Bacău: Flori de mai pentru Isus și Maria
În biserica romano-catolică "Sfântul Nicolae" din Bacău, marți, 22 mai 2018, la ora 14.15, a avut loc un moment de rugăciune al liceenilor, având ca temă: "Flori de mai pentru Isus și Maria".
Alături de pr. Lucian Adam, inspector școlar religie romano-catolică zona Bacău, elevi ai Colegiului Național Catolic "Sfântul Iosif", Colegiului Național "Vasile Alecsandri", Colegiului Național de Artă "George Apostu", Colegiului Economic "Ion Ghica", Colegiului "Mihai Eminescu", Colegiului Național Pedagogic "Ștefan cel Mare Bacău"; Colegiului Tehnic de Comunicații "N.V. Karpen" împreună cu doamnele lor profesoare de religie, au trăit câteva momente cu Sfânta Fecioară Maria în fața sfântului sacrament.
L-au salutat pe Isus cu un cântec în cinstea preasfântului sacrament și au recitat misterul II de lumină. Apoi câteva eleve au exprimat unele reflecții și rugăciuni legate de temă.
Părintele a proclamat textul din Evanghelia după Ioan 2,1-12, care relatează prima minune a lui Isus, și a desprins unele învățături importante pentru tinerii participanți.
În desfășurarea programului au fost intercalate mai multe momente de tăcere, când fiecare a avut posibilitatea să dialogheze în taină cu Isus și cu Maria.
După un cântec închinat Sfintei Fecioare Maria, pr. Lucian a oferit binecuvântarea de încheiere.
Prin această activitate, tinerii au oferit lui Isus și mamei sale un mic buchețel de inimi iubitoare, împodobite cu rugăciuni, cântări și gânduri sfinte.
Prof. Tereza Herciu
lecturi: 10.