Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către episcopii din Japonia
cu ocazia vizitei pastorale a cardinalului Fernando Filoni, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor

Iubiţi confraţi în episcopat,

Vizita pastorală a prefectului Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor îmi oferă oportunitatea de a vă transmite salutul meu cordial, amintindu-mi de întâlnirea noastră care a avut loc cu ocazia vizitei voastre ad limina în martie 2015.

Doresc să vă destăinuiesc că, ori de câte ori mă gândesc la Biserica din Japonia, gândul meu merge la mărturia atâtor martiri care şi-au oferit viaţa pentru credinţă. Din totdeauna ei au un loc special în inima mea: mă gândesc la sfântul Paul Miki şi la însoţitorii săi, care în 1597 au fost jertfiţi, fideli faţă de Cristos şi faţă de Biserică; mă gândesc la nenumăraţii mărturisitori ai credinţei, la fericitul Justus Takayama Ukon, care în aceeaşi perioadă a preferat sărăcia şi calea exilului decât să se lepede de numele lui Isus. Şi ce să spun despre aşa-numiţii "creştini ascunşi", care din 1600 până la jumătatea lui 1800 au trăit în clandestinitate numai să nu se lepede, ci să păstreze propria credinţă şi de la a căror descoperire am sărbătorit recent 150 de ani? Ceata lungă de martiri şi de mărturisitori ai credinţei, prin naţionalitate, limbă, clasă socială şi vârstă, a avut o iubire profundă faţă de Fiul lui Dumnezeu, renunţând ori la propriul status civil ori la alte aspecte ale propriei condiţii sociale, totul "pentru a-l câştiga pe Cristos" (Fil 3,8).

Amintind atâta patrimoniu spiritual, îmi este drag să mă adresez vouă, fraţi care l-aţi moştenit şi pe care cu grijă delicată continuaţi misiunea evanghelizării, în special îngrijindu-vă de cei mai slabi şi favorizând integrarea în comunităţile de credincioşi de diferite provenienţe. Doresc să vă mulţumesc pentru asta, precum şi pentru angajarea în promovarea culturală, în dialogul interreligios şi în îngrijirea creaţiei. În mod deosebit, doresc să reflectez cu voi asupra angajării misionare a Bisericii din Japonia. "Dacă Biserica s-a născut catolică (adică universală) înseamnă că s-a născut «în ieşire», care s-a născut misionară" (Audienţa generală din 17.9.2014). De fapt, "iubirea lui Cristos ne constrânge" (2Cor 5,14) să ne oferim viaţa pentru Evanghelie. Un astfel de dinamism moare dacă pierdem entuziasmul misionar. Pentru aceasta "viaţa se întăreşte dăruind-o şi slăbeşte în izolare şi în tihnă. De fapt, cei care exploatează mai mult posibilităţile vieţii sunt cei care părăsesc ţărmul sigur şi sunt pasionaţi de misiunea de a comunica altora viaţa" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 10).

Mă opresc asupra predicii de pe munte, în care Isus spune: "Voi sunteţi sarea pământului; [...] Voi sunteţi lumina lumii" (Mt 5,13-14). Sarea şi lumina sunt în vederea unei slujiri. Biserica fiind sare are misiunea de a feri de corupere şi de a da gust; fiind lumină împiedică întunericului să prevaleze, asigurând o vedere clară cu privire la realitate şi la scopul existenţei. Aceste cuvinte au şi o referinţă puternică la fidelitate şi la autenticitate: adică este necesar ca sarea să dea cu adevărat gust şi lumina să învingă întunericul. Împărăţia cerurilor - cum vorbeşte Isus despre ea - se prezintă la început cu sărăcia unei mici bucăţi de drojdie sau a unei mici seminţe; această simbologie reproduce bine situaţia actuală a Bisericii în contextul lumii japoneze. Isus i-a încredinţat ei o mare misiune spirituală şi morală. Ştiu bine că există multe dificultăţi din cauza lipsei de cler, de călugări, de călugăriţe şi a unei participări limitate a credincioşilor laici. Însă lipsa de lucrători nu poate să reducă angajarea evanghelizării, dimpotrivă este ocazie care stimulează să fie căutaţi neîncetat, aşa cum face stăpânul viei care iese la toate orele pentru a căuta noi lucrători pentru via sa (cf. Mt 20,1-7).

Iubiţi fraţi, provocările pe care realitatea actuală ni le pune în faţă nu pot să ne facă resemnaţi şi nici să trimită din nou la un dialog irenic şi paralizant, chiar dacă unele situaţii problematice ridică multe preocupări; mă refer, de exemplu, la nivelul înalt de divorţuri, la sinucideri şi în rândul tinerilor, la persoane care aleg să trăiască total dezlipite de viaţa socială (hikikomori), la formalismul religios şi spiritual, la relativismul moral, la indiferenţa religioasă, la obsesia pentru muncă şi câştig. Este la fel de adevărat că o societate care aleargă în dezvoltarea economică creează şi între voi pe săraci, pe marginalizaţi, pe excluşi; mă gândesc nu numai la aceia care sunt astfel din punct de vedere material, ci şi la aceia care sunt astfel din punct de vedere spiritual şi moral. În acest context aşa de special, se pune cu urgenţă necesitatea ca Biserica din Japonia să reînnoiască în mod constant alegerea pentru misiunea lui Isus şi să fie sare şi lumină. Forţa evanghelizatoare genuină a Bisericii voastre, care-i provine şi din faptul că a fost Biserică de martiri şi mărturisitori ai credinţei, este un mare bun de păstrat şi dezvoltat.

În această privinţă, aş vrea să subliniez necesitatea unei formări sacerdotale şi călugăreşti solide şi integrale, o misiune deosebit de urgentă astăzi, mai ales din cauza propagării "culturii provizoriului" (Întâlnirea cu seminariştii, novicii şi novicele, 6.7.2013). O asemenea mentalitate îi face mai ales pe tineri să creadă că nu este posibil de iubit cu adevărat, că nu există nimic stabil şi că totul, inclusiv iubirea, este relativă la circumstanţele şi la exigenţele sentimentului. Un pas mai important în formarea sacerdotală şi călugărească este, de aceea, să fie ajutaţi cei care întreprind acest parcurs de a înţelege şi a experimenta în profunzime caracteristicile iubirii învăţate de Isus, care este gratuită, comportă jertfirea de sine, este iertare milostivă. Această experienţă îi face capabili să meargă împotriva curentului şi să se încreadă în Domnul, care nu dezamăgeşte. Este mărturia de care societatea japoneză este atât de însetată.

Încă un cuvânt doresc să spun despre mişcările ecleziale aprobate de Scaunul Apostolic. Cu impulsul lor evanghelizator şi de mărturie, ele pot să fie de ajutor în slujirea pastorală şi în missio ad gentes. De fapt, în ultimele decenii Duhul Sfânt a ridicat şi ridică în Biserică bărbaţi şi femei care vor, cu participarea lor, să dea viaţă lumii în care acţionează şi adesea implicând preoţi şi călugări, şi ei membri ai acelui popor pe care Dumnezeu îl cheamă să trăiască pe deplin propria misionaritate. Aceste realităţi contribuie la opera de evanghelizare; ca episcopi suntem chemaţi să cunoaştem şi să însoţim carismele pe care le poartă şi să le facem părtaşe de opera noastră în contextul integrării pastorale.

Iubiţi fraţi în episcopat, încredinţez pe fiecare dintre voi mijlocirii Sfintei Fecioare Maria şi vă asigur apropierea şi rugăciunea mea. Domnul să trimită lucrători în Biserica sa din Japonia şi să vă susţină cu mângâierea sa. Mulţumesc pentru slujirea voastră eclezială. Extind asupra voastră, asupra Bisericii din Japonia şi asupra nobilului său popor binecuvântarea mea apostolică, în timp ce vă cer să nu uitaţi de mine în rugăciunile voastre.

Din Vatican, 14 septembrie 2017
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.