Iași: Finalizarea unui curs de Metoda Ovulației Billings
În zilele de 16 și 17 martie 2018, la oratoriul "Dominic Savio" din Iași s-a încheiat cu succes cursul de Metoda Ovulației Billings, susținut de Asociația "Familia și Viața" din Roman. Un număr de cinci tinere, un medic și patru studente la medicină sau farmacie, au primit titlul de învățătoare de metodă.
În acest an se împlinesc 60 de ani de când papa Paul al VI-lea a elaborat enciclica "Humanae vitae", document de referință prin care papa venea în întâmpinarea familiei, pentru a o ajuta să înțeleagă misiunea nobilă a soților chemați să primească, să susțină și să ocrotească viața mai presus de orice. De asemenea, în circumstanțele în care apăruse pilula contraceptivă prin care se atenta în mod flagrant asupra vieții, papa Paul al VI-lea a chemat mari doctori angajați în cercetare, specialiști, consultori, familii tinere, care au dovedit că e posibilă cunoașterea ritmurilor fertilității feminine, astfel încât soții să fie ajutați în proiectul de planificare a familiei. "Dacă există motive serioase pentru a rări nașterile, datorate condițiilor fizice sau psihologice ale soților, fie împrejurărilor exterioare, Biserica învață că e permis soților să țină cont de ciclurile naturale inerente funcțiilor de generare, pentru a se folosi de căsătorie numai în perioadele infertile și a programa astfel natalitatea fără a prejudicia principiile morale", scrie Sfântul Părinte în Humanae vitae, 20.
Iată de ce, urmând învățătura Magisteriului Bisericii, în cadrul programului diecezan de pastorație a familiei se organizează cursuri de învățare a metodelor naturale de planificare familială. Asociația "Familia și Viața" din Roman, având personal specializat pe Metoda Ovulației Billings, organizează și desfășoară cursuri de învățare a metodei cu logodnici, familii tinere, tinere necăsătorite care doresc să cunoască valoarea și ritmurile fertilității, din perspectiva întemeierii unei familii sănătoase. De asemenea, asociația are competențe și acreditare din partea organizației internaționale WOOMB International cu sediul în Australia, pentru a pregăti anual noi învățătoare de metodă.
În acest cadru anul trecut au urmat cursul format din cinci module un număr de nouă studente la facultăți de medicină și farmacie din Iași, dintre care cinci au finalizat formarea devenind învățătoare de MOB. Ele se numesc: Daniela Cobzariu, medic rezident pediatru; Andreea Dîm, studentă la farmacie; Felicia Cernica, studentă la farmacie; Rozina-Maria Dumea, studentă la medicină și Petronela-Iuliana Farcaș, studentă la asistență medicală. Având competențe recunoscute, aceste tinere voluntare ale asociației pot și doresc să ofere consiliere familiilor tinere sau logodnicilor pentru cunoașterea acestei metode.
La finalul activității, președintele asociației, părintele Iosif Enășoae le-a adresat tinerelor învățătoare un cuvânt de felicitare pentru angajarea lor de a lucra în domeniul familiei, mai ales în timpurile noastre când familia se confruntă cu atât de mari dificultăți. "Este anul când papa Paul al VI-lea va fi beatificat. În memoria acestuia vă invit să vă străduiți să promovați cu dăruire învățătura enciclicei Humanae vitae, document fundamental al Bisericii, prin care să dați oportunități familiei tinere pentru a prețui cu adevărat viața și pentru a trăi o viață conjugală armonioasă, bazată pe o iubire statornică", le-a transmis părintele tinerelor învățătoare.
Iată o mărturie la finalul activității:
"MOB ne este oferită ca un dar pentru cunoașterea de sine și pentru fructificarea fertilității în cadrul familiei. În contextul propunerilor facile ale societății de astăzi, constând în metodele contraceptive sau avort, ca tinere participante la curs, am simțit sprijinul concret al Bisericii în a ne însuși un mod de viață demn, ce ne permite alegerea responsabilă a vieții. Cu bucurie și recunoștință, dar și cu responsabilitatea darului primit, am parcurs modulul de formare de învățătoare a Metodei Ovulației Billings. La finalul acestuia mulțumesc Asociației «Familia și Viața» pentru însoțirea atentă și exprim împreună cu formatoarele asociației invitația ca tinerii care se pregătesc pentru viața de familie, cât și familiile deja constituite, să fie deschise în a-și însuși această metodă, care creează premisele unei vieți de cuplu în virtute și este lipsită de orice efect advers" (Dr. Daniela Cobzariu, medic rezident pediatru).
Prof. Maria Gherghel
lecturi: 27.