Reflecţie despre Sfânta Familie

"Părinţii lui Isus mergeau în fiecare an la Ierusalim, de sărbătoarea Paştelui. Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo, după obiceiul sărbătorii. Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalim, dar părinţii lui nu ştiau. Socotind însă că este cu grupul de pelerini, au mers cale de o zi şi-l căutau printre rude şi cunoscuţi. Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalim căutându-l. După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi punându-le întrebări. Toţi cei care îl ascultau se mirau de înţelepciunea şi de răspunsurile lui. Văzându-l, ei au rămas înmărmuriţi şi mama lui i-a spus: «Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi!» El însă le-a spus: «De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?» Însă ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese. Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret şi era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei. Isus creştea în înţelepciune, statură şi har înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (Evanghelia după Sfântul Luca 2,41-52).

- Privite din exterior, cele trei persoane care formează sfânta familie, Iosif, Maria şi Isus, formează o familie ca oricare alta. Privită însă din interior, constatăm faptul că această familie s-a format într-un mod cu totul diferit de oricare altă familie, iar modul cum se comportă cei trei membri ai familiei este, la fel, diferit de cel al familiilor noastre. Iosif îl recunoaşte pe copilul Isus ca fiind al lui, dar ştie că vine de la Duhul Sfânt; şi face aceasta din ascultare faţă de Dumnezeu. Fecioara mamă Maria încredinţează copilul ei lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp are grijă de el cu o dragoste totală. Iar copilul Isus, deşi este supus părinţilor săi, îl recunoaşte pe Dumnezeu ca Tatăl lui într-o manieră atât de categorică, încât nici nu consideră că trebuie să-şi anunţe părinţii despre intenţia de a rămâne în templu şi de a nu-i mai însoţi pe drumul de întoarcere acasă, la Nazaret.

Această familie are în centru ascultarea totală, desăvârşită faţă de Dumnezeu, o ascultare care o ţine unită mai mult decât orice legătură trupească; mai mult chiar decât legătura de sânge dintre mamă şi fiu. Iar fiul Isus rămâne în templul Tatălui său, chiar dacă părinţii lui nu pricep acest lucru.

- Familia rămâne celula de bază a societăţii şi a Bisericii, dar pentru ca această celulă să poată funcţiona bine este necesar să înveţe de la Sfânta Familie că mai importantă decât legătura de sânge este ascultarea faţă de Dumnezeu. Un copil, oricât de mult şi-ar iubi părinţii, dacă aceştia îl împiedică în drumul pe care Dumnezeu i l-a trasat, el trebuie să asculte mai mult de glasul lui Dumnezeu decât de cel al părinţilor. Iar părinţii, chiar dacă ei au fost protagoniştii sacramentului Căsătoriei pe care se bazează familia lor; chiar dacă ei rămân principalii responsabili pentru tot ce se petrece în familie, ei nu reprezintă niciodată o instanţă absolută şi supremă, ci rămân mereu colaboratori ai planului pe care Dumnezeu îl are cu dânşii. Nicio legătură familiară nu trebuie să împiedice îndeplinirea planului pe care Dumnezeu îl are cu fiecare dintre noi.

În familie se învaţă cele mai importante lucruri pentru viaţă; însă familia sfântă de la Nazaret ne învaţă pe toţi că ascultarea totală faţă de voinţa divină este norma supremă a vieţii şi cheia succesului pentru orice familie umană.

Pr. Emil Dumea

lecturi: 39.