CĂLĂTORIA APOSTOLICĂ A SFÂNTULUI PĂRINTE FRANCISC ÎN COLUMBIA

(6-11 septembrie 2017)

Marea întâlnire de rugăciune pentru Reconcilierea Naţională
Parche Las Malocas, Villavicencio
Vineri, 8 septembrie 2017

Iubiţi fraţi şi surori,

Încă din prima zi doream ca să vină acest moment al întâlnirii noastre. Voi purtaţi în inima voastră şi în trupul vostru amprente, amprentele istoriei vii şi recente a poporului vostru, marcată de evenimente tragice dar plină şi de gesturi eroice, de mare umanitate şi de înaltă valoare spirituală de credinţă şi de speranţă. Am ascultat asta. Vin aici cu respect şi cu conştiinţa clară că, asemenea lui Moise, trebuie să pun picioarele pe un pământ sacru (cf. Ex 3,5). Un pământ irigat cu sângele miilor de victime nevinovate şi cu durerea sfâşietoare a rudelor şi cunoscuţilor lor. Răni care cu greu se cicatrizează şi care ne îndurerează pe toţi, pentru că orice violenţă comisă împotriva unei fiinţe umane este o rană în carnea umanităţii; orice moarte violentă ne "diminuează" ca persoane.

Eu sunt aici nu atât pentru a vorbi ci pentru a fi aproape de voi şi a vă privi în ochi, pentru a vă asculta şi a deschide inima mea la mărturia voastră de viaţă şi de credinţă. Şi, dacă-mi permiteţi, aş vrea şi să vă îmbrăţişez şi, dacă Dumnezeu îmi dă harul - pentru că este un har - aş vrea să plâng cu voi, aş vrea ca să ne rugăm împreună şi ca să ne iertăm - şi eu trebuie să cer iertare - şi ca astfel, toţi împreună, să putem privi şi merge înainte cu credinţă şi speranţă.

Ne-am reunit la picioarele Răstignitului din Bojayá, care la 2 mai 2002 a asistat şi a îndurat masacrul a zeci de persoane refugiate în biserica sa. Această imagine are o puternică valoare simbolică şi spirituală. Privind-o contemplăm nu numai ceea ce s-a întâmplat în acea zi, ci şi atâta durere, atâta moarte, atâtea vieţi frânte şi atâta sânge vărsat în Columbia din ultimele decenii. A-l vedea pe Cristos astfel, mutilat şi rănit, ne interpelează. Nu mai are braţe şi trupul său nu mai este, dar păstrează faţa sa şi cu ea ne priveşte şi ne iubeşte. Cristos frânt şi amputat, pentru noi este încă "mai Cristos", pentru că ne arată încă o dată că a venit să sufere pentru poporul său şi cu poporul său; şi să ne înveţe că ura nu are ultimul cuvânt, că iubirea este mai tare decât moartea şi decât violenţa. Ne învaţă să transformăm durerea în izvor de viaţă şi înviere, pentru ca împreună cu El şi cu El să învăţăm forţa iertării, măreţia iubirii.

Vă mulţumesc vouă celor patru, fraţi ai noştri, care aţi voit să împărtăşiţi mărturia voastră, în numele atâtor şi atâtor alţii. Cât de bine ne face - pare egoist - dar cât de bine ne face să ascultăm istoriile voastre! Sunt înduioşat. Sunt istorii de suferinţă şi de amărăciune, dar, mai ales, sunt şi istorii de iubire şi de iertare care ne vorbesc despre viaţă şi despre speranţă, de a nu lăsa ca ura, răzbunarea şi durerea să pună stăpânire pe inima noastră.

Oracolul final din Psalmul 85: "Îndurarea şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa" (v. 11) vine după mulţumirea şi implorarea în care se cere lui Dumnezeu: Reînnoieşte-ne! Mulţumim, Doamne, pentru mărturia celor care au provocat durere şi cer iertare; a celor care au suferit pe nedrept şi iartă. Acest lucru este posibil numai cu ajutorul tău şi cu prezenţa ta, şi este deja un semn enorm că tu vrei să reconstruieşti pacea şi înţelegerea în această ţară columbiană.

