Martirii familiei vincenţiene

La Madrid beatificarea a şaizeci de bărbaţi şi femei asasinaţi în timpul războiului civil

De Giuseppe Guerra

Postulator al Congregaţiei Misiunii

Şaizeci de martiri, ce mai mare parte legaţi de carisma sfântului Vincenţiu de Paoli - douăzeci şi patru de preoţi şi şaisprezece fraţi din Congregaţia Misiunii, două Fiice ale Carităţii, treisprezece membri ai asociaţiei medaliei miraculoase cu cinci preoţi diecezani directori şi colaboratori ai lor - sunt beatificaţi sâmbătă 11 noiembrie 2017, în Palacio di Vistalegre la Madrid. Ritul este prezidat de cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, care-l reprezintă pe papa Francisc.

Martirii au fost ucişi din 1936 până în 1939, în anii războiului civil spaniol. Persecutorii s-au năpustit mai ales asupra preoţilor şi asupra călugărilor cu intenţia explicită de a distruge prezenţa creştinismului în teritoriu.

Pentru familia vincenţiană, care la 13 octombrie 2013 i-a celebrat deja pe cei 42 de martiri ai săi, în grupul celor 522 din Tarragona, este vorba despre o nouă mare ocazie, în coincidenţă cu al patrulea centenar al întemeierii. Toţi aceşti martiri erau angajaţi în îndeplinirea fidelă şi generoasă a operelor de formare şi de caritate.

Procesele canonice lungi şi investigaţiile istorice îngrijite, prin documente, mărturii oculare şi constatări severe, au clarificat că martirii n-au murit pentru ideologia lor sau pentru apartenenţa lor la un partid, ci numai pentru faptul de a fi preoţi, surori, laici creştini şi practicanţi. Foarte conştienţi că merg spre moarte, ei au manifestat o extraordinară tărie şi perseverenţă în abandonarea totală în voinţa divină. Şi imitându-l pe Isus răstignit, ultimele lor cuvinte au fost de iertare pentru persecutori şi de încurajare pentru însoţitori. Cadavrele lor au fost înmormântate în gropi comune, iar rămăşiţele pământeşti ale unora n-au fost găsite.

Capii de coloană ai celor două grupuri sunt vincenţienii José María Fernández şi Sánchez Vicente Queralt Lloret. Primul s-a născut la Oviedo la 15 ianuarie 1875 şi a completat studiile la Roma în Colegiul Leonian. A obţinut doctoratul în teologie şi a fost profesor în diferite seminarii, apoi superior la Guadalajara, predicator şi mai ales responsabil cu apostolatul tinerilor. Misionar în India, s-a întors în Spania, unde a fost numit vice-director şi formator al Fiicelor Carităţii. A înţeles cu claritate pericolul şi împreună cu superioara provincială Justa Domínguez de Vidaurreta (pentru care este în curs procesul de beatificare) a salvat numeroase novice. A fost martirizat la Vallecas (Madrid) la 23 octombrie 1936.

Părintele Queralt Lloret s-a născut la Barcelona la 17 noiembrie 1894. A fost un mare orator, muzician şi poet. S-a dedicat predicării, misiunilor populare şi apostolatului în rândul tinerilor. Fiind descoperit refugiul său şi fiind denunţată condiţia sa de preot, a fost arestat şi ucis în oraşul catalan în câteva ore la 30 noiembrie 1936. În acelaşi oraş au fost martirizate şi două Fiice ale Carităţii. Sora Toribia Marticorena Sola s-a născut la Murugarren (Navarra) la 27 aprilie 1882. Călugăriţă din 12 mai 1905, a fost exemplară în serviciul spitalicesc ca infirmieră la Larache (zona spaniolă din Africa) şi la Barcelona. A fost martirizată la 24 octombrie 1936. Sora Dorinda Sotelo Rodríguez s-a născut la Lodoselo (Orense) la 15 februarie 1915 şi a depus voturile la 20 mai 1933. Numită la spitalul de anti-tuberculoză din Barcelona, s-a dedicat în manieră exemplară în slujirea bolnavilor. A fost martirizată la 24 octombrie 1936.

În 1918, Fiicele Carităţii de la casa de milostivire din Cartagena au dat impuls unei asociaţii tot mai înfloritoare a copiilor Mariei. Mulţi dintre ei au trecut prin închisoare; şapte au devenit martiri. Cei mai cunoscuţi sunt Modesto Alle-Puzvera, angajat în vârstă de treizeci de ani, căsătorit şi tată a doi copii foarte mici, Enrique Pedro Gonzálbez ANdreu, oficial notarial, de 26 de ani, şi José Ardillá Zaro, de 22 de ani. I-au prins în casele lor şi, după o perioadă de detenţie, au fost condamnaţi cu un proces sumar. Au fost împuşcaţi la 22 septembrie 1936, în cimitirul din Cartagena. Printre delictele cele mai grave care li s-au imputat, faptul "de a sta mereu împreună". Adevărul că s-au remarcat apărând mereu uniţi în toate actele de cult public şi erau mereu asociaţi în apărarea religiei, a moralei publice, a doctrinei sociale a Bisericii şi a principiilor pe care le-au primit de la asociaţie şi de la Acţiunea catolică. Înainte de a muri şi-au pus medalia asociaţiei cu cordon albastru şi alb. Pentru aceasta, glonţul care a perforat inima lui Gonzálvez a străbătut metalul medaliei sale miraculoase, pe care astăzi familia o păstrează ca relicva cea mai preţioasă.

(După L'Osservatore Romano, 11 noiembrie 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 14.