![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Sfințiile Voastre, dragi persoane consacrate,
În comuniune cu întreaga Biserică și cu toți copiii lumii, la chemarea Maicii Domnului îndreptată spre cei trei copilași de la Fatima în Portugalia de a se ruga Rozariul pentru pacea lumii și la îndemnul cardinalului Piacenza, cum puteți vedea din circulara alăturată, dorim și vă recomandăm să prezentați copiilor din parohiile unde sunteți angajați în rugăciune și în munca de catehizare această inițiativă de înscriere a cât mai multor copii în campania de rugăciune a Rozariului și a altor rugăciuni către Regina păcii, făcând ca, în campania celor "un milion de Rozarii", să fie prezenți și copiii Diecezei de Iași, cu bucuria și dorința ca astfel lanțul copiilor în rugăciune să treacă peste granițe și să ajungă până la marginile lumii. Rugăciunea celor nevinovați va face să se aprindă o flacără vie de credință și iubirea între toți copiii de pe acest pământ, ca lumea să fie mai bună. Astfel, toți copiii vor deveni "un adevărat canal" prin care Maica Domnului să mijlocească și să comunice lumii de azi și tuturor oamenilor o pace durabilă și o adevărată binecuvântare pentru fiecare locuitor al acestui pământ. Lumea de azi are nevoie de liniște și de pace adevărată, după dorința și promisiunea lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a făgăduit-o celor ce cred în el și o cer cu inimă curată: "Pacea mea o dau vouă" (In 14,27), o pace cerească și durabilă. Sperăm ca în acest milion de copii să se numere și copiii noștri, care vor oferi în această zi și la această oră Rozariul viu pentru a construi pe pământ o societate în care să poată conviețui în armonie și dreptate. Cu bucuria noastră și cu îmbrățișare părintească pentru toți copiii care se vor uni plini de iubire și nevinovăție într-o rugăciune continuă. Pace tuturor, pace vouă! Iași, 1 octombrie 2017 Petru Gherghel,
* * * Din broșura în limba română a organizatorilor: Copiii se roagă pentru pacea lumii 2017 Inițiativa "Un milion de copii se roagă Rozariul" a avut un ecou profund în toată lumea. În ultimul an, copii din 69 de țări au luat parte la această inițiativă de rugăciune. Ca urmare, sunteți invitați să participați și în acest an, astfel încât, la 18 octombrie 2017, la ora 9.00 (sau la o altă oră potrivită pentru ei), copii de pe toate continentele să se roage Rozariul pentru pacea lumii. Chiar în anul 2017, când se sărbătorește centenarul apariției Reginei Rozariului din Fatima, nu este nimic altceva mai potrivit ce am putea face pentru pacea lumii decât a lua încă o dată în serios mesajul Cerului. Cu ocazia pelerinajului său la Fatima din 13 mai 2010, papa emerit Benedict al XVI-lea spunea în predica sa: "Am venit la Fatima pentru a mă ruga împreună cu Maria și alături de numeroșii pelerini de aici pentru omenirea atât de chinuită de necazuri și suferințe. Cine crede că misiunea profetică a Fatimei s-a încheiat, acela se înșală". Și a încheiat cu cuvintele: "Fie ca în cei șapte ani care ne mai despart de cea de- a o suta aniversare a apariției, triumful anunțat al inimii neprihănite a Mariei să ajungă mai aproape de noi". Acest triumf al iubirii ne este destinat cu siguranță, însă timpul venirii sale depinde numai de noi. Dacă ducem la îndeplinire lucrurile pentru care s-a rugat Maica Domnului, ea va putea prin intermediul nostru să dăruiască lumii pacea promisă. Nu este oare semnificativ faptul că în Fatima Dumnezeu a ales copii pentru a-și revela cel mai important plan de pace destinat unui nou ev? Trei păstorași de șapte, nouă și zece ani, care nu erau nici puternici, nici bogați, nici de neam ales și nici cu multă școală au fost aleși de Domnul ca să le transmită prin Maica sa cum s-ar fi putut evita cel de-al Doilea Război Mondial și în ce fel credincioșii, sub mantia protectoare a Măriei, femeia din Apocalips, ar fi putut învinge balaurul cel roșu. Copiii au înțeles cuvintele Maicii Domnului și mai mult decât atât, le-au crezut. Nu este acesta un îndemn pentru noi să ne străduim mai mult în a-i învăța pe copii și a-i încuraja să facă parte din acest plan de pace, care este azi mai actual decât oricând? La 13 iulie 1917 Maica Domnului i-a îndemnat pe copii să spună mai departe rugăciunea Rozariului "pentru a obține pacea în lume și sfârșitul războiului". Haideți cu credința copiilor din Fatima să luăm în mână Rozariul, această armă atât de puternică în lupta spirituală, pentru a fi exemple vii înaintea copiilor noștri. Sfânta Lucia, de acum călugăriță matură, i-a transmis mai departe pr. Fuentes ceea ce știa: "Maria le-a spus atât verilor mei cât și mie că va da lumii ultimele mijloace de mântuire: Rozariu! și cinstirea Inimii Neprihănite a Măriei... Vedeți, părinte, în acești ani de pe urmă în care ne aflăm, Maica Domnului a conferit rugăciunii Rozariului o nouă putere vindecătoare. Astfel, nu există nicio problemă, fie legată de timpul în care trăim, fie mai cu seamă de natură spirituală... indiferent cât de grea ar fi ea, pe care să nu o putem rezolva prin rugăciunea Rozariului și sacrificiile noastre". Nimeni mai bine decât sfântul papă Ioan Paul al II-lea a înțeles acest mesaj și l-a trăit. Într-o scrisoare adresată episcopului de Leiria-Fatima la 1 octombrie 1997, el scria: "Îi rog insistent pe preoți să rostească rugăciunea Rozariului și să învețe această rugăciune în comunitățile creștine, pentru ca fiecare să aibă posibilitatea de a-și îndeplini îndatoririle omenești și creștine cu credință și curaj. Ajutați poporul Domnului să revină la rugăciunea zilnică a Rozariului, la acest dialog intim dintre copii și Mama lor, pe care au luat-o în casa lor (cf. In 19,27)". Să devenim așadar canalul prin care Maica Domnului comunică cu lumea aceasta atât de lipsită de pace și să-i ajutăm pe copii să înțeleagă de mici că numai dacă se vor ruga de mână cu Maria vor putea construi pe acest pământ o societate în care să poată conviețui în dreptate și armonie. Cardinal Mauro Piacenza Pr. Martin M. Barta * * * Consacrarea copiilor către Maica lui Dumnezeu Marie, Mama mea, vin astăzi cu bucurie la tine, pentru a-ți oferi cu totul inima mea.
* * * ACN International (Aid to the Church in Need), organizatoarea acestei inițiative are site-ul www.millionkidspraying.org, disponibil în șapte limbi. * * * Fișierele pdf pentru versiunea în limba română pot fi descărcate de aici:
lecturi: 37.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |