Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Surpriza lui Francisc: merge într-o școală în periferia Romei

De Domenico Agasso

De această dată vizita fără anunțare a lui Francisc este într-un institut școlar la periferia capitalei. O altă "Vineri a Milostivirii", o altă surpriză papală. De fapt, în această după-amiază, 25 mai 2018, la ora 16.00, pontiful iese din Vatican și merge la "Comprensivo Elisa Scala", o școală în sud-est, între Borgata Finocchio și Borghesiana.

Cu episcopul de Roma este ca întotdeauna monseniorul Rino Fisichella, președinte al Consiliului Pontifical pentru Noua Evanghelizare.

Institutul "Comprensivo Elisa Scala" - informează Sala de Presă a Sfântului Scaun - s-a născut în anii Cincizeci; după creșterea demografică din zonă, începând din anii Șaizeci, institutul s-a mărit cu alte patru edificii, dislocate în zona Borghesiana și Finocchio, între via Rocca Cencia, via Motta Camastra și via Roccaforte del Greco.

Pontiful vizitează sediul central al institutului din via Nicoteraa. La sosirea sa este primit de directoare, Claudia Gentili, și de sute de băieți și fete care se află în institut pentru a desfășura activitățile de după-amiază.

Directoarea Gentili a avut ocazia să relateze papei Francisc istoria institutului care, din octombrie 2005, este de acum legată de cea a familiei Scala, a cărei fiică, micuța Elisa, care frecventa clasa întâi la "Istituto Comprensivo" de atunci din via Rocca Camastra, a murit tragic datorită unei leucemii fulminante la vârsta de 11 ani. Elisa era o fetiță foarte vivace și determinată și vorbea adesea cu tata și cu mama despre pasiunea sa pentru cărți și biblioteci.

Când a murit, a fost o dorință naturală din partea părinților să propună școlii un proiect pentru a realiza visul său: o sală pentru cărți care să poată fi frecventată de toți elevii. După câteva luni, în decembrie 2015, s-a născut "Biblioteca Elisei", un spațiu de "umplut cu cărți".

După aceea a urmat lansarea inițiativei "Donează o carte pentru Elisa", din partea tatălui Giorgio și a mamei Maria, adresată oricui ar vrea să contribuie cu o mică donație de cărți la "Biblioteca Elisei". Textele adunate sunt mii, în diferite limbi, și toate cu o dedicație adresată Elisei. Astăzi sunt peste 20 de mii, expediate din toate regiunile Italiei, din Europa și chiar din Australia, așa încât a intrat în circuitul bibliotecilor comunale din Roma. Institutul, numai cu câteva luni în urmă, a avut cale liberă din partea primăriei Romei și din partea Ministerului Instruirii Publice pentru a da școlii numele micuței Elisa.

În cursul vizitei, papa îi întâlnește pe părinții Elisei care cu emoție îi arată localurile bibliotecii. Papa petrece câteva minute cu ei și dăruiește câteva volume bibliotecii, toate cu o dedicație Elisei. Elevii interpretează câteva cântece pentru a exprima climatul de sărbătoare și de primire pe care l-a provocat vizita neașteptată a papei.

(După Vatican Insider, 25 mai 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 16.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat