Papa Francisc: Angelus (23 decembrie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Liturgia din această a patra duminică din Advent pune în prim plan figura Mariei, Fecioara Mamă, aşteptând să-l nască pe Isus, Mântuitorul lumii. Să ne îndreptăm privirea spre ea, model de credinţă şi de caritate; şi putem să ne întrebăm: care erau gândurile sale în lunile de aşteptare? Răspunsul vine chiar din textul evanghelic de astăzi, relatarea vizitei Mariei la ruda sa în vârstă Elisabeta (cf. Lc 1,39-45). Îngerul Gabriel îi dezvăluise că Elisabeta aştepta un copil şi era deja în luna a şasea (cf. Lc 1,26.36). Şi atunci Fecioara, care tocmai îl zămislise pe Isus prin lucrarea lui Dumnezeu, a plecat în grabă din Nazaret, în Galileea, pentru a ajunge în munţii din Iudeea, şi s-o viziteze pe verişoara sa.

Spune Evanghelia: "A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta" (v. 40). Cu siguranţă a felicitat-o pentru maternitatea sa, aşa cum la rândul său Elisabeta a salutat-o pe Maria spunând: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?" (v. 42-43). Şi imediat îi laudă credinţa: "Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul" (v. 45). Este evident contrastul dintre Maria, care a avut credinţă, şi Zaharia, soţul Elisabetei, care s-a îndoit şi n-a crezut în promisiunea îngerului şi pentru aceasta rămâne mut până la naşterea lui Ioan. Este un contrast.

Acest episod ne ajută să citim cu o lumină cu totul deosebită misterul întâlnirii omului cu Dumnezeu. O întâlnire care nu este caracterizată de minuni uluitoare, ci mai degrabă de credinţă şi de caritate. De fapt, Maria este fericită pentru că a crezut: întâlnirea cu Dumnezeu este rod al credinţei. În schimb, Zaharia, care s-a îndoit şi n-a crezut, a rămas surd şi mut. Pentru a creşte în credinţă în timpul tăcerii lungi: fără credinţă rămânem în mod inevitabil surzi la glasul mângâietor al lui Dumnezeu; şi rămânem incapabili să rostim cuvinte de mângâiere şi de speranţă pentru fraţii noştri. Şi noi vedem asta în fiecare zi: oamenii care nu au credinţă sau care au o credinţă foarte mică, atunci când trebuie să se apropie o persoană care suferă, îi spun cuvinte de circumstanţă, dar nu reuşesc să ajungă la inimă pentru că nu au forţă. Nu au forţă pentru că nu au credinţă şi dacă nu au credinţă nu vin cuvintele care ajung la inima celuilalt. Credinţa, la rândul său, se alimentează în caritate. Evanghelistul relatează că, "ridicându-se, Maria s-a dus în grabă" (v. 39) la Elisabeta: în grabă, nu în nelinişte, nu neliniştită, ci în grabă, în pace. "Ridicându-se": un gest plin de grijă. Ar fi putut să rămână acasă pentru a pregăti naşterea copilului său, în schimb se preocupă mai întâi de alţii decât de ea înseşi, demonstrând în fapte că este deja discipolă a acelui Domn pe care-l poartă în sân. Evenimentul naşterii lui Isus a început aşa, cu un simplu gest de caritate; de altfel, caritatea autentică este mereu rod al iubirii lui Dumnezeu.

Evanghelia vizitei Mariei la Elisabeta, pe care am ascultat-o astăzi la Liturghie, ne pregăteşte să trăim bine Crăciunul, comunicându-ne dinamismul credinţei şi al carităţii. Acest dinamism este lucrare a Duhului Sfânt: Duhul de Iubire care a fecundat sânul feciorelnic al Mariei şi care a determinat-o să meargă în slujba rudei în vârstă. Un dinamism plin de bucurie, după cum se vede în întâlnirea dintre cele două mame, care este un întreg imn de tresăltare de bucurie în Domnul, care face lucruri mari cu cei mici care se încred în El.

Fecioara Maria să ne dobândească harul de a trăi un Crăciun extravertit, dar nu dispersat: extravertit: în centru să nu fie "eu"-l nostru, ci Tu-ul lui Isus şi tu-ul fraţilor, în special al celor care au nevoie de o mână de ajutor. Atunci vom lăsa spaţiu Iubirii care, şi astăzi, vrea să se facă trup şi să locuiască între noi.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Gândul meu se îndreaptă, în acest moment, la populaţiile din Indonezia, lovite de calamităţi naturale violente, care au cauzat grave pierderi de vieţi umane, numeroşi dispăruţi şi fără adăpost şi daune materiale uriaşe. Îi invit pe toţi să se unească în rugăciune cu mine pentru victime şi pentru cei dragi ai lor. Sunt aproape în mod spiritual de cei evacuaţi şi de toate persoanele încercate, implorând de la Dumnezeu alinare în suferinţa lor. Fac apel pentru ca să nu le lipsească acestor fraţi şi surori solidaritatea noastră şi sprijinul comunităţii internaţionale.

Să ne rugăm împreună... Bucură-te, Marie...

Vă salut pe voi toţi, credincioşi din Roma şi pelerini din Italia şi din diferite ţări. Poimâine va fi Crăciunul şi gândul meu se îndreaptă îndeosebi spre familii, care în aceste zile se readună: cel care trăieşte departe de părinţi pleacă şi se întoarce acasă; fraţii încearcă să se adune... La Crăciun este frumos şi important a sta împreună în familie.

Dar atâtea persoane nu au această posibilitate, din diferite motive; şi astăzi aş vrea să mă adresez în mod deosebit tuturor celor care sunt departe de familia lor şi de ţara lor. Iubiţi fraţi şi surori, Tatăl nostru ceresc nu vă uită şi nu vă părăseşte. Dacă sunteţi creştini, vă urez să găsiţi în Biserică o adevărată familie, unde să experimentaţi căldura iubirii fraterne. Şi tuturor, care sunt departe de familia lor, creştini sau necreştini, le spun: uşile comunităţii creştine sunt deschise, Isus se naşte pentru toţi şi le dăruieşte tuturor iubirea lui Dumnezeu. Vă urez o duminică frumoasă. Nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.