Reflecţie la celebrarea ajunului Naşterii Domnului - 2018

Mâine se va şterge vinovăţia lumii şi asupra noastră va domni Mântuitorul lumii (cf. Novena de Crăciun).

Începând cu primul Crăciun de la Betleem, pentru oamenii credincioşi, toate cele rele sunt în curs de schimbare în bine, toate cele urâte sunt în curs de schimbare în frumoase, toate cele dureroase sunt în curs de schimbare în plăcute. Crăciunul este momentul în care au început să se schimbe toate în bine. Crăciunul e momentul in care oamenii au descoperit speranţa prin credinţă şi iubire. Aşa cum spune şi profetul Malahia: "Va răsări soarele dreptăţii şi va fi vindecare în razele lui pentru voi care vă temeţi de numele meu. Veţi zburda ca viţeii la păşune, spune Domnul oştirilor cereşti" (Mal 3,20-21).

Omenirea înainte de Cristos, datorită păcatului, era asemenea unei orfane abandonate şi triste. Generaţie după generaţie a suspinat şi a aşteptat un semn de iubire din partea cerului: o scrisoare, un pachet, un cadou, un vizitator. În noaptea Crăciunului visul omenirii s-a împlinit, aşteptarea ei a luat sfârşit. Copilul din ieslea Betleemului este scrisoarea, este cadoul pe care Dumnezeu îl face omenirii; este vizitatorul care vine din cer pentru a bucura pământul. În acest copil, scrie apostolul Paul "s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea lui faţă de oameni" (Tit 3,4).

Într-o piesă de Crăciun o fetiţă nu a primit rolul de înger pe care şi-l dorea şi plângea. De ce plângi, a întrebat-o mama? Pentru că nu am primit rolul de înger! De ce voiai să fii înger? Pentru că numai ei cântă mereu. Ea credea ca numai îngerii se bucură. Domnul Isus a venit pentru toţi şi în mod special: cei simpli, cei sărmani, cei săraci şi umili, să poată trăi şi cânta de bucuria cea adevărata, primind darul mântuirii si harul de-a fi copiii lui Dumnezeu prin credinţă. De Crăciun pentru toţi este îndemnul Scripturilor: "Bucuraţi-vă mereu în Domnul" (Fil 4,4).

Un supravieţuitor al lagărelor naziste, doctor în neurologie şi filozofie, la întoarcerea acasă din lagăr se trezeşte singur pe lume. căci tânăra lui soţie şi aproape întreaga sa familie i-a fost ucisă. Cine nu s-ar prăbuşi sufleteşte în vârtejul unei asemenea tragedii? Cu toate acestea, puternica lui credinţă în Dumnezeu care şi-a dat Fiul pentru mântuirea lumii şi rugăciunea lui smerită l-au întărit şi inspirat, încât asemenea păsării Phoenix, nu numai că "a renăscut din propria-i cenuşă", dar a şi dat sens şi speranţă şi multor alte conştiinţe aflate pe culmile disperării.

Iată ce ne spun în acest sens lecturile biblice din ajunul Crăciunului:

Mai întâi Evanghelia (cf. Mt 1,1 25). Din cauza surzeniei spirituale a oamenilor, glasul profeţilor se stinsese de mai bine de patru sute de ani. Cu toate acestea pentru Dumnezeu, sosise "împlinirea vremii" (Gal 4,4), căci de acum Dumnezeu ne va vorbi "în Fiul" (Evr 1,1-2) şi personal va face cunoscut poporului său, lumii întregi, şi fiecăruia dintre noi, prin vestea bună a Evangheliei, că el l-a dat din iubire pe Fiul său pentru cei care doresc mântuirea (cf. In 3,16).

Dar cum vor putea oamenii să-l cunoască pe Fiul? Dumnezeu s-a îngrijit personal de aceasta, oferindu-ne patru Evanghelii, ca să putem privi gloria Fiului său sub mai multe aspecte. Şi aşa cum un diamant de mare preţ este pus în evidenţă când este privit din unghiuri diferite, tot la fel Isus va putea fi mai bine cunoscut, privindu-l prin prisma celor patru Evanghelii.

Iată câteva lumini din Evanghelia după Matei, care mai este numită şi "Evanghelia împărăţiei şi a împăratului Mesia". În Evanghelia după Matei, Isus este numit atât "Fiul lui David", de la care a primit coroana; cât şi "Fiul lui Abraham", de la care a primit pământul ca moştenire (cf. Gal 3,16; In 7,42).

