Oficiul pentru Cateheză: "Lectio Divina" - tema a treisprezecea: "Eu sunt păstorul cel bun"
Tema a XIII-a: "Eu sunt păstorul cel bun" - propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Paștelui - aprofundează discursul în care Isus se prezintă ca păstorul cel bun care își cunoaște oile și care își dă viața pentru ele.
În general, imaginea desprinsă din textul biblic (In 10,1-18) este imaginea unui păstor bun, blând, dulce, plin de gingășie. Această viziune este poate prezentată mai nuanțată decât ar trebui să fie. De asemenea, deseori se identifică "bunul păstor" cu "păstorii" Bisericii, cu referire mai ales la rolul lor de conducere, la ascultarea care trebuie să le fie dată, sau la încrederea în cuvântul și onestitatea lor. Vom vedea, însă, că sunt mult mai multe aspecte în acest text evanghelic.
Întâlnirea Lectio Divina se va desfășura joi, 19 aprilie 2018, ora 19.00, la mănăstirea "Sfânta Monica" Izvoare (Bacău). Întâlnirea va fi coordonată de pr. Mihai Augustin Folner, OCarm.
"Păstorul nu este un păstor al maselor sau al claselor sociale. Raportul dintre păstor și oi este un raport personal, nominal, fără conotații afective nepotrivite. Autoritatea se bazează pe cunoașterea interioară. Cine nu mă cunoaște nu are nicio putere asupra mea. Aș putea plăti un tribut de ascultare juridică în funcție de oportunitate și necesitate, dar adevărata putere, adică adevărata unitate, se naște dintr-o cunoaștere reciprocă".
Prof. Mariana Sofronie
lecturi: 22.