Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală

O fericită binecuvântare cerească
pentru credincioșii catolici ai Moldovei

Program pentru pregătirea zilei de 22 septembrie -
declararea ca fericită a Veronicăi Antal

Către toți preoții, toate persoanele consacrate, toate structurile educative și formative,
Către toți adolescenții, tinerii și credincioșii diecezei

Dumnezeu cel întreit sfânt și-a îndreptat din nou privirea spre noi, iar Biserica noastră locală este chemată să primească un nou dar, o nouă floare, o nouă fericită: o tânără curată, înflorită și crescută într-o familie credincioasă din Moldova noastră binecuvântată; un adevărat crin plin de frumusețe și de farmec primit de la Dătătorul tuturor harurilor, o copilă, o adolescentă și o tânără terțiară care și-a împodobit sufletul cu pâinea vieții, cu bogăția rugăciunilor zilnice și cu o viață dedicată în întregime lui Dumnezeu și celor din jur, logodită fiind încă de timpuriu cu mirele ceresc al sufletelor curate, Isus Cristos.

Provenind dintr-o familie de la țară, modestă, dar profund credincioasă, ca dintr-o adevărată pepinieră pentru un vlăstar, ea avea să crească, la fel ca odinioară pruncul divin într-o casă simplă din Nazaret (cf. Lc 2,40), să se întărească în înțelepciune, iar harul lui Dumnezeu să rămână mereu asupra ei.

Citind și aprofundând viața tinerei Veronica, descoperim pe drept că bucuria ei era să meargă la bisericuța din satul natal sau la alte biserici din împrejurimi, întorcându-se mereu cu zâmbetul pe buze, cu crucea la piept și cu rozariul Maicii Domnului în mâini.

Veronica nu este doar fiica unei familii dintr-un sat oarecare; ea a fost și rămâne fiica și bucuria unei mari familii, a Bisericii din Moldova, și iese în întâmpinarea tuturor, mai ales a tinerilor, cu farmecul credinței sale, cu simplitatea ei cuceritoare și cu forța curajului său de a-și păstra neatinsă aura sfințeniei și frumusețea curăției sufletești și trupești.

Ne bucurăm să știm că Dumnezeu în ultimii ani și-a întors privirea spre poporul nostru, scoțând în evidență mari suflete ale credinței catolice, martiri ai credinței, în persoana celor cinci ierarhi și a unui preot ridicați la cinstea altarelor. Trei sunt cei care reprezintă credincioșii din Dieceza de Iași: episcopul Anton Durcovici, fratele Ieremia Valahul și "floarea curăției", Veronica Antal.

Nu putem uita declararea ca fericit a vrednicului frate capucin Ieremia Valahul, din anul 1983. E viu încă în memorie și momentul beatificării păstorului și martirului Anton Durcovici, din ziua de 17 mai 2014. Iată acum o nouă bucurie și un nou dar: o floare scumpă, un adevărat crin alb și frumos, împurpurat de culoarea iubirii totale a sângelui său nevinovat, va fi declarată fericită la 22 septembrie a.c., în biserica din satul său natal, Nisiporești, un sat între satele diecezei noastre, cu vrednici păstori și buni credincioși; o mare onoare ce ne-o face însuși Dumnezeu, cel care nu uită să răsplătească iubirea curată a unei tinere plină de iubirea totală a credinței și a curăției.

Bucuria este a tuturor, iar chemarea la o trăire sfântă de credință și la un entuziasm sufletesc este adresată tuturor, mai ales tinerilor.

Acest lucru presupune o adevărată datorie: să ne pregătim sufletește pe măsură, prin rugăciuni, fapte de credință și iubire și printr-un program special.

Notăm cu bucurie și adresăm tuturor preoților, persoanelor consacrate, tinerilor și credincioșilor din Dieceza de Iași, și nu numai, câteva date folositoare pentru pregătirea spirituală proximă a sărbătorii declarării ca fericită a slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal.

Veronica Antal s-a născut în ziua de 7 decembrie 1935 în localitatea Nisiporești (NT), fiind primul copil al soților Gheorghe și Eva, și a fost botezată în ziua următoare în biserica dedicată Nașterii Preasfintei Fecioare Maria din Hălăucești (IS).

