Comuniune, episcopii germani: înainte cu curaj în ecumenism
De Iacopo Scaramuzzi
Episcopii din consiliul permanent al Conferinței Episcopilor din Germania se simt "obligați să continue cu curaj" în "căutarea ecumenică a unei înțelegeri mai bune și a unei unități a creștinilor și mai mare": se citește într-un comunicat transmis astăzi la încheierea ultimei lor reuniuni (19-21 iunie 2018), care a examinat tema spinoasă a ospitalității euharistice, adică posibilitatea de a admite la împărtășanie pe soțul protestant al unui credincios catolic, de mai multe luni în centrul unei ample dezbateri în Germania și la Roma. Președintele, cardinalul Reinhard Marx de München, i-a informat pe confrați că a putut să clarifice papei, într-o întâlnire recentă, că scrisoarea pe care a primit-o luna trecută de la Congregația pentru Doctrina Credinței "furnizează indicații și un cadru de interpretare", că materialul ajutător pastoral aprobat cu majoritatea de două treimi din adunarea episcopilor germani în februarie "conține și o dimensiune universală" și are scopul de a orienta pe "fiecare episcop" căruia îi revine responsabilitatea în această materie. Problema va fi tratată din nouă de episcopii germani în adunarea lor din septembrie.
Consiliul permanent al Conferinței Episcopale Germane "s-a ocupat de discutarea liniilor pastorale călăuzitoare «A merge cu Cristos - pe urmele unității. Căsătorii interconfesionale și participare comună la Euharistie», adoptate în adunarea generală din primăvară (19-22 februarie 2018)", recapitulează comunicatul Conferinței Episcopale Germane. "Soții și familiile interconfesionale se află mult la inima noastră. subliniem că împărtășirea euharistică și împărtășirea eclezială sunt legate în mod inseparabil. Ne angajăm pentru a găsi un ajutor spiritual pentru examinarea conștiinței în fiecare caz de însoțire spirituală a soților interconfesionali, care simt o necesitate spirituală serioasă de a primi Euharistia. Prin Botez, credință și sacramentul Căsătoriei, soții sunt reciproc foarte legați și împart toată viața lor. Pentru noi episcopii este vorba aici de a decide dacă într-o căsătorie interconfesională soțul protestant poate să meargă la Împărtășanie".
Cardinalul Marx, președinte al Conferinței Episcopale Germane și membru al consiliului celor nouă cardinali care-l ajută pe papa în reforma Curiei Romane, așa-numitul C9, "a informat consiliul permanent despre colocviile avute la Roma", mai afirmă nota, și "într-o întâlnire cu papa Francisc" arhiepiscopul de München "a putut să clarifice că scrisoarea Congregației pentru Doctrina Credinței din 25 mai 2018 furnizează indicații și un cadru de interpretare", că "textul nu este un document al Conferinței Episcopale, dat fiind că el conține și o dimensiune universală" și că "textul ca orientare este în responsabilitatea fiecărui episcop".
"Este important pentru noi - subliniază comunicatul consiliului episcopal permanent - faptul că ne mișcăm în căutarea ecumenică a unei înțelegeri mai bune și a unei unități a creștinilor și mai mari și că suntem angajați să continuăm cu curaj".
"Conform scrisorii Congregației pentru Doctrina Credinței - conclude nota - această tematică va trebui să fie ulterior aprofundată. În acest scop îi oferim Sfântului Părinte și Curiei Romane colaborarea noastră. Va fi ocazie de a relua această temă în adunarea generală din toamnă a Conferinței Episcopale Germane în septembrie 2018".
În vederea consistoriului de mâine la care va fi "creat" cardinal, de altfel, chiar ieri prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, iezuitul Francisco Ladaria, a explicat că scrisoarea sa din 25 mai "nu era direct o frânare ci o chemare la reflecție, mai ales pornind de la ideea că este o problemă atât de gravă încât o Conferință Episcopală dintr-o țară trebuie să acționeze ținând cont de toată Biserica, în așa fel încât să ajungă la soluție dar a întregii Biserici. Este un punct central, dacă fiecare parcurge propriul drum se riscă să se creeze un pic de confuzie. Așadar, repet, n-a fost o frânare ci o invitație de a reflecta pentru că este vorba despre un punct care nu atinge numai o țară, numai o dieceză, ci Biserica universală. Și aceasta era și preocuparea Sfântului Părinte".
Conferința Episcopală Germană publică pe propriul sit documentele-cheie ale întregii desfășurări, inclusiv materialul ajutător pastoral aprobat în majoritate în februarie și un extras din recenta conferință de presă din zborul de întoarcere de la Geneva în care papa a spus, printre altele: "Cred că acesta va fi un document orientativ pentru ca fiecare dintre episcopii diecezani să poată gestiona ceea ce deja dreptul canonic permite. Nu a fost nicio frânare".
(După Vatican Insider, 27 iunie 2018)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 10.