Oficiul pentru Cateheză: "Lectio Divina" - tema a XXIX-a: "Să împărtășim pâinea vieții"
Tema a XXIX-a: "Să împărtășim pâinea vieții" - propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din timpul de peste an - prezintă minunea înmulțirii celor cinci pâini de orz și al celor doi pești (In 6,1-15).
Avea puține pâini, dar și mai puțini pești...și nicidecum nu putea să accepte faptul că va pierde totul: ceea ce avea de mâncare era foarte puțin pentru atâția oameni, dar copilașul a acceptat să împartă totul cu ceilalți. Și, iată, minunea s-a împlinit: pe măsură ce Isus a împărțit cele cinci pâini de orz și cei doi pești, acel puțin s-a înmulțit, iar cei prezenți au mâncat pe săturate.
Întâlnirea "Lectio Divina" este organizată în următoarele două centre:
- "Casa Surorilor Dominicane" din Siret (Suceava): marți, 24 iulie 2018, ora 20:00;
- Sanctuarul "Fericitul Ieremia Valahul" din Onești (Bacău): miercuri, 25 iulie 2018, ora 19:00.
"Îți aducem mulțumire, Părintele nostru, pentru viața și cunoașterea ce ni le-ai descoperit prin Cristos, slujitorul tău. Mărire ție în vecii vecilor.
Așa cum această pâine frântă, ce fusese împrăștiată deasupra dealurilor, dar acum, culeasă, a devenit un singur lucru, tot astfel se se adune Biserica în împărăția ta din toate marginile pământului; căci a ta este puterea și mărirea prin Isus Cristos, în vecii vecilor".
(Didahia, 9)
Prof. Mariana Sofronie
lecturi: 28.