Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 14 martie 2018

Sfânta Liturghie - 13. Liturgia euharistică: III. "Tatăl nostru" şi frângerea Pâinii

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Continuăm cu cateheza despre Sfânta Liturghie. La Ultima Cină, după ce Isus a luat pâinea şi potirul cu vin şi a adus mulţumire lui Dumnezeu, ştim că "a frânt pâinea". Acestei acţiuni îi corespunde, în Liturgia euharistică din Liturghie, frângerea Pâinii, precedată de rugăciunea pe care Domnul ne-a învăţat-o, adică "Tatăl nostru".

Şi astfel încep riturile de Împărtăşanie, prelungind lauda şi implorarea din Rugăciunea euharistică prin recitarea comunitară a rugăciunii "Tatăl nostru". Aceasta nu este una din multele rugăciuni creştine, ci este rugăciunea fiilor lui Dumnezeu: este marea rugăciune pe care ne-a învăţat-o Isus. De fapt, încredinţată nouă în ziua Botezului nostru, rugăciunea "Tatăl nostru" face să răsune în noi aceleaşi sentimente care au fost în Cristos Isus. Când noi ne rugăm cu "Tatăl nostru", ne rugăm aşa cum se ruga Isus. Este rugăciunea pe care a făcut-o Isus şi ne-a învăţat-o şi pe noi; când discipolii i-au spus: "Învăţătorule, învaţă-ne să ne rugăm aşa cum te rogi tu". Şi Isus se ruga aşa. Este atât de frumos să ne rugăm ca Isus! Formaţi la învăţătura sa divină, îndrăznim să ne adresăm lui Dumnezeu numindu-l "Tată", pentru că suntem renăscuţi ca fii ai săi prin apă şi Duh Sfânt (cf. Ef 1,5). Într-adevăr, nimeni n-ar putea să-l numească în mod familiar "Abba" - "Tată" - fără să fi fost născut din Dumnezeu, fără inspiraţia Duhului, aşa cum învaţă sfântul Paul (cf. Rom 8,15). Trebuie să ne gândim: nimeni nu poate să-l numească "Tată" fără inspiraţia Duhului. De câte ori sunt oameni care spun "Tatăl nostru", dar nu ştiu ce spun. Pentru că e adevărat, El este Tatăl, dar tu simţi că atunci când spui "Tată" El este Tatăl, Tatăl tău, Tatăl omenirii, Tatăl lui Isus Cristos? Tu ai un raport cu acest Tată? Când noi ne rugăm "Tatăl nostru", ne conectăm cu Tatăl care ne iubeşte, dar Duhul e cel care ne dă această conectare, acest sentiment că suntem fii ai lui Dumnezeu.

Ce rugăciune mai bună decât cea învăţată de Isus ne poate dispune la Împărtăşania sacramentală cu El? În afară de Liturghie, rugăciunea "Tatăl nostru" este spusă dimineaţa şi seara, la Laude şi la Vespere; în acest mod, atitudinea filială faţă de Dumnezeu şi de fraternitate cu aproapele contribuie să dea formă creştină zilelor noastre.

În Rugăciunea Domnului - în "Tatăl nostru" - cerem "pâinea cea de toate zilele", în care observăm o referinţă deosebită la Pâinea euharistică, de care avem nevoie ca să trăim ca fii ai lui Dumnezeu. Implorăm şi "iertarea greşelilor noastre", şi pentru a fi vrednici să primim iertarea lui Dumnezeu ne angajăm să-l iertăm pe cel care ne-a ofensat. Şi acest lucru nu este uşor. A ierta persoanele care ne-au ofensat nu este uşor; este un har pe care trebuie să-l cerem: "Doamne, învaţă-mă să iert aşa cum tu m-ai iertat pe mine". Este un har. Cu forţele noastre noi nu putem: este un har al Duhului Sfânt a ierta. Astfel, în timp ce ne deschide inima la Dumnezeu, "Tatăl nostru" ne dispune şi la iubirea fraternă. În sfârşit, îi mai cerem lui Dumnezeu "să ne mântuiască de cel rău" care ne desparte de El şi ne dezbină de fraţii noştri. Să înţelegem bine că acestea sunt cereri foarte potrivite pentru a ne pregăti la sfânta Împărtăşanie (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 81).

De fapt, ceea ce noi cerem în "Tatăl nostru" este prelungit de rugăciunea preotului care, în numele tuturor, imploră: "Mântuieşte-ne te rugăm, Doamne, de toate relele şi binevoieşte a da pacea în zilele noastre". Şi apoi primeşte un soi de sigiliu în ritul păcii: mai întâi se invocă de la Cristos ca darul păcii sale (cf. In 14,27) - aşa de diferită de pacea lumii - să facă să crească Biserica în unitate şi în pace, după voinţa sa; apoi, cu gestul concret schimbat între noi, exprimăm "comuniunea eclezială şi iubirea reciprocă, înainte de a ne împărtăşi cu Sacramentul" (Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 82). În Ritul Roman, schimbarea păcii, pusă încă din antichitate înainte de Împărtăşanie, este îndreptată spre Împărtăşania euharistică. Conform avertismentului sfântului Paul, nu este posibil să ne împărtăşim cu unica Pâine care ne face un singur Trup în Cristos, fără a ne recunoaşte împăcaţi de iubirea fraternă (cf. 1Cor 10,16-17; 11,29). Pacea lui Cristos nu se poate înrădăcina într-o inimă incapabilă să trăiască fraternitatea şi să o refacă după ce a rănit-o. Pacea o dă Domnul: El ne dă harul de a-i ierta pe cei care ne-au ofensat.

Gestul păcii este urmat de frângerea Pâinii, care încă din timpul apostolic a dat numele întregii celebrări a Euharistiei (cf. Principii şi norme pentru utilizarea Liturghierului Roman, 83; Catehismul Bisericii Catolice, 1329). Făcută de Isus în timpul Ultimei Cine, frângerea Pâinii este gestul revelator care a permis discipolilor să-l recunoască după învierea sa. Ne amintim că discipolii de la Emaus, care, vorbind despre întâlnirea cu Cel Înviat, povestesc "cum l-au recunoscut la frângerea pâinii" (cf. Lc 24,30-31.35).

Frângerea Pâinii euharistice este însoţită de invocaţia "Mielul lui Dumnezeu", figură cu care Ioan Botezătorul l-a indicat în Isus pe "cel care ia asupra sa păcatele lumii" (In 1,29). Imaginea biblică a mielului vorbeşte despre răscumpărare (cf. Ex 12,1-14; Is 53,7; 1Pt 1,19; Ap 7,14). În Pâinea euharistică, frântă pentru viaţa lumii, adunarea care se roagă îl recunoaşte pe adevăratul Miel al lui Dumnezeu, adică pe Cristos Răscumpărătorul, şi-l imploră: "Miluieşte-ne pe noi... dă-ne nouă pacea".

"Miluieşte-ne pe noi", "dă-ne nouă pacea" sunt invocaţii care, de la rugăciunea "Tatăl nostru" la frângerea Pâinii, ne ajută să ne dispunem sufletul ca să participe la ospăţul euharistic, izvor de comuniune cu Dumnezeu şi cu fraţii.

Să nu uităm marea rugăciune: aceea pe care ne-a învăţat-o Isus, şi care este rugăciunea cu care El îl ruga pe Tatăl. Şi această rugăciune ne pregăteşte pentru Împărtăşanie.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 7.