul adunării generale a CBPE reunită de la 13 la 18 septembrie 2018 la Basel, a fost decis, în timpul unei liturgii solemne celebrate la 16 septembrie 2018 în catedrala din Basel, între cardinalul preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Kurt Koch, şi preşedintele executiv al CBPE, reverendul Gottfried Locher, să se demareze un dialog oficial, cu scopul de a aprofunda convergenţele existente şi de a obţine, pe baza lor, alte apropieri. În această privinţă, este important ca semnatarii să coordoneze viitoarea linie de conduită cu partenerii lor confesionali.

Un dialog ecumenic multilateral, care merge dincolo de nivelul bilateral, a fost considerat ca realizabil de partea catolică, din moment ce colocvii pregătitoare precedente, în formă de conversaţii doctrinale, au permis să se ajungă la un consens concret despre probleme doctrinale, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui CBPE.

Relaţiile bilaterale bune dintre Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Federaţia Luterană Mondială au fost evidente încă o dată cu ocazia discursului de rămas-bun al preşedintelui Comitetului naţional german al Federaţiei Luterane Mondiale, episcopul Ulrich, din Biserica evanghelică luterană din nord, şi intrarea în funcţie oficială a noului preşedinte, episcopul July, din Biserica evanghelică luterană din Württemberg, la 3 decembrie 2018 la Hannover. La acest eveniment erau prezenţi, în afară de Federaţia Luterană Mondială, cu preşedintele său, arhiepiscopul Panti Filibus Musa din Nigeria, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, cu secretarul său, episcopul Brian Farrell, şi Conferinţa Episcopală Germană, cu episcopul Gerhard Feige. În intervenţia sa, monseniorul Farrell a prezentat pe scurt dezvoltările promiţătoare care au avut loc recent în dialogul internaţional dintre Federaţia Luterană Mondială şi Biserica catolică. I-a mulţumit preşedintelui care-şi termina mandatul pentru contribuţia preţioasă adusă de luteranii germani şi de Comitetul naţional german al Federaţiei Luterane Mondiale la dialogul internaţional luterano-catolic şi a transmis salutul călduros al cardinalului Koch.

În dialogurile teologice sunt tratate acele probleme care sunt izvor de dezbinare între Biserici şi care încă rămân nerezolvate între diferitele denominaţiuni. Aceste dialoguri sunt în mod fundamental diferite de negocierile politice, care au ca scop compromisul. Ecumenismul se ocupă mereu despre întrebări cu privire la adevăr. Prin natura sa, adevărul nu admite compromisuri. Aşadar, este posibil de a ajunge la un acord? Cheia pentru a da un răspuns se află în distincţia dintre adevărul revelat de Dumnezeu însuşi, care este imutabil, şi cunoaşterea noastră, limitată în timp, a acestui adevăr revelat. Tocmai distincţia dintre revelaţia divină şi cunoaşterea tot mai aprofundată a acestei revelaţii constituie una dintre contribuţiile teologice hermeneutice fundamentale ale Conciliului al II-lea din Vatican.

Părinţii conciliari au putut să afirme, în constituţia dogmatică Dei Verbum: "Această Tradiţie, care vine de la apostoli, se dezvoltă în Biserică sub asistenţa Duhului Sfânt: înţelegerea lucrurilor şi cuvintelor transmise creşte prin meditarea şi studierea lor de către credincioşi, care le păstrează în inima lor [...]. Biserica, pe măsura trecerii veacurilor, tinde mereu către plinătatea adevărului divin, până ce se vor împlini în ea cuvintele lui Dumnezeu" (nr. 8).

Această concepţie este crucială pentru dialogurile noastre ecumenice. Orice teologie ecumenică se bazează pe conştiinţa că fiecare sistem teologic este în întârziere faţă de infinitatea lui Dumnezeu şi faţă de infinitatea revelaţiei divine. Tocmai această conştiinţă ne oferă posibilitatea de a dezvolta împreună, pe o bază ecumenică, o structură teologică aptă să răspundă la întrebările oamenilor din timpul nostru şi să fie în acelaşi timp "transparentă" faţă de precedentele sisteme teologice ale diferitelor confesiuni. În dialog, nu se tinde îndeosebi la schimbarea propriilor interlocutori, ci se porneşte de la recunoaşterea propriilor lipsuri. Dacă ambii parteneri se confruntă cu sinceritate, în acest spirit, procesul de unificare se pune în mişcare dobândind o dinamică proprie. Unul dintre marii paşi înainte realizaţi de Conciliul al II-lea din Vatican constă în faptul că a afirmat cu claritate incontestabilă, în decretul despre ecumenism, că "nu există ecumenism adevărat fără convertire interioară" (Unitatis redintegratio, 7). Acest model de convertire este de importanţă fundamentală. Convertirea nu începe cu convertirea celuilalt, ci cu propria convertire. De aceea, este mult mai rodnic să reflectăm asupra paşilor de făcut pentru a merge mai degrabă în întâmpinarea partenerilor noştri de dialog, decât de a aştepta ca partenerii noştri să facă paşi pe care, pentru moment, nu sunt în măsură să-i facă. Această atitudine este un adevărat carburant pentru ecumenism: în a îndrăzni prima mişcare, îl încurajează pe celălalt să se angajeze, la rândul său, într-un reînnoit efort de apropiere.

(După L'Osservatore Romano, 22 ianuarie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.

lecturi: 424.