Tereza Meng: Acuzele de "infidelitate" fac rău Bisericii din China

De Gianni Valente

Diviziunile interne şi conflictele ecleziale sunt problema cea mai mare trăită în această perioadă de catolicitatea chineză. Şi riscă să alimenteze fragilităţi psihologice şi nesiguranţe spirituale în rândul atâtor preoţi, călugări şi călugăriţe, supuşi judecăţii continue "a celui care îi acuză că sunt nişte semi-trădători, că nu sunt fideli faţă de ceea ce învaţă Biserica". O condiţie care, pe parcurs, "uzează şi face nesiguri". Este alarma lansată prin Vatican Insider de Tereza Meng Weina, 63 de ani, catolică laică din China, cunoscută şi în afara Chinei Populare pentru că a fondat Huiling, una dintre cele mai mari organizaţii non-guvernamentale angajate în China în asistenţa adulţilor cu dezabilităţi mintale.

Fostă "gardă roşie", atee prin formare familială, Tereza Meng animă una dintre cele mai importante opere de caritate începute în ultimele decenii de catolicii din China Populară pentru a răspunde şi la efectele "culturii rebutului" care se răspândeşte şi societatea chineză, penalizându-i pe cei retardaţi şi toate categoriile de persoane - bătrâni, bolnavi cronici, tineri cu probleme mintale - care au nevoie de asistenţă. Huiling, operă finanţată şi de guvern, s-a născut pentru a oferi ajutor şi formare tinerilor retardaţi mintali. Astăzi "reţeaua" Huiling este răspândită în treizeci de oraşe din douăzeci de provincii chineze, cu 65 de case-familie şi multe alte centre şi activităţi. Lucrează în ele circa 450 de persoane şi asistă mii de tineri retardaţi.

Tereza, este adevărat că dumneavoastră eraţi o militantă a Partidului Comunist?

Tatăl meu era un exponent important al Partidului. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-am născut în toiul Revoluţiei culturale. În acei ani eram deja o adolescentă. Altminteri aş fi putut s-o sfârşesc rău.

Cum aţi devenit creştină?

Când aveam 22 de ani am început să lucrez în fabrică. La 30 de ani am citit un articol din ziar care vorbea despre Maica Tereza de Calcutta şi despre Premiul Nobel pentru pace care-i fusese acordat în 1979. Nu ştiam cine era, dar am fost lovită de faptul că primise un premiu aşa de important pentru că a avut grijă de cei săraci şi de cei care suferă. Am voit să cunosc istoria ei şi am simţit că trebuia să urmez drumul său, trebuia să fac ceea ce făcea ea. Maica Tereza a murit în 1997. Şi eu am fost botezată în 1998, în catedrala din Canton. Şi am preluat numele său ca nume de botez.

Opera dumneavoastră în favoarea retardaţilor este cunoscută şi în afara Chinei. Dar este şi un punct de observaţie pentru a percepe problemele catolicilor chinezi...

Pornind de la sfârşitul anilor Nouăzeci atâţia preoţi şi atâtea surori au început să vină să mă viziteze. Eu percepeam că dorinţa lor de a face opere de caritate rămânea nesatisfăcută, pentru că nu găseau căile. Cei de poliţie, la început, nu înţelegeau, erau neîncrezători. Ameninţau că vor închide totul. Dar după aceea lucrurile au mers înainte şi toţi au văzut că era vorba de o operă bună.

Ce vă uimeşte, în aceste generaţii de tineri preoţi şi surori catolici chinezi?

Desigur generozitatea lor, dar şi nesiguranţa lor. Mulţi dintre ei mi se pare că trăiesc mereu cu un sentiment de continuă ezitare, ca şi cum s-ar simţi ca spioni care trebuie să se ascundă în timpul unui război. Eu îi întreb: de ce sunteţi aşa de nesiguri, aşa de ezitanţi? Faceţi lucruri bune! Unii dintre ei spun că nu trebuie să am încredere în guvern.

După părerea dumneavoastră, care sunt motivele acestor nesiguranţe psihologice şi spirituale?

Mulţi apar condiţionaţi de situaţiile de conflict eclezial, de această condiţie în care mereu pot fi acuzaţi de cineva că nu sunt fideli, că trădează Biserica. Pentru aceasta mulţi au nevoie mereu să fie asiguraţi, să audă spunându-li-se de cineva că merg pe calea cea dreaptă. Există în mulţi această frică de a fi mereu expuşi contestării cuiva care să le reproşeze faptul că sunt nişte semi-trădători, că nu sunt adevăraţi creştini, ca şi cum ar fi nevoie să afirme şi să reafirme la fiecare pas propria fidelitate faţă de papa şi faţă de Biserică. Asta, în timp, uzează şi face nesiguri.

Şi care sunt atitudinile spirituale pe care dumneavoastră le-aţi înregistrat printre catolicii aşa-numiţi "clandestini"?

Am avut contact cu un preot "clandestin" şi comunitatea sa. Sunt persoane care rezistă. Dar uneori par aproape că se îmbată cu această condiţie a lor. Identifică în acea alegere a clandestinităţii consistenţa şi criteriul pentru a măsura credinţa lor. Ca şi cum credinţa s-ar identifica în faptul de a nu accepta regulile guvernului. În acest mod, mulţi ajung să privească numai la ei înşişi şi nu privesc realitatea.

Dumneavoastră aţi cunoscut personaje mari ale Bisericii din China precum Anton Li Duan, marele episcop de Xi'An mort în 2006. Puteţi să ne vorbiţi despre el?

Am mers la Anton Li Duan pentru a-i cere ajutor, pentru că voiam să deschid un centru pentru handicapaţi şi la Xi'An. El repeta mereu că "trebuie dat Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu". Şi acum, dacă se urmează acest criteriu, această distincţie, lucrurile se pot clarifica. Altminteri, totul rămâne confuz şi nu se găsesc soluţiile pentru problemele Bisericii din China.

Luând în considerare această situaţie, cum vedeţi posibilitatea unei înţelegeri între guvernul chinez şi Sfântul Scaun pentru a începe să se rezolve problemele, începând de la evitarea a noi, sfâşietoare hirotoniri episcopale ilegitime?

Cred că un acord, cu timpul, poate ajuta să se depăşească pericolul ca atâţia preoţi, călugări şi călugăriţe să devină victime ale diferitelor boli psihologice create de diviziunile şi de operaţiunile celor care alimentează acuze şi certuri. Şi pentru aceasta, un acord între China şi Sfântul Scaun mi se pare potrivit. Altminteri totul este condiţionat de cei care-şi petrec timpul ca să-i acuze pe fraţi şi să se ia la întrecere care este mai fidel decât alţii. Toate acestea riscă să ducă la pierderea marii comori de credinţă pe care ne-au dăruit-o atâţia martiri.

Puteţi da un exemplu despre modul în care diviziunile interne rănesc viaţa Bisericii?

Cunosc un episcop care are la inimă unitatea Bisericii şi repetă mereu că Biserica catolică este una, sfântă şi apostolică. La un moment dat, câteva persoane au mers la el spunând că vor să construiască o biserică "fidelă", lângă catedrală. Au spus şi că aveau banii pentru a finanţa proiectul. Dar el a răspuns cu nu şi a adăugat că iniţiativa lor trebuia oprită pentru că era împotriva unităţii.

După părerea dumneavoastră, ce criterii ar trebui să urmeze Sfântul Scaun? Care sunt priorităţile?

Sunt bucuroasă că Sfântul Scaun lucrează pentru a ajunge la o înţelegere cu guvernul chinez. Şi după părerea mea, prioritatea oricărei iniţiative a Sfântului Scaun ar trebui să fie aceea de a încerca să rezolve problema diviziunilor între aşa-numiţii "oficiali" şi aşa-numiţii "clandestini" şi să favorizeze reconcilierea. Altminteri haosul continuă, cu atâţia care se mişcă în afara oricărui control şi nu trebuie să dea cont nimănui despre ceea ce fac. Nu este sănătos ca totul să se întâmple în secret. Şi, după părerea mea, aceste lucruri sunt mai îngrijorătoare faţă de faptul că guvernul vrea să aibă totul sub control. Această atitudine de control guvernul o aplică faţă de realităţile sociale de orice tip, inclusiv comunităţile religioase.

Dar a trata cu puterea chineză nu este pentru optimişti naivi? Nu înseamnă a se supune propagandei chineze şi a ascunde problemele?

Sistemul chinez are limitele sale şi defectele sale. Este un sistem formal ateist. În spatele cuvintele spuse cu emfază. Este un aparat de putere uman unde se întâlnesc atâtea interese personale, rigidităţi, prepotenţe. Aceasta este o realitate care trebuie recunoscută fără a fi naivi. În acest imens aparat există şi tentative care pot îmbunătăţi lucrurile, cum este cea a luptei împotriva corupţiei şi cea a proiectelor pentru a învinge sărăcia. Cred că asupra acestor două teme se pot găsi şi puncte de contact şi colaborare între guvernul chinez şi Sfântul Scaun.

Cum este potrivit să se clarifice în privinţa atâtor voci şi informaţii care sunt puse în circulaţie cu privire la condiţia catolicilor din China?

În anumite regiuni există o situaţie de stagnare din cauza diviziunii. Există atâţia episcopi care sunt atacaţi ca şi cum ar fi trădători sau laşi, în timp ce în realitate sunt buni păstori şi în conştiinţă au considerat mai potrivit pentru Biserică să aibă relaţii bune cu autorităţile politice. Există alţii care nu reuşesc să meargă în pas cu schimbările unei societăţi tot mai complexe, se izolează, şi când îmbătrânesc nu au nici măcar resursele pentru a merge înainte. Alţii merg să studieze în străinătate, dar după aceia unii dintre ei nu vor să se întoarcă sau când se întorc rămân izolaţi şi străini, nu se cufundă în realitatea Bisericii locale. Aşadar, trebuie cunoscute situaţiile reale şi locale, fără a se opri la bârfe sau la acuzele cunoscute "din auzite". Este potrivit şi să se încerce soluţionarea problemelor caz cu caz, cu multă răbdare. Fără a prezenta fiecare eveniment local ca şi cum ar fi emblema condiţiei trăite de creştinii din toată China.

(După Vatican Insider, 29 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.