Editura "Sapientia": Trei noi cărţi

La Editura "Sapientia" au apărut recent cărţile Giulgiul din Torino, scrisă de pr. Claudiu Dumea, Exilul babilonian - etapă fundamentală în maturizarea identităţii şi a credinţei lui Israel, scrisă de pr. Marius Cojan, şi cartea Curajul de a ne teme... ...de inima împietrită, scrisă de pr. Marie-Dominique Molinié O.P.

*

Cartea Giulgiul din Torino, scrisă de pr. Claudiu Dumea, apare în colecţia "Creştinism în contemporaneitate", în formatul 14x20 cm, are 361 pagini (dintre care 43 color, cu ilustraţii ale istoriei şi cercetărilor efectuate asupra giulgiului) şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 25 lei.

Învierea lui Cristos este adevărul fundamental al creştinismului. Dacă învierea lui Cristos nu a avut loc, creştinismul dispare; în acest caz, Isus Cristos nu a existat, ori, dacă a existat, nu a fost decât un simplu muritor, şi nu Dumnezeu: "Dacă nu există înviere, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră. Iar noi suntem găsiţi martori falşi" (1Cor 15,13-15). Nu e de mirare că duşmanii credinţei creştine din toate timpurile au încercat să distrugă mărturiile şi pe martorii învierii Domnului. Lichidarea martorilor este o practică obişnuită în încercarea de a tăinui adevărul. Apostolii au fost principalii martori ai învierii lui Cristos. Nu că ei ar fi fost de faţă la mormântul Domnului. De faţă în momentul învierii au fost numai îngerii lui Dumnezeu. Dar apostolii au fost martori în sensul că lor le-a apărut Cristos după învierea şi credinţa noastră se întemeiază pe mărturia lor. Învierea a fost tema principală a predicii lor.

Dar au fost şi alţi martori ai învierii; martori tăcuţi şi care totuşi vorbesc şi dau mărturie. Şi ei sunt semn de împotrivire, stârnesc polemici aprinse.

Un asemenea martor tăcut este mormântul din Ierusalim în care a zăcut trupul mort al lui Isus până în momentul învierii. Dacă citim Evangheliile, constatăm că, după înviere, în jurul mormântului gol al lui Isus e multă agitaţie, multă zarvă, multă alergătură, e un du-te vino neîntrerupt: femeile merg la apostoli, ca să le spună ca a dispărut cadavrul; Petru şi Ioan aleargă la mormânt, ca să vadă dacă e adevărat ce a spus Maria; soldaţii puşi de pază la mormânt aleargă la arhierei, ca să dea alarma cu privire la cele întâmplate; arhiereii alarmaţi, la rândul lor, aleargă la mormânt, ca să vadă ce s-a întâmplat. Mormântul lui Isus nu poate lăsa pe nimeni indiferent, pune pe toată lumea în mişcare. Se lasă impresia că soarta lumii se joacă în jurul acestui mormânt, că destinul omenirii depinde de răspunsul la această întrebare: e gol sau nu e gol mormântul? Dacă e gol, înseamnă că Isus a înviat. Dacă nu e gol, înseamnă că nu a înviat. Şi în acest caz, unde îi sunt osemintele? În jurul mormântului lui Isus va fi veşnic agitaţie. Aici se va duce veşnica luptă între lumină şi întuneric, între bine şi rău, între adevăr şi minciună, între Cristos şi Satana care refuză să se recunoască învins pe Calvar.

Sfântul Mormânt a fost primul loc de cult pentru comunitatea creştină din Ierusalim. Aceasta îl celebra pe Cristos, într-o grotă de la poalele Calvarului, numită grota lui Adam. Împăratul Adrian, în anul 153, crezând că dispare creştinismul făcând să dispară sub pământ mormântul lui Isus, a acoperit cu pământ mormântul şi Calvarul şi pe platforma de deasupra a amenajat forul (piaţa publică) oraşului străjuit de statui ale divinităţilor păgâne. Două sute de ani a stat ascuns sub pământ mormântul lui Isus, până când împăratul Constantin a eliberat terenul, scoţând la iveală mormântul şi Calvarul şi construind măreaţa bazilică a Sfântului Mormânt.

Dar mai este un martor al învierii; un martor tăcut care continuă să vorbească prin simpla sa prezenţă: e pânza mortuară în care a fost înmormântat trupul lui Isus, cunoscută cu numele de giulgiul din Torino, despre care voi trata în această carte; semn de împotrivire şi el ca orice martor al învierii Domnului.

Providenţa a orânduit ca toate generaţiile de-a lungul veacurilor să beneficieze de mărturia acestei pânze misterioase pe care Isus şi-a lăsat amprentele trupului său mort şi înviat. Milioane de creştini merg la Torino, ca să-l contemple şi să se întărească în credinţă.

În continuare, acest giulgiu cu chipul întipărit pe el a fost obiectul unor împotriviri nesfârşite. Acest giulgiu e autentic? A fost Cristos înmormântat în el? Chipul de pe el este într-adevăr al lui Cristos? Susţinătorii autenticităţii aduc dovezi ştiinţifice temeinice. Adversarii îi neagă autenticitatea, afirmând că este lucrarea unui falsificator medieval. Pentru a-şi susţine afirmaţia, recurg uneori la metode necinstite, la falsificarea intenţionată a adevărului, asemenea arhiereilor şi saduceilor care au recurs la toate mijloacele pentru a distruge dovezile învierii Domnului.

Sunt două momente în care s-a dezlănţuit un război pe viaţă şi pe moarte între adepţii şi adversarii giulgiului.

Primul moment a fost cel din anul 1898, când avocatul Secondo Pia, cel mai cunoscut fotograf din Torino, a fotografiat pentru prima dată giulgiul şi a descoperit că imaginea de pe el este un negativ fotografic.

Al doilea moment a fost cel din 1979, când giulgiul a fost expus examinării cu carbon 14 pentru a i se afla vechimea. Rezultatul publicat a fost că giulgiul datează din anii 1260-1390, deci n-ar avea cum să fie pânza de in oferită de Iosif din Arimateea pentru înmormântarea Mântuitorului în Vinerea Mare, iar chipul de pe el nu ar fi chipul lui Cristos, ci un fals, cel mai mare fals din istoria omenirii. Ar fi o lucrare făcută de un artist falsificator medieval, care a fost nu numai escroc, dar şi criminal, întrucât, urmând descrierea Evangheliilor, a biciuit un om, l-a încununat cu spini, apoi l-a răstignit şi i-a înfăşurat cadavrul în pânza de in şi, astfel, a realizat uriaşa impostură. Se credea că o dată cu datarea cu radiocarbon cazul a fost încheiat definitiv şi nu se va mai discuta despre el, aşa cum adversarii lui Cristos credeau că, punându-l pe Mântuitorul în mormânt şi sigilând mormântul, totul s-a terminat. Dar nici de data aceasta nu a fost să fie aşa. Ca şi la fotografierea giulgiului, datarea cu carbon 14 a declanşat discuţii şi polemici furtunoase care continuă şi astăzi. La studierea acestui obiect enigmatic iau parte experţi reprezentând toate ramurile ştiinţei moderne: arheologia, istoria artelor, iconografia, numismatica, ştiinţele medicale cu diversele ramuri - anatomia, patologia, traumatologia, radiologia, medicina legală -, tehnica fotografică, informatica, tehnologia textilă, botanica, paleontologia, fizica, chimia, antropologia, biologia, microbiologia, geologia, exegeza biblică, teologia. S-a creat o nouă ştiinţă: sindonologia. Termenul provine de la "sindon", care înseamnă giulgiu. Ceea ce denotă interesul uriaş şi miza imensă pe care o prezintă acest giulgiu, fiind vorba despre miracolul învierii lui Cristos care este inima creştinismului. În ziua de Paşte se punea problema: e gol mormântul lui Cristos sau nu? A înviat Cristos sau nu? În timpurile noastre se pune aceeaşi întrebare: e autentic giulgiul sau nu? A fost înmormântat în el Cristos şi l-a părăsit în momentul învierii sau nu?

Pe măsură ce ştiinţa avansează în studierea giulgiului, devine tot mai clar că motivele de a crede în autenticitatea acestuia sunt infinit superioare în număr şi importanţă celor care i se împotrivesc. Aplicându-se giulgiului calculul ştiinţific al probabilităţii, raportul matematic este de unu la mie. Mai pe înţeles: dintr-o mie de probabilităţi care există, 999 spun că omul din giulgiu este Isus din Nazaret şi numai o singură probabilitate e împotrivă.

Ceea ce îi uimeşte pe toţi cercetătorii şi pe toţi cei care privesc imaginea de pe giulgiu este seninătatea maiestoasă, calmul, liniştea desăvârşită a chipului imprimat pe pânză. Să presupunem, prin absurd, că ultragenialul falsificator medieval a ucis un om ca să realizeze imaginea de pe giulgiu. Dacă a biciui şi a ucide un om e uşor, e totuşi imposibil să-l faci să moară perfect senin după ce ai rupt carnea de pe el cu bicele şi l-ai pironit în cuie pe cruce. Celor care cred în înviere şi sunt şocaţi şi tulburaţi de testul antiştiinţific cu carbon 14, Cristos din pânza misterioasă de la Torino le spune ca şi apostolilor tulburaţi şi şocaţi cărora le-a apărut după înviere: "Nu vă temeţi! Eu sunt!" În schimb, celor care refuză cu încăpăţânare să creadă în înviere, refuzând evidenţa, le spune. "Temeţi-vă! Eu sunt! Şi dacă, într-adevăr sunt eu, cel înviat, la marea şi inevitabila întâlnire va fi vai de pielea voastră!"

Pr. Claudiu Dumea

*

La Cartea Exilul babilonian - etapă fundamentală în maturizarea identităţii şi a credinţei lui Israel, scrisă de pr. Marius Cojan, apare în colecţia "Studii biblice", în formatul 14x20 cm, are 138 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 10 lei.

Ideea valorizării prin publicare a unor lucrări finale ale studenţilor care termină cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi mi s-a părut de salutat, mai întâi, pentru acoperirea în parte a literaturii teologice şi spirituale destul de carente în limba română şi, mai apoi, pentru că unele lucrări sunt mici bijuterii în domeniu.

În primul rând, mi-a venit în memorie ceea ce a pus în scris părintele (actualmente) Cojan Marius. Am recitit lucrarea şi cred că nu m-am înşelat. Subiectul este tulburător pentru orice om: exilul babilonian cu toate manifestările lui tragice - pierderea Ţării Promise, desfiinţarea regalităţii şi întreruperea dinastiei făgăduite de Dumnezeu lui David că va fi veşnică, distrugerea Templului de la Ierusalim şi încetarea cultului - înseamnă împlinirea implacabilă a judecăţii lui Dumnezeu pentru neascultările repetate ale lui Israel? Este Dumnezeu un răzbunător care îşi încalcă fidelitatea faţă de Alianţă, abandonând poporul pe care şi l-a ales de bunăvoie? Se complace Dumnezeu cu cruzime în suferinţele şi moartea atâtor deportaţi? Sau Dumnezeul lui Israel este învins de zeul babilonienilor, Marduk?

Autorul citeşte şi reciteşte istoria biblică. Alegerea lui Israel este stipulată într-o Alianţă. Încălcarea acestui Legământ cu Dumnezeu este păcat. Păcatul prin excelenţă al lui Israel este idolatria din care derivă nedreptatea socială, cultul formalist, împietrirea tuturor fracţiunilor comunităţii. Încercările de restaurare a cultului, reformele regilor Ezechia şi Iosia, mesajul profeţilor eşuează. Teologia "naţională" se dovedeşte falsă. Regatul de Nord mai întâi este cucerit de Asiria şi apoi Regatul de Sud, Iuda, este cucerit de babilonieni, sub conducerea lui Nabucodonosor, iar iudeii sunt deportaţi "pe malurile râurilor din Babilon".

Este sfârşitul?

În experimentarea celei mai cumplite tragedii care a cuprins tot poporul, fiii Alianţei ascultă adierea de mângâiere a profeţilor. Dumnezeul lui Israel n-a fost învins de Marduk. Profeţii din exil, Ezechiel şi Deutero-Isaia, insuflă poporului speranţa restaurării. Preoţii fac apel la păstrarea tradiţiilor. Se descoperă noi forme de practicare a cultului adus Domnului. Apartenenţa la poporul lui Dumnezeu nu este garantată de locuirea într-o ţară delimitată geografic. Semnul intrării în comunitatea pe care a voit-o Domnul este circumcizia. În absenţa templului şi a cultului de acolo, începe să se accentueze importanţa reunirii la sinagogă, mai ales în zilele de Şabat pentru a asculta cuvântul Domnului consemnat în Scripturi şi, mai ales, în Tora, în Pentateuh. În timpul crizei generate de absenţa regalităţii se consolidează o societate teocratică, cu o etică nouă, şi se înrobusteşte speranţa mesianismului. La orizont se întrezăreşte chipul Servitorului lui Yahweh.

În timpul de suferinţă din teritoriul străin capătă o deosebită "importanţă reflecţia iudeilor asupra propriei identităţi, dobândind în urma exilului o certitudine profundă, o credinţă nezdruncinată, confirmată de supravieţuirea acelui «rest sfânt», că ei sunt chemaţi de Dumnezeu să aibă un rol unic în lume. Meditând pe malurile fluviilor mesopotamiene, iudeii şi-au rememorat istoria: Yahweh i-a eliberat «cu braţ puternic» din robia egipteană, apoi, pe Muntele Sinai, le-a dăruit Legea sa, încheind un legământ cu ei, după care i-a condus spre ţara făgăduinţei, cea pe care odinioară o promisese lui Abraham; dar pentru că ei au încălcat în mod repetat Legământul, au fost pedepsiţi, fiind aduşi în Babilon" (pag. 132).

Deportarea în Babilon nu este sfârşitul. Ea "menţine încrederea şi speranţa printre supravieţuitorii catastrofei, dovedind, prin apelul la intervenţiile trecute (în special la exod) ale lui Yahweh în favoarea poporului său, că Domnul nu-şi părăseşte poporul, că el urmează un plan stabilit încă de la începuturi şi că cei care vor respecta Legea se vor bucura de făgăduinţele divine. Acestea se vor împlini în Mesia, instauratorul pe pământ al Împărăţiei lui Dumnezeu" (pag. 133).

Epoca cea mai sumbră din istoria lui Israel devine timpul cel mai limpede de reflecţie şi timpul cel mai încărcat de roade spirituale pentru noul popor al lui Dumnezeu care se înfiripă în ţara sclaviei.

Lucrarea părintelui Marius Cojan este lămuritoare în această dezvoltare logică de teologie biblică. Recursul constant la textul însuşi al Bibliei, apelarea la judecata specialiştilor autoritari în domeniu - într-o bibliografie, deşi minimală, aleasă cu grijă - fac din realizarea de faţă un instrument folositor pentru înţelegerea unui eveniment istoric de referinţă şi a semnificaţiei lui în istoria mântuirii.

Recomandarea lecturii ei este superfluă. Se impune de la sine. Şi sperăm că autorul va purcede cu acelaşi elan şi cu aceeaşi tenacitate şi la alte aprofundări ale Cuvântului mântuitor şi viu al lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.

Pr. Alois Bulai

*

Cartea Curajul de a ne teme... ...de inima împietrită, scrisă de pr. Marie-Dominique Molinié O.P. şi tradusă în limba română de sr. Ioana (Cecilia Turc), apare în colecţia "Spiritualitate", în formatul 14x20 cm, are 216 pagini şi poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum şi de la celelalte librării catolice din ţara la preţul de 15 lei.

Dumnezeu nu încetează să ne deruteze, până când vom ajunge să-l vedem faţă în faţă. Sfinţii sunt oameni care au acceptat o dată pentru totdeauna să se lase derutaţi: aceasta a devenit pâinea lor cea de toate zilele. Nu vă miraţi că vă miraţi: noi nu suntem la înălţimea doctrinei Bisericii; aceasta este inepuizabilă. Atunci îngenuncheaţi ca nişte copii şi spuneţi: "Vorbeşte, Doamne, servitorul tău ascultă!"

Nu vă prefaceţi, ci faceţi-o într-adevăr. Pentru aceasta e nevoie de tăcere: nu de tăcerea materială (care este totuşi necesară), ci de aceea a ideilor: nu trebuie să vă cramponaţi de micile voastre idei - mai ales dacă sunt măreţe -, ci să fiţi ca nişte copii care nu ştiu ce li se va spune.

Această carte trebuie luată în serios. Poate că Dumnezeu vrea să nu reţineţi decât un singur cuvânt din toate aceste pagini: nu vă bateţi capul cu celelalte. Trebuie să ne deschidem în faţa luminii luând lucrurile în serios: când privim lucrurile spirituale într-un mod uman înseamnă că nu le luăm în serios...

Dumnezeu va trece în măsura în care voi, dragi cititori, veţi crede aceasta: eu o spun precum Moise către evrei, în ajunul nopţii pascale. Nu trebuie să gândiţi: "Am citit deja destule cărţi, ştiu ce vrea să spună aceasta". Nu ştim niciodată ce înseamnă o trecere a Domnului... Nu ştim nici ce înseamnă viaţa creştină; pe teren învăţăm: aşteptăm mereu ceva nou, aşteptăm să se facă tot mai multă lumină.

Capitolele acestei cărţi nu urmăresc un plan anume, ci o temă cu mai multe variaţiuni. Tema constă în aceste cuvinte: lăsaţi-vă modelaţi de harul lui Dumnezeu, lăsaţi-l să lucreze în voi. Nu sună foarte original, nu este foarte dificil de practicat, dar este foarte dificil de înţeles... vreau să spun, în felul în care ne cere să o practicăm.

Contrar a ceea ce se spune adesea, nu a pune în practică este greu în viaţa creştină, ci a înţelege. Dacă noi nu practicăm ceea ce ni se spune înseamnă că nu înţelegem.

Să nu ne temem de ceilalţi, de lume, de viaţă - să ne temem de noi înşine. Nu de ceea ce ne înfricoşează de obicei - slăbiciunea noastră, greşelile noastre, căderile noastre (acestea fac parte din natura umană); să ne temem de ceea ce Isus le reproşează apostolilor după învierea sa: "Voi aveţi inima împietrită. De ce? Voi nu credeţi că eu am înviat! Voi nu credeţi pentru că este prea frumos: aici este greşeala voastră".

Să cerem să nu ne încăpăţânăm prea mult timp...

Pr. Marie-Dominique Molinie O.P.

* * *

Giulgiul din Torino,
Claudiu Dumea, Ed. "Sapientia", 2018, ISBN 978-606-578-338-6, 14x20 cm, 361 p., 25 lei

Exilul babilonian - etapă fundamentală în maturizarea identităţii şi a credinţei lui Israel,
Marius Cojan, Ed. "Sapientia", 2018, ISBN 978-606-578-343-0, 14x20 cm, 138 p., 10 lei

Curajul de a ne teme... de inima împietrită,
Marie-Dominique Molinié, Ed. "Sapientia", 2018, ISBN 978-606-578-340-9, 14x20 cm, 216 p., 15 lei

* * *

Aceste materiale, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):

Din Librăria "Presa Bună":

• prin poştă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26; 700064-Iaşi
• prin telefon şi WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 şi 19.00; duminica, între orele 10.00 şi 18.00
• prin e-mail: libraria@ercis.ro
• prin Internet: www.ercis.ro/libraria

* * *

Vă invităm să accesaţi pagina "Noutăţi editoriale" pe www.ercis.ro

lecturi: 48.