Verdictul pro-Asia Bibi poate schimba Pakistanul
De Paolo Affatato
"După achitarea lui Asia Bibi, noi, creștinii din Pakistan, exprimă bucuria noastră, dar și preocuparea noastră. Suntem fericiți pentru rezultatul cazului judiciar care a provocat atâta suferință. Ne temem de repercusiunile și reacțiile necugetate ale extremiștilor care ar putea să se răzbune lovind nevinovați". Asta spune la Vatican Insider Aftab Mughal, intelectual catolic și director al revistei "Minorit? Concern" din Pakistan, comentând sentința dată de Curtea Supremă.
"Asia Bibi - amintește el - este o sărmană femeie creștină care a petrecut nouă ani în închisoare, acuzată în mod fals că a comis blasfemie împotriva profetului Mahomed. Curtea a restabilit adevărul faptelor. Pentru ce acum extremiștii dezlănțuie represalii împotriva credincioșilor nevinovați?", întreabă Mughal, dorind intervenția urgentă a forțelor de siguranță pentru a evita măceluri și violențe.
În Pakistan alarma printre creștini este înaltă. În timp ce exponenți ai societății civile difuzează mesaje de apreciere și de speranță, și pe social network, minoritățile religioase creștine sunt în stare de alertă. Bisericile sunt blindate, școlile și institutele sociale gestionate de creștini rămân închise, dat fiind că poliția a difuzat o notă care avertizează cu privire la posibile atacuri teroriste împotriva bisericilor, cartierelor creștine, cimitirelor și adunărilor de credincioși. În diferite orașe, poliția a dispus agenți pentru protejarea "locurilor sensibile" cum sunt catedralele și zonele locuite prevalent de creștini.
Mughal amintește că "problema blasfemiei este foarte delicată în Pakistan și provoacă emoții puternice. Însă, din anii '80, legea despre blasfemie a fost folosită în mod nepotrivit și chiar împotriva minorităților creștine".
"Tensiunea este ridicată. Ne temem de reacții puternice ale radicalilor islamiști care vor să-și facă dreptate singuri. Deja au dat verdictul lor. Dar între timp starea de drept și legalitatea au învins și asta reprezintă o mare speranță pentru țară", afirmă dominicanul James Channan, director al Peace Center din Lahore. "Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că i-a dat salvarea lui Asia Bibi, mamă nevinovată, și le mulțumim celor care, în Pakistan și în afara țării, au arătat interes și solidaritate față de cazul său, susținând un proces corect și drept". "Sper să fie dusă într-un loc sigur și să poată trăi în pace cu familia sa", afirmă preotul din Lahore.
Și Sardar Mushtaq Gill, avocat creștini și activist pentru drepturile umane care în trecut s-a angajat pentru apărarea lui Asia, a primit cu bucurie "decizia curajoasă a Curții, care face să triumfe legalitatea și dreptatea în Pakistan", afirmă el. Gill, după amenințările primite de la extremiști, a trebuit să părăsească temporar țara și astăzi comentează cu o anumită emoție rezultatul pozitiv al procesului.
După citirea sentinței, Paul Bhatti, fratele regretatului ministru Shahbaz Bhatti, ucis în 2011 de mână teroristă tocmai pentru că a apărat-o pe Asia Bibi, nu ascunde satisfacția sa: "Este o decizie importantă pentru țara noastră. Astăzi este o mare zi care ne face să privim cu încredere mai mare la viitor. Este admirabilă poziția asumată de judecătorii de la Curtea Supremă care, în motivațiile verdictului, amintesc adevăratul sens al religiei islamice, care nu este o armă pentru a-i chinui pe cei mai slabi și lipsiți de apărare".
Paul Bhatti este angajat acum, cu ONG-ul fondat de el "Misiunea Shahbaz", să promoveze proiecte de dezvoltare, cooperare și formare în Pakistan, mai ales încercând să ajute minoritățile creștine mai vulnerabile și dezavantajate. În următoarele săptămâni Bhatti, așa cum afirmă el, va ilustra această lucrare papei Francisc și îi va vorbi despre asta cu un pic de speranță în plus, după sentința de astăzi: "O decizie de acest gen are puterea de a schimba o întreagă țară - afirmă el - și dă dreptate și misiunii fratelui meu Shahbaz, care n-a ezitat să-și dedice toată angajarea sa pentru a o apăra pe Asia Bibi, pe care o știa nevinovată. Acum jertfa sa capătă sens".
"Suntem în fața unui verdict istoric și a unei victorii importante pentru toleranța religioasă. Timp de mulți ani, Asia Bibi, o sărmană țărancă creștină și mamă a cinci copii, a trăit într-un limb, riscând execuția pe baza unor dovezi neîntemeiate. Cei care în acești ani s-au exprimat în favoarea sa au primit amenințări cu moartea sau chiar au fost uciși", declară Omar Waraich, vice-director al Amnesty International pentru Asia de Sud. "Acum - explică el - trebuie să fie lansat un mesaj puternic și clar: legile despre blasfemie în Pakistan nu vor mai fi utilizate pentru a persecuta minoritățile religioase, de mult timp suferinde".
(După Vatican Insider, 31 octombrie 2018)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 12.