Nicio frică de diversitate

Interviu luat preotului Michael Czerny în ajunul Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului

De Nicola Gori

"La sfârşitul anilor Patruzeci din secolul trecut, şi eu, împreună cu părinţii mei şi cu fratele meu mai mic, am fost un refugiat, fără patrie şi evacuat, fugind de lipsa de speranţă postbelică şi spre libertate". Asta povesteşte este iezuitul de origini cehoslovace Michael Czerny, subsecretar al Secţiunii Migranţi şi Refugiaţi din Dicasterul pentru Slujirea Dezvoltării Umane Integrale, care în acest interviu la L'Osservatore Romano relansează temele din centrul Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului, care culminează în Liturghia prezidată în "Sfântul Petru" de papa Francisc duminică, 14 ianuarie 2018.

În mesajul pentru această Zi pontiful reafirmă că diversitatea este ocazie de îmbogăţire şi nu de sărăcire, aşa cum se tem unii. Însă în ce mod se poate întâmpla asta?

Există un cuvânt simplă, care este însă o extraordinară parabolă vizuală a bogăţiei diversităţii: "mozaic". Aici în Italia, şi în toată lumea mediteraneană, există o abundenţă de exemple splendide. Însă în Canada, unde nu există mozaicuri antice de admirat, acelaşi cuvânt este folosit pentru a afirma rezultatele constante şi lucrările multiculturalismului care încă sunt în desfăşurare, adică ale interculturalităţii. Exact ca pentru mozaicuri - descrise în cuvinte pot să provoace confuzie sau chiar dezamăgire în timp ce atunci când sunt văzute sunt convingătoare şi inspiratoare - şi bogăţia diversităţii aşteaptă tot mai mult de la persoanele din lume. Deşi există unii care nu reuşesc să-şi imagineze că se poate schimba cultura lor tradiţională, aş spune că de fapt procesul de diversificare este deja bine demarat - mai întâi radioul, apoi televiziunea, apoi internetul, acum smartphone-urile şi social media şi în sfârşit inteligenţa artificială - deci societăţile ar face bine să privească la diversitatea adusă de schimbare nu ca la ceva de care să se îngrijoreze şi care trebuie contrastat, ci ca la nişte oportunităţi de îmbogăţire, îmbogăţire reciprocă, întâlnire de culturi şi, în sfârşit, pe parcurs, evoluţie a civilizaţiei.

Ce lectură dă Biserica despre fenomenul migraţiilor?

Migraţia umană este complet normală, istorică, practic genetică. Biserica poate reflecta asupra acestui lucru şi să spună adevărul despre ceea ce vede în toată lumea. Trebuie să identificăm relele care constrâng persoanele să fugă: violenţă şi persecuţie, riscuri climatice şi aşa mai departe. Ţările şi interesele care le constrâng să fugă trebuie să accepte propriile greşeli şi responsabilităţi. Asta include numărul relativ mic al celor care, pretutindeni în lume, sunt de fapt supra-dezvoltaţi în termeni de consum, exploatare, influenţă şi bogăţie.

Care este portretul robot al migrantului care bate la uşile noastre?

Cea mai mare majoritate a migranţilor se mută în mod ordonat şi regulamentar. Departe de a ameninţa bunăstarea ţărilor care le acordă liber primire, reşedinţă şi în sfârşit cetăţenie, noii sosiţi dau contribuţii importante, esenţiale şi chiar indispensabile noii lor patrii. Şi mulţi dintre ei contribuie şi în mod semnificativ la dezvoltarea propriei ţări de origine. Există apoi o minoritate importantă de migranţi, care este greu de deosebit de refugiaţi în termeni de vulnerabilitate şi de motive care îi constrâng să-şi părăsească propria casă pentru a căuta în altă parte supravieţuirea, siguranţa şi un viitor. Împinşi să migreze, dar incapabili să găsească un mod accesibil, de încredere sau urgent pentru a ajunge la destinaţia dorită, aleg canalele neregulamentare, recurgând frecvent la serviciile contrabandiştilor de persoane, ajungând prea des în mâinile traficanţilor de fiinţe umane şi ajungând în diferitele ororii ale sclaviei. Şi aceşti sărmani migranţi cer compasiunea, primirea şi sprijinul locuitorilor mai norocoşi din ţările mai dezvoltate sau din regiunile mai sigure în ţările sfâşiate de războaie. Biserica nu încetează niciodată să insiste asupra demnităţii egale şi irevocabile a fiecărui şi oricărui fiu sau fiică a lui Dumnezeu, şi să vrea ca această demnitate, şi drepturile care provin din ea, să fie respectate şi promovate în viaţa zilnică, aici şi acum.

În concret ce înseamnă?

Aici şi acum, de exemplu, Secţiunea Migranţi şi Refugiaţi din dicaster oferă Bisericii din orice parte a lumii încurajare şi călăuzire pentru a întreprinde acţiunile cele mai de bază, interconectate în mod dinamic, identificate de papa Francisc în cele patru verbe conţinute în mesaj: "a primi, a proteja, a promova şi a integra" pe migranţi, pe refugiaţi, pe cei care cer azil, pe evacuaţi şi victimele traficului de fiinţe umane. Acestea se traduc în douăzeci de puncte de acţiune pastorală, dar şi în douăzeci de puncte ale Global Compacts internaţionale care sunt în fază de elaborare pentru a fi adoptate de Naţiunile Unite pe la sfârşitul anului 2018: un pact global despre refugiaţi şi un pact global pentru migraţii sigure, ordonare şi regulamentare. Suntem bucuroşi că punctele de acţiune din Global Compacts au fost inserate printre documentele Naţiunilor Unite la linkul www.undocs.org/a/72/528 în şase limbi.

Există un drept de a rămâne în propria ţară. Ce poate face comunitatea internaţională pentru ca să fie respectat?

Migraţia va fi "ordonată, sigură, regulamentară şi responsabilă" - aceasta este angajarea declaraţiei de la New York din septembrie 2016 - numai atunci când persoanele vor fi cu adevărat libere să rămână. A face migraţia actuală o alegere şi nu o necesitate este o provocare imensă. Pentru a motiva şi a orienta un efort global coordonat aşa de mare va fi nevoie desigur de o busolă credibilă, un sens de direcţie comună. Asta intenţionează Sfântul Scaun cu "asigurarea pentru toţi a dreptului de a rămâne în propria ţară de origine în demnitate, pace şi siguranţă". A elabora şi a promova dreptul de a rămâne este profund înrădăcinat în credinţa Bisericii şi în doctrina socială. În loc de a pune accentul pe controlul fluxurilor migratoare, un mod mai profund şi concret pentru a înfrunta cauzele fundamentale constă în a promova dreptul de a rămâne. Aşadar aceasta este convingerea noastră: cu scopul de a preveni migraţia forţată, involuntară şi dezordonată - adică o migraţie negestionabilă sau neguvernabilă - este nevoie să se reafirme dreptul de a rămâne în propria patrie şi de a trăi în demnitate, pace şi siguranţă.

Ce instrumente trebuie utilizate pentru a întrerupe traficul de fiinţe umane?

La 3 aprilie 2017 am avut onoarea de a vorbi la o conferinţă a OSCE şi intervenţia mea a început cu o afirmaţie a papei Francisc care este foarte importantă pentru a contrasta traficul de fiinţe umane: "Cea mai mare parte a credincioşilor de orice credinţă şi a persoanelor de toate convingerile rămâne şocată, ba chiar scandalizată, când descoperă că traficul de fiinţe umane are loc în orice ţară şi care reprezintă unul din businessurile cele mai profitabile ale planetei". Deci, primul pas, oricât ar putea să apară neplăcut pentru mulţi, este să se admită problema. Aşa cum face papa Francisc, căruia nu-i este frică să-i spună pe nume monstrului actual al traficului de fiinţe umane: zeci de milioane de persoane victime ale muncii silnice, ale exploatării sexuale, ba chiar ale asasinării pentru a aduna organe umane, implicând femei, copii şi bărbaţi care desfăşoară o muncă mai mult sau mai puţin sclavă.

Şi cealaltă posibilitate?

Al doilea pas, poate şi mai neplăcut, este să se aplice una dintre legile cele mai fundamentale ale economiei de piaţă contemporane acestui fenomen revoltător, adică regula cererii şi a ofertei. De ce există o ofertă crescândă de femei, copii şi bărbaţi pentru aceste lucruri respingătoare? O serie de motive se poate găsi în conflicte şi în războaie, în privaţiunea economică şi în catastrofele naturale; dată fiind experienţa de sărăcie extremă, subdezvoltare, excludere, şomaj şi lipsă de acces la educaţie a victimelor. Aceştia sunt factorii care favorizează oferta. Însă din păcate motivele cele mai importante se află în forţa cererii, în alegerile banale şi în aparenţă nevătămătoare pe care milioane dintre noi le fac fiind consumatori.

La ce vă referiţi?

Noi "cerem" metale rare pe care copiii le extrag din mine pentru telefoanele noastre celulare, prostituate pentru apetiturile noastre nesătule, îngrijitoare cu preţ mic pentru că nu vrem să plătim salariul minim sau să oferim condiţiile de muncă de bază, peşte ieftin pescuit de pescari sclavi, fructe şi legume ieftine adunate de zilieri care trăiesc în mizerie, şi aşa mai departe. Deşi recunoaştem eforturile lăudabile făcute de unele ţări pentru a-i opri, a-i urmări, a-i judeca şi a-i pedepsi pe responsabilii delictelor traficului de fiinţe umane, din păcate trebuie să observăm că încă sunt prea rare cazurile în care au ajuns în închisoare "consumatorii". Chiar dacă poate nu ei orchestrează aceste lucruri, consumatorii sunt însă în mod clar adevăraţii autori responsabili ai acestor delicte odioase.

Din decembrie 2016 dumneavoastră sunteţi subsecretar al dicasterului. Cum evaluaţi acest prim an de experienţă?

Înainte de numire, deja am avut privilegiul de a lucra în contact strâns cu papa Francisc. Aşadar îmi imaginam şi ştiam cât de frumos va fi să slujesc îndeaproape o persoană care lucrează puternic şi cu atâta seriozitate, aşa de călduroasă, umană şi sfântă. În plus am descoperit drept coleg al meu subsecretar un om ales de pontif pe care nu-l întâlnisem niciodată înainte: părintele Fabio Baggio, de la scalabrinieni. Aş vrea să amintesc că la sfârşitul anilor Patruzeci din secolul trecut, şi eu, împreună cu părinţii mei şi cu fratele meu mai mic, am fost un refugiat, fără patrie şi evacuat, fugind de lipsa de speranţă postbelică şi spre libertate, aşa cum o vedeau părinţii mei. Totuşi, bună parte din viaţa mea adultă şi sacerdotală, problema migranţilor şi refugiaţilor n-a făcut parte din agenda mea. Am lucrat cu privire la alte aspecte ale apostolatului social sau ale slujirii dreptăţii în Biserică. Deşi lipseau bazele şi experienţa în domeniul mobilităţii umane, am avut încredere în intuiţia Sfântului Părinte: dacă el considera că eu pot să fiu util, atunci ştia că Domnul mă cheamă să asum acea misiune. Şi prin urmare mă simt recunoscător, solicitat şi încrezător în slujirea dicasterului.

(După L'Osservatore Romano, 13 ianuarie 2018)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 20.