Apoi să remarcăm că în Evanghelia sa Matei, unde Isus este numit fiul regelui David, nu se vorbeşte nimic despre ieslea care I-a servit drept leagăn şi nici despre sărăcia lui. Dimpotrivă, Dumnezeu a vegheat ca Fiul lui să fie onorat de vizita nobiliară a magilor veniţi din Răsărit. Cât despre oficialităţile iudaice, niciuna nu a fost calificată din punct de vedere moral să vină să se prosternă înaintea lui Mesia lui Israel, căci nu şi-au dorit venirea sa. De altminteri, ne aflăm într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria poporului ales, când, încălcându-se prevederile din Deuteronom 17,15, la Ierusalim împărăţea un edomit, un străin, crudul Irod. Pentru că Isus, Fiul lui Dumnezeu, avea să împartă numai cu cei care vor crede în el, coroana, ţara paradisului şi bogăţiile divine, pe care le-au pierdut la diavol odată cu primul păcat; din acest motiv genealogia îl plasează chiar de la început ca urmaş şi moştenitor al promisiunilor lui Dumnezeu făcute lui Abraham şi lui David, promisiuni care acum datorită lui Isus Cristos sunt şi ale noastre.

Şi iarăşi trebuie să luăm aminte că din această lungă listă genealogică întocmită de sfântul Matei, au fost şterse numele câtorva regi de tristă amintire: Ahaz, Manase şi Amon, regi care s-au închinat lui Baal şi a fost introduse alte câteva nume malfamate, precum: Rahav, Rut şi soţia lui Urie. Regii excluşi din Cartea Vieţii, ne atrag atenţia cu privire la idolii lumii: averi, bani, plăceri, ambiţii. Iar femeile străine şi păcătoase introduse în Cartea Vieţii ne amintesc de harul divin care s-a manifestat faţă de cei care nu aveau nici un drept, dar care s-au convertit şi au crezut în Isus. Este acelaşi har prin care acum se dă mântuirea lui Israel, lumii întregi şi nouă personal.

Toate cele rele care sunt pe cate să se schimbe în bine, toate cele urâte care sunt pe cate să se schimbe în frumoase, toate cele dureroase care sunt pe cate să se schimbe în plăcute, se văd şi din prima lectură din seara de ajun (cf. Is 62,1-5), care ne spune că Ierusalimul cel abandonat din cauza păcatelor, Ierusalim comparat acum cu: o ţară pustie, cu o femeia sterilă şi întristată şi cu o văduva, la împlinirea vremii va deveni şi se va numi de către Dumnezeu: "proprietatea mea", "măritata mea", "Beula, frumoasa mea", "plăcuta mea" "căutata mea", "cetatea mea", iar Domnul care se va întoarce la ea se va numi, "Mirele ei", care a revenit să se bucure de frumuseţea ei.

Psalmul 89, cântat de noi astăzi, a fost numit Psalmul legământului şi Psalmul credincioşiei lui Dumnezeu. El reaminteşte de făgăduinţa că tronul lui David urma să fie întărit pentru veşnicie. De ce? Pe acest tron va stă Cristos, iar lângă el vom sta noi care credem în el, căci după pătimirile, moartea şi învierea sa, s-a dus să ne pregătească şi nouă un loc în Casa Tatălui său veşnic (cf. In 14,2-3).

Noi ce trebuie să facem în faţa unor aşa de mari daruri: iertarea, mântuirea, coroana, nunta cu el, paradisul şi prietenia paternă a lui Dumnezeu? În primul rând să ne convertim după exemplul celor trei femei păcătoase din evanghelia de astăzi: Rahab, Rut şi Betsabea. Şi apoi după ce ne-am convertit, asemenea lui Paul şi Sila din lectura a doua (cf. Fap 13,16-25), să vestim şi altora minunatele haruri revărsate peste toţi oamenii începând cu primul Crăciun şi să-i ajutăm să vină la Isus.

Titlurile pe care Isus le are în pericopa evanghelică de astăzi (cf. Mt 1,1-25): moştenitor al lui Abraham, de posesor al coroanei lui David, de Mântuitor al poporului său şi al lumii întregi şi de Emanuel, Dumnezeu cu noi, trebuie să le facem cunoscute tuturor celor ce caută mântuirea lui Dumnezeu prin Cristos şi Duhul Sfânt.

