Papa Francisc: Angelus (6 ianuarie 2018)

Iubiţi fraţi şi surori, sărbătoare frumoasă!

Astăzi, sărbătoarea Epifaniei Domnului, Evanghelia (cf. Mt 2,1-12) ne prezintă trei atitudini cu care a fost primită venirea lui Cristos Isus şi manifestarea sa lumii. Prima atitudine: căutare, căutare atentă; a doua: indiferenţă; a treia: frică.

Căutare atentă: magii nu ezită să pornească la drum pentru a-l căuta pe Mesia. Ajunşi la Ierusalim întreabă: "Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm" (v. 2). Au făcut o călătorie lungă şi acum cu mare atenţie încearcă să găsească unde poate să fie Regele nou-născut. La Ierusalim se adresează regelui Irod, care le cere marilor preoţi şi cărturarilor să se informeze cu privire la locul în care trebuia să se nască Mesia.

Acestei căutări atente a magilor i se opune a doua atitudine: indiferenţa marilor preoţi şi a cărturarilor. Erau foarte comozi aceştia. Ei cunosc Scripturile şi sunt în măsură să dea răspunsul corect cu privire la locul naşterii: "În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet" (v. 5); ştiu, dar nu se incomodează să meargă ca să-l găsească pe Mesia. Şi Betleem este la puţini kilometri, dar ei nu se mişcă.

Şi mai negativă este a treia atitudine, aceea a lui Irod: frica. Lui îi este frică de faptul că acel Prunc îi ia puterea. Îi cheamă pe magi şi se informează când le-a apărut steaua şi îi trimite la Betleem spunând: "Mergeţi şi informaţi-vă cu exactitate despre copil şi, când îl veţi fi găsit, faceţi-mi cunoscut şi mie ca să merg şi eu să-l ador" (v. 7-8). În realitate, Irod nu voia să meargă ca să-l adore pe Isus; Irod vrea să ştie unde se află copilul nu pentru a-l adora, ci pentru a-l elimina, pentru că îl consideră un rival. Şi uitaţi-vă bine: frica duce mereu la ipocrizie. Ipocriţii sunt aşa pentru că le este frică în inimă.

Acestea sunt cele trei atitudini pe care le găsim în Evanghelie: căutarea atentă a magilor; indiferenţa marilor preoţi, a cărturarilor, a celor care cunoşteau teologia; şi frica, a lui Irod. Şi noi putem să gândim şi să alegem: care dintre cele trei s-o asumăm. Eu vreau să merg cu atenţie la Isus? "Dar mie Isus nu-mi spune nimic... stau linişti...". Sau, mi-e frică de Isus şi în inima mea aş vrea să-l elimin?

Egoismul poate induce să se considere venirea lui Isus în propria viaţă ca o ameninţare. Atunci se încearcă să se suprime sau să se reducă la tăcere mesajul lui Isus. Când se urmăresc ambiţiile umane, perspectivele mai comode, înclinaţiile răului, Isus este simţit ca o piedică.

Pe de altă parte, este mereu prezentă şi tentaţia indiferenţei. Deşi se ştie că Isus este Mântuitorul - al nostru, al tuturor -, se preferă să se trăiască de parcă El n-ar exista: în loc să se comporte coerent cu propria credinţă creştină, se urmează principiile lumii, care induc la satisfacerea înclinaţiilor spre prepotenţă, spre setea de putere, spre bogăţii.

În schimb suntem chemaţi să urmăm exemplul magilor: să fim atenţi în căutare, gata să ne incomodăm pentru a-l întâlni pe Isus în viaţa noastră. Să-l căutăm pentru a-l adora, pentru a recunoaşte că El este Domnul nostru. Cel care indică adevărata cale de urmat. Dacă avem această atitudine, Isus realmente ne mântuieşte, şi noi putem trăi o viaţă frumoasă, putem creşte în credinţă, în speranţă, în caritate faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţii noştri.

Să invocăm mijlocirea Mariei Preasfinte, stea a omenirii pelerine în timp. Cu ajutorul său matern, fie ca fiecare om să ajungă la Cristos, Lumină a adevărului, şi lumea să înainteze pe calea dreptăţii şi a păcii.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Unele Biserici orientale, catolice şi ortodoxe, celebrează în aceste zile Naşterea Domnului. Lor le adresez urarea mea cea mai cordială: această celebrare bucuroasă să fie izvor de nouă vigoare spirituală şi de comuniune între noi toţi creştinii, care-l recunoaştem ca Domn şi Mântuitor. Şi aş vrea să exprim, în mod special, apropierea mea de creştinii ortodocşi copţi şi să-l salut cordial pe fratele meu Tawadros al II-lea cu ocazia fericită a consacrării noii catedrale din Cairo.

Epifania este şi Ziua Misionară a Copiilor, care în acest an îi invită pe copiii misionari să-şi însuşească privirea lui Isus, pentru ca să devină călăuza preţioasă a angajării lor de rugăciune, de fraternitate şi de împărtăşire cu cei de vârsta lor care sunt nevoiaşi.

Adresez salutul meu cordial vouă tuturor, fiecărui pelerin, familie, grup parohial şi asociaţie, care provin din Italia şi din diferite ţări. Îndeosebi îi salut pe credincioşii din Lavello şi pe cei din San Martino in Rio, pe Surorile Sfântului Iosif ale apariţiei, pe candidaţii la mir din Bonate Sotto e Romao din Lombardia.

Un salut special cortegiului istorico-folcloric care promovează valorile Epifaniei şi care în acest an este dedicat teritoriului din Monti Prenestini. Doresc să amintesc şi cortegiul magilor care se desfăşoară în numeroase oraşe din Polonia cu participarea largă a familiilor şi asociaţiilor.

Urez vouă tuturor o sărbătoare frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 10.