Pastora Mira, tu ai spus foarte bine: vrei să pui toată durerea ta, şi cea a miilor de victime, la picioarele lui Isus Răstignit, pentru ca să fie unită cu a sa şi astfel să fie transformată în binecuvântare şi capacitate de iertare pentru a rupe lanţul violenţei care a domnit în Columbia. Şi ai dreptate: violenţa generează violenţă, ura generează altă ură şi moartea altă moarte. Trebuie să rupem acest lanţ care apare fatal şi acest lucru este posibil numai cu iertarea şi reconcilierea concretă. Şi tu, dragă pastoră, şi atâţia alţii ca tine, ne-aţi demonstrat că acest lucru este posibil. Cu ajutorul lui Cristos, al lui Cristos viu în mijlocul comunităţii, este posibil să se învingă ura, este posibil să se învingă moartea, este posibil să se înceapă din nou şi să se dea viaţă unei Columbii noi. Mulţumesc, pastoră; ce mare bine ne faci nouă tuturor astăzi cu mărturia vieţii tale! Răstignitul de la Bojayá ţi-a dat forţa de a ierta şi de a iubi şi te-a ajutat să vezi în cămaşa pe care fiica ta Sandra Paola a dăruit-o fiului tău Jorge Aníbal nu numai amintirea morţii lor ci speranţa ca pacea să triumfe definitiv în Columbia. Mulţumesc, mulţumesc!

Ne înduioşează şi ceea ce a spus Luz Dary în mărturia sa: că rănile inimii sunt mai adânci şi greu de vindecat decât cele ale trupului. Aşa este. Şi ceea ce este mai important, ţi-ai dat seama că nu se poate trăi în supărare, că numai iubirea eliberează şi construieşte. Şi în acest mod ai început să vindeci şi rănile altor victime, să reconstruieşti demnitatea lor. Acest a ieşi din tine însăţi te-a îmbogăţit, te-a ajutat să priveşti înainte, să găseşti pace şi seninătate precum şi un motiv pentru a continua să mergi. Îţi mulţumesc pentru cârja pe care o oferi. Cu toate că îţi mai rămân răni, îţi mai rămân consecinţe fizice ale rănilor tale, mersul tău spiritual este rapid şi trainic. Acest mers spiritual nu are nevoie de cârje; şi este rapid şi trainic pentru că te gândeşti la alţii - mulţumesc! - şi vrei să-i ajuţi. Această cârjă a ta este un simbol al celeilalte cârje mai importante, de care toţi avem nevoie, care este iubirea şi iertarea. Cu iubirea ta şi iertarea ta ajuţi atâtea persoane să meargă în viaţă şi să meargă rapid ca tine. Mulţumesc!

Vreau să mulţumesc şi pentru mărturia elocventă a lui Deisy şi Juan Carlos. Ne-au făcut să înţelegem că toţi, până la urmă, într-un mod sau în altul, suntem victime, nevinovate sau vinovate, dar toţi victime, de o parte şi de alta: toţi victime. Toţi uniţi în această pierdere de umanitate pe care o comportă violenţa şi moartea. Deisy a spus asta clar: ai înţeles că tu însăţi ai fost o victimă şi aveai nevoie ca să-ţi fie acordată o oportunitate. Când ai spus asta, acest cuvânt mi-a răsunat în inimă. Şi ai început să studiezi, iar acum munceşti pentru a ajuta victimele şi pentru ca tinerii să nu cadă în mrejele violenţei şi drogurilor, care este o altă formă de violenţă. Există speranţă şi pentru cel care a făcut răul; nu este pierdut totul. Isus a venit pentru aceasta: există speranţă pentru cel care a făcut răul. Desigur, în această regenerare morală şi spirituală a călăilor dreptatea trebuie să se facă. Aşa cum a spus Deisy, trebuie să se contribuie pozitiv la vindecarea acestei societăţi care a fost sfâşiată de violenţă.

Este greu de acceptat schimbarea celor care au apelat la violenţa crudă pentru a promova scopurile lor, pentru a proteja traficurile ilegitime şi a se îmbogăţi sau pentru a crede, în mod iluzoriu, că apără viaţa propriilor fraţi. Cu siguranţă este o provocare pentru fiecare dintre noi să avem încredere că pot să facă un pas înainte cei care au provocat suferinţă unor întregi comunităţi şi unei întregi ţări. Este clar că în acest mare ogor care este Columbia însă este spaţiu pentru neghină. Să nu ne înşelăm. Fiţi atenţi la roade: aveţi grijă de grâu şi nu pierdeţi pacea din cauza neghinei. Semănătorul, când vede răsărind neghina în mijlocul grâului, nu are reacţii alarmiste. Găseşte modul pentru a face în aşa fel încât Cuvântul să se întrupeze într-o situaţie concretă şi să dea roade de viaţă nouă, deşi în aparenţă sunt imperfecte şi incomplete (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 24). Şi atunci când rămân conflictele, violenţa, sau sentimente de răzbunare, să nu împiedicăm ca dreptatea şi milostivirea să se întâlnească într-o îmbrăţişare care asumă istoria de durere a Columbiei. Să vindecăm acea durere şi să primim orice fiinţă umană care a comis delicte, le recunoaşte, se căieşte şi se angajează să repare, contribuind la construirea ordinii noi în care să strălucească dreptatea şi pacea.

Aşa cum a lăsat să se întrevadă în mărturia sa Juan Carlos, în tot acest proces, lung, dificil, dar bogat în speranţă de reconciliere, este indispensabil şi a accepta adevărul. Este o provocare mare dar necesară. Adevărul este o însoţitoare inseparabilă a dreptăţii şi a milostivirii. Toate trei unite sunt esenţiale pentru a construi pacea şi, pe de altă parte, fiecare dintre ele împiedică să fie alterate celelalte şi să se transforme în instrumente de răzbunare împotriva celui care este mai slab. De fapt, adevărul nu trebuie să conducă la răzbunare, ci mai degrabă la reconciliere şi la iertare. Adevărul înseamnă a povesti familiilor distruse de durere ceea ce s-a întâmplat rudelor lor dispărute. Adevărul înseamnă a mărturisi ceea ce s-a întâmplat minorilor recrutaţi de făcătorii de violenţă. Adevărul înseamnă a recunoaşte durerea femeilor victime ale violenţei şi ale abuzurilor.

În sfârşit, aş vrea, ca frate şi ca părinte, să spun: Columbia, deschide-ţi inima de popor al lui Dumnezeu şi lasă-te reconciliată. Nu te teme de adevăr şi nici de dreptate. Iubiţi columbieni: nu vă fie frică să cereţi şi să oferiţi iertarea. Nu opuneţi rezistenţă reconcilierii care vă face să vă apropiaţi, să vă regăsiţi ca fraţi şi să depăşiţi duşmăniile. Este ora de a vinde răni, de a face punţi, de a finisa diferenţele. Este ora de a stinge urile, de a renunţa la răzbunări şi de a vă deschide la convieţuirea bazată pe dreptate, pe adevăr şi pe crearea unei autentice culturi a întâlnirii fraterne. Ca să putem locui în armonie şi fraternitate, aşa cum vrea Domnul! Să-i cerem să fim constructori de pace; ca acolo unde este ură şi resentiment să putem pune iubire şi milostivire (cf. Rugăciune atribuită sfântului Francisc de Assisi).

Şi toate aceste intenţii, mărturiile ascultate, lucrurile pe care fiecare dintre voi le cunoaşte în inima sa, istorii de decenii de durere şi de suferinţă, vreau să le pun în faţa imaginii Răstignitului, Cristos negru de la Bojayá:

O, Cristoase negru de la Bojayá,
care ne aminteşti pătimirea şi moartea ta;
împreună cu braţele tale şi picioarele tale
ţi-au smuls pe fiii tăi
care caută refugiu în tine.

O, Cristoase negru de la Bojayá,
care ne priveşti cu duioşie
şi cu faţă senină;
palpită şi inima ta
pentru a ne primi în iubirea ta.

O, Cristoase negru de la Bojayá,
fă ca să ne angajăm
să restaurăm trupul tău. Ca să fim
picioarele tale pentru a merge în întâmpinarea
fratelui nevoiaş;
braţele tale pentru a îmbrăţişa
pe cel care a pierdut propria demnitate;
mâinile tale pentru a binecuvânta şi a mângâia
pe cel care plânge în singurătate.

Fă ca să fim martori
ai iubirii tale şi ai milostivirii tale infinite.
Amin.

[După rugăciune:]

L-am rugat pe Isus, pe Cristos, pe Cristos mutilat. Înainte de a vă da binecuvântarea vă invit s-o rugăm pe Mama noastră, care a avut inimă străpunsă de durere: "Bucură-te, Marie...".

[Binecuvântarea]

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.