Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor (28 septembrie 2018)

Domnilor cardinali,
Iubiţi fraţi episcopi şi preoţi,
Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să vă primesc şi îi sunt recunoscător cardinalului Koch pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Vă salut şi vă mulţumesc din inimă vouă tuturor, colaboratori, membri şi consultanţi ai Consiliului Pontifical, pentru că prin angajarea voastră zilnică mă ajutaţi să ofer slujirea mea de episcop de Roma ca slujire de unitate şi de comuniune, cu modalităţi şi forme diferite, pentru toţi cei care cred în Cristos.

Recent, câteva întâlniri cu creştini de diferite tradiţii au fost de mare importanţă şi întărire. A ne ruga împreună cu conducătorii Bisericilor ortodoxe şi ortodoxe orientale la Bari, în comuniune cu cei care suferă în iubitul şi chinuitul Orient Mijlociu, ne-a amintit că nu putem rămâne indiferenţi în faţa pătimirilor, din păcate încă actuale, ale atâtor fraţi şi surori ai noştri. A ne uni cu creştinii de diferite tradiţii la Geneva, în cadrul celei de-a şaptezecea aniversări a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, a fost ocazia pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru roadele îmbelşugate ale mişcării ecumenice şi pentru a reînnoi angajarea noastră ireversibilă în promovarea unei unităţi tot mai mari între cei care cred. a celebra împreună cu mulţi fraţi penticostali a 50-a aniversare a Reînnoirii Carismatice Catolice la Roma, la Circo Massimo, într-unul dintre locurile în care creştinii din primele secole au suferit mai mult din cauza lui Cristos, a permis catolicilor şi protestanţilor să manifeste darurile şi carismele dăruite de acelaşi Duh într-o simfonie de laudă adusă Domnului Isus, reînnoind angajarea de a îndeplini mandatul misionar până la marginile pământului. Acesta au fost câteva momente mai importante ale acelui parcurs ecumenic pe care toţi creştinii sunt chemaţi să-l realizeze mergând împreună, rugându-se împreună şi muncind împreună, aşteptând ca Domnul să ne conducă la refacerea unităţii depline. Şi aş vrea să adaug şi reuniunea anuală - Eminenţa Sa a fost prezent la două dintre ele - cu grupul "Tineri 17" din Statele Unite şi păstorii...: este o mare prietenie şi familiaritate care ajută mult.

Tema aleasă pentru Adunarea Plenară - "Penticostali, carismatici şi evanghelici: impact asupra conceptului de unitate" - este foarte actuală. Creşterea constantă a acestor noi exprimări de viaţă creştină reprezintă un fenomen foarte semnificativ, care nu poate să fie neglijat. Formele concrete ale comunităţilor inspirate din aceste mişcări sunt adesea legate la contextul geografic, cultural şi social deosebit în care se dezvoltă şi de aceea această scurtă reflecţie a mea nu va ţine cont de fiecare situaţie, ci se va referi la fenomenul în ansamblu.

Înainte de toate, avem datoria să discernem şi să recunoaştem prezenţa Duhului Sfânt în aceste comunităţi, încercând să construim cu ele legături de fraternitate autentică. Acest lucru va fi posibil înmulţind ocaziile de întâlnire şi depăşind neîncrederea reciprocă, motivată de multe ori de necunoaştere sau de lipsa de înţelegere. Şi eu aş vrea să vă ofer o experienţă personală şi să fac un mea culpa. Când eram [superior] provincial, am interzis iezuiţilor să intre în raporturi cu aceste persoane - cu Reînnoirea Catolică - şi am spus că părea mai mult o "şcoală de samba" decât o reuniune de rugăciune! Apoi am cerut iertare, şi ca episcop aveam un raport frumos cu ei, cu Liturghia în catedrală... Dar este nevoie de un drum pentru a înţelege. Printre diferitele activităţi care pot fi împărtăşite sunt rugăciunea, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, slujirea adusă celor nevoiaşi, vestirea Evangheliei, apărarea demnităţii persoanei şi a vieţii umane. Într-o frecventare fraternă reciprocă, noi catolicii vom putea învăţa să apreciem experienţa atâtor comunităţi care, adesea în moduri diferite de cele cu care suntem obişnuiţi, trăiesc credinţa lor, aduc laudă lui Dumnezeu şi mărturisesc Evanghelia carităţii. În acelaşi timp, ei vor fi ajutaţi să depăşească prejudecăţile cu privire la Biserica catolică şi să recunoască faptul că în comoara inestimabilă a tradiţiei, primită de la apostoli şi păstrată în decursul istoriei, Duhul Sfânt nu este deloc stins sau sufocat, ci continuă să lucreze în mod eficace.

Sunt conştient că, în multe cazuri, relaţiile dintre catolici şi protestanţi, carismatici şi evanghelici nu sunt uşoare. Apariţia neaşteptată de noi comunităţi, legate de personalitatea unor predicatori, contrastează puternic cu principiile şi experienţa ecleziologice ale Bisericilor istorice şi poate ascunde pericolul de a ne lăsa transportaţi de valurile emoţionale ale momentului sau de a închide experienţa de credinţă în medii protejate şi asiguratoare. Faptul că nu puţini catolici sunt atraşi de aceste comunităţi este motiv de iritare, dar poate să devină, din partea noastră, motiv de examinare personală şi de reînnoire pastorală.

De fapt, sunt multe comunităţile care, inspirate din aceste mişcări, trăiesc experienţe creştine autentice în contact cu Cuvântul lui Dumnezeu şi în docilitate faţă de acţiunea Duhului, care duce la iubire, la mărturie şi la slujire. Şi aceste comunităţi, aşa cum a învăţat Conciliul al II-lea din Vatican, nu sunt deloc lipsite de semnificaţie şi de valoare în misterul mântuirii (cf. Unitatis redintegratio, 3). Catolicii pot să primească acele bogăţii care, sub călăuzirea Duhului, contribuie mult la împlinirea misiunii de a vesti Evanghelia până la marginile pământului. De fapt, Biserica creşte în fidelitate faţă de Duhul Sfânt cu cât învaţă mai mult să nu-l domesticească, ci să primească fără frică şi în acelaşi timp cu discernământ serios noutatea sa proaspătă. Duhul Sfânt este mereu noutate. Mereu. Şi trebuie să ne obişnuim. Este noutate care ne face să înţelegem lucrurile mai profund, cu mai multă lumină, şi ne face să schimbăm atâtea obişnuinţe, chiar obişnuinţe disciplinare. Dar El este Stăpânul noutăţilor. Isus ne-a spus că El ne va învăţa; ne va aminti ceea ce El ne-a învăţat, şi apoi ne va învăţa. Trebuie să fim deschişi la asta. Deci trebuie să evităm să ne acomodăm pe poziţii statice şi imutabile, pentru a îmbrăţişa riscul, pentru a îmbrăţişa riscul de a se aventura în promovarea unităţii: cu ascultare eclezială fidelă şi fără a stinge Duhul (cf. 1Tes 5,19). Dumnezeu este cel care creează şi recreează noutatea vieţii creştine şi acelaşi Duh conduce totul la unitatea adevărată, care nu este uniformitate. Pentru aceasta deschiderea inimii, căutarea comuniunii şi discernământul atent sunt atitudinile care vor trebui să caracterizeze raporturile noastre, conform Duhului.

În asta, dialogurile duse înainte de Consiliul vostru Pontifical cu penticostalii, cu carismaticii şi cu evanghelicii la nivel internaţional, şi prin iniţiative ca Global Christian Forum, reprezintă o contribuţie semnificativă şi o încurajare de a dezvolta relaţii mai bune la nivel local.

Săptămâna aceasta am avut bucuria de a avea experienţe ecumenice mature în "Ţara mariană": celebrarea ecumenică în capitala Letoniei, apoi întâlnirea ecumenică în faţa Porţii Sfintei Fecioare Maria la Vilnius... Au fost momente de maturitate ecumenică. Niciodată nu m-am gândit că mişcarea ecumenică era - în acele locuri - atât de matură. Având certitudinea că pot să mă bazez pe dedicarea voastră, precum şi pe rugăciunea voastră pentru mine, vă reînnoiesc recunoştinţa mea şi din inimă vă dau Binecuvântarea mea.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 23.