Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Video-mesaj al Sfântului Părinte cu ocazia deschiderii Adunării Generale a Operelor Misionare Pontificale (28 mai 2018)

Iubiți frați și surori,

Cu acest scurt mesaj aș vrea să vă prezint o realitate importantă pentru misiunea Bisericii, dar puțin cunoscută: Operele Misionare Pontificale.

Încă din primele timpuri, sprijinul reciproc între Bisericile locale, angajate să vestească și să mărturisească Evanghelie, a fost un semn al Bisericii universale. De fapt, misiunea, însuflețită de Duhul Domnului Înviat, lărgește spațiile credinței și iubirii până la marginile pământului.

În secolul al XIX-lea, vestirea lui Cristos a primit un nou impuls de întemeierea Operelor Misionare, cu scopul specific de a se ruga și a acționa concret pentru a susține evanghelizarea în noile teritorii. Aceste Opere au fost recunoscute ca Pontificale de papa Pius al XI-lea, care în acest mod voia să sublinieze că misiunea Bisericii față de toate popoarele se află mult la inima Succesorului lui Petru. Și așa este iarăși! Operele Misionare Pontificale continuă astăzi această importantă slujire începută în urmă cu aproape 200 de ani. Sunt prezente în 120 de țări cu directori naționali, coordonați de secretariate internaționale pe lângă Sfântul Scaun.

De ce sunt importante Operele Misionare Pontificale? Sunt importante înainte de toate pentru că trebuie să ne rugăm pentru misionari și misionare, pentru acțiunea evanghelizatoare a Bisericii. Rugăciunea este prima "operă misionară" - prima! - pe care fiecare creștin poate și trebuie s-o facă, și este și cea mai eficace, deși asta nu se poate măsura. De fapt, principalul agent al evanghelizării este Duhul Sfânt și noi suntem chemați să colaborăm cu El. În afară de asta, aceste Opere garantează în numele papei o distribuire egală a ajutoarelor, așa încât toate Bisericile din lume să aibă un minim de asistență pentru evanghelizare, pentru sacramente, pentru proprii preoți, seminarii, pentru munca pastorală, pentru cateheți. Sprijin dat misionarilor care evanghelizează și sprijin mai ales cu rugăciunea, pentru ca Duhul Sfânt să fie prezent. El este cel care trimite înainte evanghelizarea.

De aceea îi încurajez pe toți să colaboreze cu misiunea noastră comună de a vesti Evanghelia și de a susține tinerele Biserici prin munca acestor Opere Misionare. Făcând așa, în fiecare popor, Biserica se deschide în continuare tuturor și proclamă cu bucurie Vestea Bună a lui Isus Cristos, Mântuitorul lumii.

Mulțumesc tuturor, din inimă!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 23.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat