Iaşi: Seară catehetică în catedrală, despre vicii şi viaţa de familie

"Viciile, o provocare pentru familie" a fost tema catehezei pe care pr. Felician Tiba, coordonatorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, a prezentat-o miercuri, 7 noiembrie 2018, după Liturghia de seară din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi, la iniţiativa părintelui paroh, Paul Budău.

Tema, aşa cum avea să precizeze părintele Felician, a fost aleasă ţinând cont şi de situaţia actuală a multor familii care au de suferit din cauza viciilor.

"Poate că unii vă aşteptaţi să arătăm cu degetul spre cineva anume, spunea părintele, dar nu vom arăta spre nimeni, ci vom încerca să înţelegem că atunci când vorbim de vicii fiecare are partea lui de responsabilitate. Până la urmă, aşa cum fiecare are o virtute dominantă, la fel are şi un viciu dominant. Viciile au intrat în lume odată cu primul păcat. Problema noastră e că ne-am învăţat să arătăm cu degetul, fără a încerca să mergem la rădăcină, să ne întrebăm, de ce acea persoană, sau eu, personal, am cutare viciu.

Fie că vorbim de alcoolici, de jucătorii la jocurile de noroc, de fumători, de utilizatorii de pornografie, de droguri, de dependenţii de internet, de fiecare dată vorbim de "răni", de răni adânci prezente în sufletul celui care nu este altceva decât o victimă.

Nu e întâmplător că Dumnezeu a vrut familia. Adam, prototipul omului în general, pe care Dumnezeu îl descoperă ca fiind singur, este cel căruia i se pune alături un alt om, o femeie, asemănătoare în demnitate, dar diferită din toate punctele de vedere. Oare de ce? Tocmai pentru că atât bărbatul, cât şi femeia au nevoie în mod reciproc unul de celălalt în drumul lor către mântuire. Fiind fiinţe limitate, păcătoase, "nevoiaşe" de Dumnezeu, cei doi trebuie să înţeleagă că, în drumul vieţii, în mod special prin viaţa de familie, trebuie să se susţină reciproc. De asta sunt împreună! Cu alte cuvinte, viciul lui e şi vina ei, viciul ei e şi vina lui!

Persoana vicioasă este o persoană "bolnavă", nevoiaşă de ceilalţi, de atenţia lor şi dacă este ignorată, repudiată, insultată sau arătată cu degetul, nu este ajutată. În fond, cu toţii suntem pe drumul către mântuire, toţi avem nevoie de harul lui Dumnezeu, dar Dumnezeu lucrează prin creaturile sale, prin iubirea pe care a sădit-o în fiecare şi care în familie devine instituţionalizată.

Dacă în familie soţii s-ar iubi cu adevărat, susţinându-se reciproc, şi la bine, şi la greu, nimeni nu ar mai căuta ceea ce îi lipseşte în afara familiei şi, dacă ar fi aşa, copiii, văzând armonia dintre părinţi, la rândul lor, nu ar mai căuta "consolări" în afară.

În fond, viciul nu este altceva decât o "compensaţie", o "premiere", un "unguent" pe care îl dăm pe o rană sau pe mai multe care pot fi vindecate nu prin asumarea unui obicei prost, ci prin iubire, prin iubirea celorlalţi".

Iniţiativa nu a umplut catedrala, dar a umplut inimile celor prezenţi, care au înţeles că avem de lucru...

Sfântă Familie de la Nazaret, modelul tuturor familiilor, roagă-te pentru noi!

Marian Păuleţ

lecturi: 19.