Prima educație creștină o primește de la părinții ei, dar mai ales din partea bunicii, Zarafina, care o va învăța iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Frecventează școala din localitatea natală timp de patru ani, apoi, după obiceiul timpului, rămâne acasă pentru a-i ajuta pe părinți la muncile agricole și la cele din jurul casei. Înspre vârsta de 16-17 ani se înscrie în Ordinul al Treilea Franciscan și în Asociația Internațională a Armatei Maicii Domnului, aici devenind în scurt timp o ferventă propagatoare a devoțiunii față de Maica Domnului și a carismei franciscane. Tot în acești ani, simțind chemarea la viața consacrată, încearcă să intre în Institutul Surorilor Franciscane Misionare din Assisi, dar, din cauza suprimării tuturor formelor de viață consacrată din România de către regimul comunist, nu poate să pună în practică această dorință. În schimb, face în secret vot de castitate și începe să trăiască precum o "soră" în casa părintească, dedicându-se rugăciunii, participării zilnice la sfânta Liturghie și la adorație, lecturării cărților de pietate, învățându-i în același timp pe copii catehismul, ajutându-i și vizitându-i pe cei săraci, bătrâni și bolnavi.

În seara zilei de 24 august 1958, întorcându-se de la sfânta Liturghie celebrată în biserica parohială din localitatea Hălăucești, la care pr. Petru Pleșca, ordinarius substitutus, dăruise sacramentul sfântului Mir mai multor tineri, slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal a fost atacată, în mijlocul câmpului, de un tânăr care, după o luptă teribilă, a ucis-o cu 42 de lovituri de cuțit. În dimineața următoare va fi găsită decedată, strângând în mână rozariul și având pe spate o cruce făcută din strujeni.

Concetățenii ei vorbesc imediat ca despre moartea unei sfinte, faima de sfințenie răspândindu-se cu rapiditate în localitățile din jur. Va fi înmormântată în ziua de 27 august 1958 în cimitirul Parohiei Nisiporești.

În ziua de 25 noiembrie 2003 s-a deschis investigația informativă de beatificare cu privire la viața și martiriul slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, aceasta încheindu-se la 27 noiembrie 2007, actele fiind duse imediat la Congregația pentru Cauzele Sfinților.

În ziua de 27 ianuarie 2018, Sfântul Părinte papa Francisc îi recunoaște martiriul in odium fidei și autorizează aceeași congregație să publice decretul prin care Biserica recunoaște în mod public martiriul său.

În ziua de 22 septembrie, la ora 11.00, în biserica parohială "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporești (NT), în cadrul unei sfinte Liturghii pontificale, Eminența Sa cardinalul Giovanni Angelo Becciu, prefectul Congregației pentru Cauza Sfinților, înconjurat de numeroși episcopi, cler și popor al lui Dumnezeu, va purcede la beatificarea slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal care, din acel moment, va primi titlul de fericită. Duminică, 23 septembrie, la ora 11.00, în biserica parohială din Nisiporești, va fi celebrată o sfântă Liturghie solemnă de mulțumire pentru darul acestei beatificări.

Dispoziție episcopală

În acest sens, în vederea pregătirii acestui eveniment eclezial, cerem tuturor preoților parohi și vicari să prezinte cu interes și grijă pastorală acest moment de o așa mare importanță, după următorul program:

- duminică, 26 august, în fiecare biserică din dieceză, la sfârșitul sfintei Liturghii principale, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la moartea slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, să fie prezentată această scrisoare pastorală;

- rugăm preoții parohi să organizeze participarea și pelerinajul credincioșilor din parohiile lor la acest eveniment deosebit al diecezei și să informeze preoții responsabili ai comunității parohiale Nisiporești;

- sunt invitați să fie prezenți toți preoții din toate parohiile diecezei, din toate casele călugărești, din toate structurile de învățământ catolic și de formare spirituală.

Îndemnăm ca toți credincioșii și oamenii de bunăvoință din dieceză, și mai ales din comunitățile învecinate, să participe la această măreață sărbătoare, adică atât la celebrarea sfintei Liturghii a beatificării din ziua de sâmbătă, 22 septembrie, cât și la celebrarea sfintei Liturghii de mulțumire din ziua următoare, duminică, 23 septembrie;

- toate celelalte informații legate de beatificare vor fi comunicate atât pe site-ul diecezei, cât și pe cel al provinciei franciscane, în secțiunile deja deschise în acest scop.

Declarându-ne fericiți și onorați de marele dar făcut de Dumnezeu Bisericii și poporului nostru credincios, vă exprimăm mulțumirea noastră și vă așteptăm cu bucurie, împreună cu conducerea Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" din România, la acest moment de har și de binecuvântare cerească.

Binecuvântat să fie Dumnezeu în sfinții și fericiții săi!

Petru Gherghel,
episcop de Iași

Iași, 22 august 2018

* * *

Secțiunea specială "Veronica Antal" pe www.ercis.ro

* * *

Alte scrisori pastorale ale PS Petru Gherghel sunt publicate în secțiunea: "Bibliotecă" la pagina Documente episcopale.


 

lecturi: 62.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat