Apărător al săracilor

Arhiepiscopul Óscar Arnulfo Romero Galdámez

De Mons. Vincenzo Paglia

Postulator

Canonizarea arhiepiscopului Óscar Arnulfo Romero Galdámez este un dar extraordinar oferit întregii Biserici catolice de la acest început de mileniu. Aşa este şi pentru toţi creştinii, aşa cum arată atenţia Bisericii anglicane care în 2000 a pus statuia monseniorului Romero pe faţada catedralei din Westminster alături de cea a lui Martin Luther King şi Dietrich Bonhoeffer. Şi este un dar oferit şi societăţii umane, aşa cum arată decizia Naţiunilor Unite de a declara ziua de 24 martie - ziua asasinării sale - zi internaţională pentru dreptul la adevăr cu privire la încălcările grave ale drepturilor umane şi pentru demnitatea victimelor.

Papa Francisc a voit ca Paul al VI-lea şi Romero să fie uniţi în celebrarea canonizării. Este o apropiere semnificativă. Sunt doi mari martori din secolul al XX-lea: doi sfinţi ai Conciliului al II-lea din Vatican. Unul pentru că l-a dus la sfârşit şi celălalt pentru că i-a trăit spiritul până la sfârşit.

Monseniorul Romero l-a întâlnit pe papa Montini puţin după numirea sa ca arhiepiscop de San Salvador. Acuzele împotriva lui şi a acţiunii sale pastorale, ajunse şi la Roma, erau foarte grele. Arhiepiscopul îi prezintă pontifului fotografiile iezuitului Rutilio Grancde, asasinat împreună cu doi ţărani, Paul al VI-lea îl binecuvântează şi îi spune lui Romero: "Curaj, dumneavoastră sunteţi arhiepiscop, dumneavoastră sunteţi cel care porunceşte, conduceţi poporul dumneavoastră". Colaboratorii săi îşi amintesc că sprijinul lui Montini a fost decisiv, ba chiar i-a dat noi energii. Astăzi sunt uniţi ca exemple de sfinţenie pentru toată Biserica.

Lumea s-a schimbat din 1980, când Romero a fost asasinat pe altar pentru ca glasul său să fie redus la tăcere. Acum monseñor - aşa îl numea lumea simplă - vorbeşte în manieră şi mai înaltă şi tare. Canonizarea care are loc sub pontificatul primului papă latinoamerican conferă mărturiei lui Romero o forţă deosebită, pentru ţara sa, El Salvador, pentru ca să fie înfrântă violenţa lui maras, pentru întreaga Americă Latină ca să găsească drumul unei noi dezvoltări, pentru lumea întreagă pentru ca să fie umplut abisul dintre săracii cei mulţi şi bogaţii cei puţini.

Acţiunea pastorală a papei Francisc leagă acţiunea lui Romero în manieră robustă de prezentul Bisericii şi de misiunea sa în lume. Într-un raport trimis la Roma arhiepiscopul era acuzat cu această afirmaţie: "Romero a ales poporul şi poporul l-a ales pe Romero". O acuză care într-adevăr era cel mai frumos elogiu pentru un păstor. Romero "simţea mirosul oilor" şi oile şi-au dat seama de asta. Şi l-au urmat. Şi este emoţionant a vedea şi astăzi creştinii vorbind cu el îngenuncheaţi în faţa mormântului său!

Astăzi, Romero, într-un anumit sens conduce lunga ceată a noilor martiri din secolul al XX-lea. De altfel a înţeles întreaga învăţătură a Conciliului al II-lea din Vatican în perspectiva martiriului. Adesea afirma că acest Conciliu le cerea creştinilor de astăzi să fie martiri. Aşa a explicat în omilia la o înmormântare a unui preot al său ucis de plutoanele morţii: "Nu toţi, afirmă Conciliul al II-lea din Vatican, vor avea onoarea de a-şi da sângele lor fizic, de a fi ucişi pentru credinţă, însă Dumnezeu le cere tuturor celor care cred în El spiritul martiriului, adică toţi trebuie să fim dispuşi să murim pentru credinţa noastră, chiar dacă Domnul nu ne dă această onoare; noi, da, să fim disponibili, în aşa fel încât, atunci când vine ora noastră de a da cont, să putem spune: «Doamne, eu eram dispus să-mi dau viaţa pentru tine. Şi am dat-o». Pentru că a ne da viaţa nu înseamnă numai a fi ucişi; a ne da viaţa, a avea spirit de martiriu înseamnă a o da în datorie, în tăcere, în rugăciune, în îndeplinirea onestă a datoriei; în acea tăcere a vieţii zilnice; a ne da viaţa puţin câte puţin? Aşa cum o dă mama, care fără teamă, cu simplitatea martiriului matern, aduce pe lume, alăptează, creşte şi îngrijeşte cu afect pe copilul său. Înseamnă a ne da viaţa...". Şi cu puţine luni înainte de moarte, în vizită la Roma, notează în jurnalul său: "În această dimineaţă am mers din nou la bazilica Sfântul Petru şi, la altarele, pe care le iubesc mult, al sfântului Petru şi ale succesorilor săi actuali din acest secol, am cerut cu insistenţă darul fidelităţii faţă de credinţa mea creştină şi curajul, dacă va fi necesar, să mor aşa cum au murit toţi aceşti martiri sau de a muri consacrându-mi viaţa aşa cum au consacrat-o aceşti moderni succesori ai lui Petru".

Romero a ascultat strigătul săracilor şi s-a făcut defensor pauperum, conform afirmaţiei din vechea tradiţie a părinţilor. A acceptat să-şi dea viaţa pentru a apăra poporul său asuprit. Pentru aceasta a fost ucis pe altar. Mina Garcia, o tânără de 17 ani, îi scria lui Romero o scrisoare: "Monseniore, până acum niciodată nu m-am adresat dumneavoastră, dar acum am nevoie să fac asta pentru a vă mulţumi profund pentru toate eforturile pe care le faceţi pentru ca drepturile şi obligaţiile noastre ale tuturor să fie respectate. De la acel ţăran umil atât de plin de bunătate, de durere, atât de crud maltratat până la aceia pe care de aproape simţim munca dumneavoastră constantă vă spun «veşnică mulţumire». Am 17 ani, cu foarte puţină experienţă în viaţă, dar suficientă pentru a vă exprima dumneavoastră această durere pe care o simt văzând cum suferă patria mea şi fraţii mei... Trebuie să ne convingem că bogăţia materială nu dă niciun beneficiu dacă este obţinută în mod egoist aşa cum pare că este în ţara noastră. Citind sau ascultând omiliile dumneavoastră recunosc că ne arătaţi drumul deschis pentru mântuirea noastră... Cred că Fecioara lucrează mult pentru noi, însă cred că ceea ce trebuie să se schimbe sunt atitudinile noastre... Sper cu fermitate ca pruncii să poată primi un exemplu mai curat, ca să tindă spre ţinte nobile şi să le poată realiza. Cred că un bătrân are dreptul să ajungă la ultima sa zi în linişte deplină. Sper ca dumneavoastră să simţiţi că vă sunt alături... dumneavoastră sunteţi cu săracii şi ştiu că ei şi noi tinerii suntem o mare speranţă... Vor veni zile mai dificile şi în ele va trebui să susţineţi credinţa, certitudinea că Dumnezeu este cu noi, şi dacă El este cu noi nimic nu va putea fi împotriva noastră". Canonizarea lui Romero, care are loc în timp ce se desfăşoară Sinodul despre tineri, confirmă forţa mărturiei sale şi pentru noile generaţii.

(După L'Osservatore Romano, 12 octombrie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 16.