Dominique Wolton: Papa în Franţa? A ales să viziteze ţări sărace sau în război

De Iacopo Scaramuzzi

Franţa este "fiica mai mare a Bisericii", "fille ainée de l'Eglise", aşa cum afirmă un mod vechi de a spune, şi papa Francisc cunoaşte expresia şi îi împărtăşeşte sensul, dar deocamdată nu este prevăzută o călătorie a sa dincolo de Alpi pentru că Jorge Mario Bergoglio a făcut alegerea, "politică în sens larg", de a vizita "ţări sărace sau în război", coerent cu priorităţile sale. A explicat asta sociologul francez Dominique Wolton, autor al cărţii-interviu "Politique et société" apărută în Franţa cu editura L'Observatoire şi tradusă acum în italiană de Rizzoli cu titlul, luat dintr-o expresie a pontifului, "Dumnezeu este un poet". Francisc, a spus intelectualul francez, "este mai preocupat de inegalităţi şi de nedreptăţi decât de bioetică".

Cu privire la călătorii "papa a făcut o alegere: nu vrea să meargă în ţările bogate, ci în ţările sărace şi în război", a spus sociologul în cursul prezentării organizate la Sala Marconi din Palazzo Pio, sediu al Secretariatului pentru Comunicare, şi moderată de jurnalistul Piero Badaloni. "Despre Europa a spus că este o bunică, una este adormită, dar nu consideră că are nevoie de El. Crede că dacă unele ţări înfruntă o criză spirituală este destinul acelor popoare. În timp ce vorbeam când şi când îmi spunea: «fille ainée de l'eglise», fiica mai mare a Bisericii... dar nu că nu vrea să vină, ci are alte priorităţi. De exemplu Rohingya pe care i-a întâlnit în Bangladesh. Când a mers în Portugalia, s-a dus pentru Fátima şi nu s-a dus acolo pentru a vizita restul ţării, când s-a dus la Strasbourg la Consiliul Europei, n-a vizitat nici măcar catedrala care sărbătorea 1000 de ani. Alegerea călătoriilor sale este o alegere politică în sensul larg al termenului".

"N-am întâlnit niciodată un om politic sau un cardinal sau un episcop cu atâta simplitate", a povestit Wolton, care înainte de a intra în sala de prezentare l-a salutat pe monseniorul asesor de la Secretariatul pentru Comunicare, Dario Edoardo Vigan?. Francisc "are o obsesie: să evite războiul într-o lume fără busole şi fără reguli. Este mai preocupat de inegalităţile economice şi militare decât de cele bioetice. Ia în considerare şi bioetice importantă, dar are încrederea dezbaterii care se desfăşoară pe chestiuni. Este papa globalizării, dar a globalizării după criza economică şi financiară din 2008. Vede inegalităţile şi nedreptăţile, este cel mai mult ce-l preocupă. Pentru papa trebuie urmărită unitatea popoarelor evitând războiul şi depăşind nedreptăţile". Un papa "de gauche", "de stânga", cum a intitulat Le Figaro după ieşirea cărţii în Franţa? "L-am întrebat: dumneavoastră sunteţi papa poporului? Şi el a răspuns: nu, sunt papa tuturor. Este adevărat că se revoltă împotrivă nedreptăţilor din lume, împotriva războaielor, şi are o încredere enormă în persoanele simple, nu tot atâta în elite".

Dominique Wolton a povestit şi atmosfera celor douăsprezece întâlniri ale sale cu papa. Jorge Mario Bergoglio "are un mare simţ al umorismului. În cursul celor douăsprezece întâlniri ale noastre am râs mult. Pentru mine nu era nimic mai dificil decât să vorbesc cu un papă, dată fiind autoritatea sa spirituală, şi în schimb este un om care râde, călduros, dă încredere. Nu se ia prea în serios. Prima întâlnire trebuia să dureze 20 de minute şi a durat o oră şi jumătate. El reflecta asupra lucrurilor pe care le-am întrebat şi a răspuns fără nicio manifestare de autoritate sau de iritare. Uneori trebuia să-mi repet, «vorbeşti cu papa!». Dar exista un climat de egalitate. Puneam reportofonul şi el vorbea fără condiţii. Nu cunosc alt om politic sau un om al Bisericii care să facă aşa. L-am întrebat dacă puteam să-i trimit în prealabil întrebările pe care i le voi adresa şi el a răspuns: «Poţi să le trimiţi, dar nu le voi citi»".

Wolton a comentat cu sarcasm curiozitatea pe care a provocat-o în publicistica din toată lumea două pasaje conţinute în cartea-interviu cu papa, relatarea chimistului comunist care conducea laboratorul unde el lucra ca tânăr şi alegerea, până acum necunoscută, de a merge la terapie la o psihologă evreică în acea vreme în vârstă de patruzeci de ani. "Întrebările pe care mi le-au adresat - a spus el - sunt acelea despre profesoara sa comunistă de chimie şi despre psihanalista evreică... dar există sute de mii de lucruri mai importante în carte! În timp ce vorbeam el mi-a povestit aceste două episoade şi când a recitit interviul le-a lăsat aşa cum le-a povestit. Gata. Nu era altceva de adăugat. Atenţia îndreptată spre aceste evenimente arată după părerea mea deriva gravă de a voi să se reducă totul la pălăvrăgeală piezişă, pierzând din vedere chestiunile de fond".

Cât priveşte Naţiunile Unite, Wolton a spus: Întrebarea mea era foarte bună, răspunsul papei mediază pentru că nimeni nu poate să răspundă. Eu întrebam dacă există un mod de a depăşi logica politică a războiului şi a păcii, dacă resursele spirituale pot să dea un răspuns diferit. Dau un mic exemplu extraordinar: când era încă zidul din Berlin, la Leipzig în fiecare săptămână comunităţile din cele două biserici protestante la câteva sute de metri una de alta se adunau şi se rugau cu lumânări. Într-o zi, credincioşii din ambele biserici au decis să iasă şi să se întâlnească. Poliţia a spus că dacă credincioşii vor ieşi din biserică pentru a se întâlni vor trage, dar nu s-a întâmplat nimic. Credincioşii s-au întâlnit în tăcere cu lumânările în mână. Iată un caz în care religia, iubirea, spiritul este mai puternic decât orice. A fost un gest politic, desigur, dar nu numai atât. Şi după o lună, zidul din Berlin a căzut.

Înainte de a-l intervieva pe papa, Dominique Wolton a intervievat, în lunga sa carieră, alte diferite personalităţi, ca fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, pe filozoful Raymond Aron şi pe arhiepiscopul de Paris de atunci, Jean-Marie Lustiger. Care "mi-a spus - a povestit astăzi sociologul - că va veni un papă latinoamerican, apoi un papă asiatic şi apoi un papă african. Şi Francisc este latinoamerican".

(După Vatican Insider, 23 aprilie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 22.