Comunicat al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor: Reuniune presinodală ca pregătire pentru a XV-a Adunare Generală Ordinară (19-24 martie 2018)
Așa cum s-a anunțat de către Sfântul Părinte la audiența generală de miercuri, 4 octombrie 2017, de la 19 la 24 martie 2018 se va ține la Roma o reuniune presinodală la care vor participa tineri care provin din diferitele părți ale lumii, în vederea celei de-a XV-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor cu tema Tinerii, credința și discernământul vocațional, prevăzută pentru luna octombrie 2018. Această reuniune este organizată de Secretariatul General al Sinodului Episcopilor, în colaborare cu Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață.
Îi mulțumim Sfântului Părinte pentru această inițiativă care va permite tinerilor să exprime așteptările lor și dorințele lor, precum și nesiguranțele lor și preocupările lor în evenimentele complexe ale lumii de astăzi. Această inițiativă se inserează în tradiția sinodală, deoarece deja în trecut au fost organizate întâlniri presinodale, ca aceea ca pregătire pentru a VII-a Adunare Generală Ordinară din 1987, despre vocația și misiunea laicilor în Biserică și în lume, și ca simpozionul în vederea Primei Adunări Speciale pentru Europa din 1991.
La această reuniune presinodală vor fi invitați tineri care să reprezinte Conferințele Episcopale, Bisericile Orientale, viața consacrată și pe cei care se pregătesc pentru preoție, asociațiile și mișcările ecleziale, alte Biserici și comunități creștine și alte religii, lumea școlii, a universității și a culturii, a muncii, a sportului, a artelor, a voluntariatului și a tineretului care se află în periferiile existențiale extreme, precum și experți, educatori și formatori angajați în ajutarea tinerilor pentru discernământul alegerilor lor de viață.
Reuniunea presinodală va contribui la îmbogățirea fazei de consultare deja demarată cu publicarea Documentului Pregătitor și respectivul Chestionar, cu deschiderea sitului online care conține un Chestionar pentru tineri și cu Seminarul Internațional despre condiția lumii tineretului, ținut în luna septembrie. Rodul lucrărilor acestei reuniuni va fi oferit părinților sinodali, împreună cu altă documentație, pentru a favoriza reflecția lor și aprofundarea lor.
Data prevăzută pentru reuniunea presinodală a fost aleasă înadins pentru a permite tuturor participanților să ia parte, la încheierea lucrărilor, la celebrarea Euharistiei din Duminica Floriilor cu Sfântul Părinte în piața "Sfântul Petru" cu ocazia celei de-a XXXIII-a Zi Mondială a Tineretului din 2018 cu tema "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30).
Încredințăm mijlocirii Sfintei Fecioare Maria și rugăciunii tuturor rezultatul fericit al acestei inițiative.
Cardinal Lorenzo Baldisseri
secretar general
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 22.