Barați: Administrarea sfântului Mir
"Și din cer, fără de veste, s-a făcut vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt" (Faptele apostolilor 2,1-4).
Sâmbătă, 28 iulie 2018, în comunitatea catolică din Barați a avut loc administrarea sfântului Mir pentru 66 de copii, adolescenți și tineri ai parohiei. Sfânta Liturghie a fost prezidată de episcopul Petru Gherghel și au concelebrat mai mulți preoți.
Într-o atmosferă plină de soare, sub adierea plăcută și ușoară a vântului, aspiranții la sacramentul sfântului Mir împreună cu întreaga comunitate din Barați, în frunte cu păstorul ei au așteptat cu dor cea de-a doua sărbătoare a Rusaliilor din acest an. După o călătorie de formare spirituală începută cu luni în urmă alături de părintele paroh Andrei Cocianga, când s-au apropiat de tainele dumnezeiești și au descoperit lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, în lume și în viața lor și după o evaluare exigentă și responsabilă, candidații au așteptat cu nerăbdare pe Mângâietorul ca să coboare peste ei.
În Biserica fără ziduri, după cum spunea Preasfințitul Petru Gherghel, asemenea apostolilor prezenți odinioară în Cenacol, întreaga comunitate s-a adunat pentru a fi alături de cei care-l așteptau pe Sfințitorul.
La sfânta Liturghie celebrată de Excelența Sa, împreună cu un număr mare de preoți oaspeți, s-au auzit cântările pline de viață ale copiilor care implorau darurile Duhului Sfânt și cântau Mărire lui Dumnezeu.
Predica a fost animată de dialogul inițiat între episcop și copiii care au dat mărturie prin răspunsurile lor despre învățătura primită și însușită despre Duhul Sfânt, sacramente și, într-un mod deosebit, despre taina sfântului Mir.
După cum au făcut-o cu ani în urmă, părinții și nașii lor, candidații și-au reînnoit, mai apoi, credința primită la Botez și au declarat ferm și cu putere că îl vor urma pe Isus prin credința, speranța și dragostea sădite la Botez și, asemenea lumânărilor aprinse din mâinile lor, vor fi lumină pentru cei din jurul lor.
Pentru a sublinia legătura dintre sacramentele inițierii creștine, după administrarea sacramentului sfântului Mir, candidații împreună cu nașii, părinții și majoritatea credincioșilor prezenți l-au primit în inimile lor pe Isus, în sfânta Împărtășanie.
Ce minune-i iubirea divină, ce minune e glasul său sfânt, / Ce minune când stăm împreună sub aripa Duhului Sfânt... Acesta a fost refrenul imnului ce a răsunat din glasurile tuturor în sanctuarul din Barați, închinat Coborârii Duhului Sfânt, ca o promisiune a împlinirii acțiunii Celui care a coborât de la Tatăl și de Fiul. Viața de zi cu zi, de acum încolo, trebuie să reflecteze iubirea divină, să fie împărțită și împărtășită dar să rămână întreagă în sufletul fiecăruia.
Și după cum spunea papa Francisc, știm că Duhul Sfânt va debloca sufletele noastre pecetluite de frică, va învinge potrivirile, va dilata inimile noastre înfricoșate, va renaște bucuria făcând să înflorească pacea în inimi. Cel care trăiește conform Duhului se află în această tensiune spirituală: se găsește atras totodată spre Dumnezeu și spre lume.
La sfârșitul sfintei Liturghii, un reprezentant al celor miruiți a prezentat câteva gânduri de mulțumire lui Dumnezeu și celor de față, implorând pe mai departe ajutorul Celui primit:
"Duhule Sfânt,
împreună cu cele șapte daruri ale tale
și cu roadele carității tale înflăcărate
rămâi, te rugăm, în sufletele noastre!
O, Duhule iubitor de oameni, însoțește-i cu prezența ta sfințitoare
pe toți cei care ne iubesc și ne conduc spre Domnul!
Mărire Tatălui care m-a creat!
Mărire Fiului care m-a răscumpărat!
Mărire Duhului Sfânt care m-a sfințit!"
Danisia Dumea
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
29 iulie: Barați: Administrarea sfântului Mir
lecturi: 12.