Mitropolitul Ioan, conducător al ortodocşilor ruşi din Europa

De Stefano Caprio,
profesor de istorie şi cultură rusă la Institutul Pontifical Oriental

De puţine zile, mitropolitul Ioan (Roščin), fost vicar al patriarhului şi episcop de Bogorodsk, este noul conducător al ortodocşilor ruşi din Europa. În noiembrie a fost numit administrator al parohiilor patriarhiei de Moscova din Italia, cu sediu la Roma la biserica "Sfânta Ecaterina", în teritoriul ambasadei ruse din Italia. La sfârşitul lui decembrie, mergând la Moscova pentru reuniunea Sinodului patriarhal, tânărul episcop (născut în 1974) a fost catapultat la noua funcţie de "mitropolit de Korsun şi al Europei occidentale". Obţinând în grabă un "klobuk" alb (mitra mitropoliţilor), el a fost consacrat solemn pentru noua funcţie în catedrala "Adormirea Maicii Domnului", în Kremlin la Moscova. Trecând prin Roma pentru a merge la Paris, am reuşit să-l întâlnim şi să-i adresăm câteva întrebări.

Eminenţă, povestiţi-ne despre noua funcţie a dumneavoastră şi despre structura pe care aţi fost chemat s-o conduceţi.

Exarhatul rus al Europei occidentale a fost instituit în 1945 şi a rămas activ până în anii 1990, pentru a fi apoi dizolvat ca urmare a noilor condiţii ale diasporei ruse, după sfârşitul regimului sovietic. A fost întemeiat de mitropolitul Evloghie (Georgievski) în 1945 [ca n-a voit să se unească la ceilalţi episcopi "ţarişti", care au întemeiat Biserica Rusă în străinătate în polemică cu regimul sovietic - nr]. Într-un prim moment era o structură independentă recunoscută de Constantinopol, apoi s-a reunit cu patriarhul de Moscova, Serghei (Stragorodski). În acea perioadă, la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, Biserica rusă a obţinut din nou posibilitatea de a se îngriji de credincioşii săi din patrie şi din străinătate, după lungi persecuţii. O parte dintre preoţii săi au rămas sub autoritatea patriarhului de Constantinopol. Pentru ruşii din Europa existau deci două exarhate paralele: unul sub Moscova şi unul sub Constantinopol. Acesta din urmă a fost suprimat în urmă cu câteva săptămâni, după decizia de a acorda ucrainenilor autocefalia. Acum, ca urmare a evenimentelor care au dus la ruperea relaţiilor dintre Moscova şi Constantinopol, patriarhul Chiril a decis să reorganizeze îngrijirea atâtor ruşi care trăiesc în străinătate, în Europa îndeosebi, făcând să se renască pe noi temelii exarhatul de Paris.

Cât de mare este acest exarhat?

Noua mitropolie se află deasupra diecezelor şi parohiilor din 13 state: Franţa, Germania, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Belgia, Olanda şi Elveţia, în afară de state mici precum Andorra, Liechtenstein, Monaco şi Luxemburg. Există deja multe parohii şi 5 dieceze, cele din Spania şi Portugalia (de nouă constituire), apoi în Belgia, Olanda şi Italia, care acum sunt supuse mitropolitului de Paris, chiar dacă au episcopii lor care conduc în mod autonom viaţa Bisericilor locale, şi care vor fi reuniţi într-un Consiliu de Exarhat. Ne vor reuni pentru a discuta împreună diferitele probleme, fie interne din viaţa Bisericii, fie în relaţiile externe cu societatea din aceste ţări europene. În Italia, deocamdată, am menţinut catedra pentru mine, obţinând-o cu numai două luni în urmă, şi nu am intenţia de a renunţa prea repede la această ţară foarte frumoasă.

Cât a influenţat asupra acestor decizii conflictul cu Constantinopolul?

Eu aş spune pur şi simplu că este vorba despre o reorganizare de structuri deja existente. În substanţă, noi nu ne-am despărţit niciodată de patriarhia de Constantinopol. Am recunoscut mereu primatul său de onoare şi rolul său de Biserică-mamă, de la care am primit Botezul. Însă cu ultimele evenimente relaţiile noastre s-au complicat mult. Îndeosebi, cât priveşte îngrijirea pastorală a ruşilor din diaspora, noi nu putem să-i lăsăm fără asistenţă, conform poruncii Domnului; ei trebuie să poată primi pentru ceea ce vin la Biserică, începând de la sacramente.

După cât se pare, reorganizarea nu se referă numai la Europa occidentală, ci la toată diaspora rusă din lume.

Aşa este. De fapt, a fost constituit şi noul Exarhat al Asiei sud-orientale, care cuprinde circa 10 ţări: Coreea de Nord şi de Sud, Vietnam, Thailanda, Singapore (unde va avea sediul exarhul) şi în celelalte state asiatice unde misiunea Bisericii ortodoxe ruse este deosebit de activă şi rodnică, prin recenta deschidere de noi biserici. Deocamdată există un unic exarh, dar în curând ar trebui să fie numiţi şi episcopii din câteva alte ţări, şi exarhul va fi ridicat probabil şi el la demnitatea de mitropolit.

În America de Nord există reţeaua aşa-numitelor "parohii patriarhale", adică a acelor biserici care au voit să rămână direct sub patriarhia de Moscova când, în 1970, Moscova a acordat autocefalia Bisericii ortodoxe din America [nerecunoscută de Constantinopol - nr]. Ele reprezintă patriarhia de Moscova în Statele Unite, dar astăzi sunt unificate în administraţie cu cele ale Bisericii ortodoxe ruse din străinătate, care s-a reunit cu patriarhia de Moscova în 2007.

În America de Sud există o unică eparhie, care actualmente este condusă de mitropolitul Ignatie (Pologrudov) cu sediu la Buenos Aires, întemeiată tot în 1945. Există parohii în Brazilia, Chile, Paraguay, practic în toate ţările din continent.

Este ceea ce este numită "lumea rusă".

De fapt, evenimentele tragice din 1917 ne-au lăsat o moştenire care astăzi, la 100 de ani distanţă, putem s-o evaluăm într-un anumit sens pozitivă. Atâtea persoane au trebuit să părăsească ţara pentru a scăpa de oprimarea ateistă, iar Biserica s-a mişcat mergând pe urmele lor, realizând propria vocaţie de a predica adevărul lui Cristos, de a boteza şi de a distribui Împărtăşania, formând noi comunităţi creştine în toată lumea.

Chiar dumneavoastră aţi amintit că în 1970 Moscova a acordat autocefalia americanilor. Nu se putea face acelaşi lucru cu ucrainenii?

Sinodul nostru n-a tratat niciodată tema autocefaliei ucrainene, datorită motivului simplu că n-a fost cerut niciodată de episcopii şi de credincioşii din Ucraina. A fost făcută o tentativă schismatică din partea mitropolitului Filaret (Denisenko), în anii 1990, dar se baza pe premise politice mai mult politice decât ecleziale. Dacă n-ar exista motive politice, sau pretenţii de primat anticanonic din partea Constantinopolului, noi am fi gata să tratăm problema, subliniez numai din motive ecleziale. Dacă Constantinopolul ar fi ascultat sfaturile care veneau de la Biserica noastră, chiar şi în întâlnirea din august cu patriarhul Chiril, am fi putut rezolva problema împreună, pe baza regulilor canonice şi a iubirii reciproce.

Nu vi se pare că în privinţa "regulilor canonice" există un pic de neclaritate între ortodocşi?

Problema este aceea a interpretării acestor norme, care au fost scrise în perioada celor şapte concilii ecumenice, a părinţilor Bisericii, în urmă cu peste 1000 de ani. Aceste reguli reflectă situaţia Bisericii din acele timpuri, şi nu întotdeauna reuşim să evidenţiem spiritul acelor precepte, oprindu-ne prea mult asupra literei. Şi asta face în aşa fel încât să fie tratate în moduri contrapuse, mai ales cu privire la misiunea în diaspora: unii consideră că aceasta este o prerogativă a Constantinopolului, pentru alţii este o datorie a fiecărei Biserici locale. Ar trebui tratate aceste probleme în reuniunile dintre conducătorii Bisericilor, într-un dialog făcut din iubire şi adevăr, fără a pune ultimatum şi fără a grăbi timpii. Istoria ne arată că atâtea probleme s-ar fi putut rezolva dacă ar fi existat o adevărată disponibilitate la dialog. Deocamdată este greu să ne gândim la posibile întâlniri sau concilii panortodoxe. Din păcate, şi conciliul din Creta din 2016 nu era panortodox, pentru că lipseau patru Biserici locale.

Această ruptură este un fapt tragic, dar probabil că apare claritate în concepţia despre ortodoxia universală.

Unele contrapoziţii între Moscova şi Constantinopol, cu privire la interpretarea normelor canonice şi structura Bisericilor, au existat mereu. De când patriarhia de Constantinopol a început să acţioneze în mod unilateral, ameninţând chiar integritatea canonică a Bisericii noastre ruse, dialogul binevoitor s-a întrerupt şi nu se vede de acum cum se va putea restabili în viitor.

Biserica ortodoxă rusă propune din totdeauna un model de Biserici locale autonome şi independente, care au toate drepturile de a predica Evanghelia şi de a se îngriji de proprii credincioşi, fără ingerinţe din partea celorlalte Biserici locale. Misiunea Bisericii, în toată lumea, rămâne mereu una: să-l vestească pe Cristos mort şi înviat, toate celelalte vin după aceea. Toată această situaţie trebuie să ducă numai la o disponibilitate mai mare de a răspunde la această chemare a Domnului, nu numai pentru noi ortodocşii, ci pentru toţi creştinii din lume, căutând împreună unitatea credinţei.

(După agenţia AsiaNews, 5 ianuarie 2019)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 542.