Roman: Ducând Pruncușorul Isus în casele persoanelor bolnave din comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"
Luni, 17 decembrie 2018, vincențienii din Roman împreună cu tinerii din comunitate au fost în vizită la bolnavii din parohie.
În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, vincențienii din Conferința "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Roman însoțesc preoții parohiei acasă la persoanele suferinde. Pr. Pavel Chelaru, pr. Gabriel Bârnat și pr. Andrei Adam au spovedit și au administrat sfânta Împărtășanie la 32 de bolnavi ai parohiei noastre.
Am fost însoțiți și de doi ministranți ce aveau cu ei ieslea cu pruncușorul Isus. La fiecare bolnav, după ce preoții au administrat sfintele taine, ministranții au cântat un colind, au oferit bolnavilor câte un calendar și câte o lumânare frumoasă confecționată de ei. Vincențienii au oferit câte două pungi cu alimente, fructe, dulciuri și suc pentru a le aduce un zâmbet de sfintele sărbători.
Tuturor le-am urat "Crăciun fericit!" și "La mulți an!"
Paul Demișcă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
17 decembrie: Roman: Ducând Pruncușorul Isus în casele persoanelor bolnave din comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"
lecturi: 16.