Sfântul Paul, un prigonitor al Bisericii lui Isus, dar convertit, şi-a arătat credinţa sa în Dumnezeu printr-o bogată activitate misionară printre iudei şi păgâni. Adresându-se iudeilor în sinagoga din Antiohia Pisidiei, Paul, ca şi diaconul martir Ştefan, aminteşte de istoria lui Israel şi arată cum Dumnezeu a împlinit toate promisiunile făcute lui David, în Isus (cf. Ps 132,11). David a fost o imagine profetică preţioasă a lui Isus care trebuia să descindă din el. Pentru că, în antiteză cu Saul, un împărat potrivit cărnii, Dumnezeu îl alesese pe David un om după inima lui, un om care împlinea toată voia lui! Toate se potriveau de minune pentru a-l desemna pe Isus ca Mesia: mărturia lui Ioan după cea a tuturor profeţilor; împlinirea Scripturilor în moartea sa, deşi nici o vină de moarte nu fusese găsită în el (cf. Fap 13,28; Is 53,9) şi, mai presus de toate, învierea sa (cf. Fap 13,30).

Noi cum stăm cu datoriile noastre faţă de o mântuire aşa de mare (cf. Evr 2,3)? Cum stăm cu schimbarea vieţii după exemplul lui Rahav, Rut şi Betsabea? Cum stăm cu apostolatul printre oameni? Cei trei regi, moştenitori de drept ai tronului lui David, Ahaz, Manase şi Amon, din cauza idolilor vremii, au fost excluşi din neamul lui Isus, din Cartea vieţii. Iată câteva exemple care să ne mobilizeze:

Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a devenit primul misionar pentru lumea noastră pierdută. Prin urmare, haina primei sărbători de Crăciun a fost o haina misionară nu una comercială! Cristos însuşi a îmbrăcat "haina" naturii noastre umane datorită dedicării sale misionare. Pe drept cuvânt se afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu şi pe acela l-a făcut misionar, pentru că planul lui Dumnezeu pentru lume este un plan misionar.

La primul Crăciun îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu au salutat ascultarea Fiului de către Tatăl şi, prin urmare, sosirea lui pe câmpul său de misiune. Oricât de ciudat ar părea cuiva, astăzi Crăciunul vorbeşte încă despre misiune, despre "misio Dei" în lumea noastră înstrăinată de Dumnezeu. Vesmântul de Crăciun, din perspectiva lui Dumnezeu este un veşmânt misionar. Iar cine se aseamănă cu Fiul lui Dumnezeu trăieşte şi acţionează ca el.

O tânără misionară activa în Ruanda. Ea s-a întâlnit la un moment dat cu un băiat pe care îl ştia ca fiind catolic. Acesta tocmai fusese martor la uciderea părinţilor şi fraţilor săi de către nişte oameni înarmaţi. I-a spus misionarei că nu mai crede că Isus este Dumnezeu. Deşi ea bănuia de ce, l-a întrebat totuşi. Băiatul a răspuns: "Dacă Isus este Dumnezeu, El ar trebui să poată să facă lucrurile pe care Dumnezeu le face. Dumnezeu a făcut copacii şi copacii fac alţi copaci. Dumnezeu a făcut elefanţii şi elefanţii fac alţi elefanţi. Atunci dacă Isus este Dumnezeu, ar trebui să poată să facă alţi Isuşi. Cu toate acestea, nu am văzut niciodată vreun alt Isus".

Bill Borden (1887-1913), un membru al faimoasei familii Borden Milk din America, a întors spatele faimei şi bogăţiei şi a plecat misionar în China. Prietenii lui au crezut că şi-a pierdut minţile, fiindcă a renunţat la o viaţă de confort şi lux, în favoarea plantării de biserici, predicării Evangheliei şi câştigării de suflete în China. Când i-au găsit trupul, era mort de trei zile. L-au găsit într-un cort, iar sub degetul lui mare era o hârtie pe care scria: "Nici o ezitare! Nici un pas înapoi! Nici un sentiment de regret!"

Un imn creştin reluat de rugăciunea Breviarului, spune: "Când din cereştile splendori, Isuse, Doamne, te cobori în al Mariei fraged sân, uimiţi chiar îngerii rămân. Nu din sămânţă de bărbat Fecioara Mamă rod a dat; Maria, veşnicul Cuvânt l-a zămislit prin Duhul Sfânt. Ne spun profeţii, rând pe rând, că Domnul vine în curând, că, după plânset şi suspin, îndată timpuri bune vin". Acesta să fie şi mesajul nostru de Crăciun!

Tuturor, Crăciun fericit cu Isus!

Pr. Ioan Lungu

lecturi: 30.