Ca oglindă a lui Cristos

În comemorarea sfintei Clara

De cardinal Gualtiero Bassetti

În spiritualitatea Clarei dimensiunea nupţială este foarte evidentă, mai ales în scrisorile pe care ea le-a scris şi le-a adresat sorei Agneza de Boemia, care deşi logodită cu viitorul împărat Frederic al II-lea, a preferat "să meargă în întâmpinarea lui Cristos Domnul" şi să trăiască viaţa de claustrare în mănăstirea din Praga pe care ea a întemeiat-o şi unde a fost abatesă. Cele patru scrisori pe care Clara le-a scris Agnezei sunt toate ţesute pe o însăilare de citate biblice şi între acestea revine de mai multe ori Psalmul 44. Psalmistul insistă pe invitaţia adresată miresei de a se face frumoasă pentru mirele său.

În a doua scrisoare Clara nu se mulţumeşte să consolideze şi să laude nunta Agnezei cu Cristos-mire şi o invită să privească la Cristos, să-l imite. "Priveşte, o regină preanobilă, pe mirele tău, pe cel mai frumos dintre fiii oamenilor, priveşte-l, cercetează-l, contemplă-l, dorind să-l imiţi". În schimbul renunţării la glorii şi la bogăţii, la care sora din Praga era destinată căsătorindu-se cu împăratul, Clara îi aminteşte de prima promisiune din predica de pe munte: "Voi ştiţi că împărăţia cerurilor este promisă şi dăruită de Domnul numai săracilor, pentru că atunci când se iubesc realităţile temporale, se pierde rodul carităţii". Schimbul, trocul este absolut favorabil: "Pentru aceasta în veci şi în vecii vecilor vei dobândi gloria împărăţiei cereşti în schimbul lucrurilor pământeşti şi trecătoare, bunurile veşnice în locul celor pieritoare şi vei trăi în vecii vecilor". În sfârşit, în a patra scrisoare Clara o îndeamnă pe Agneza nu numai să-l contemple şi să-l imite pe Cristos, ci să se oglindească în faţa sa, "priveşte în fiecare zi această oglindă, o regină mireasă a lui Isus Cristos, şi în ea scrutează încontinuu faţa ta", "pentru ca tu să te poţi împodobi astfel, îmbrăcată şi învăluită cu ornamente multicolore, cu toate virtuţile".

Cristos este singura oglindă în care fiecare om poate recunoaşte propria faţă adevărată, acea imagine pe care Dumnezeu Tatăl a imprimat-o pe faţa lui Adam, creându-l după chipul şi asemănarea sa, şi în fiecare dintre noi. Dar aşa cum orice oglindă este uşor să-şi piardă transparenţa, din cauza păcatului personal şi comunitar, este uşor ca să nu mai strălucească lumina, dacă "preocupările lumii şi seducţia bogăţiei şi toate celelalte patimi, înăbuşă Cuvântul şi acesta rămâne fără rod" (Mc 4,19), este uşor ca să nu mai reflecte faţa lui Cristos, dacă o îndreptăm spre noi. De mai multe ori papa Francisc a insistat asupra pericolelor şi asupra realităţii pentru Biserică, sfântă şi păcătoasă, a unei feţe desfigurate de păcat.

Posibilitatea de a îndrepta oglinda spre propria faţă, dacă nu spre propria mască a devenit chiar o boală pentru omul contemporan. Şi a celui spiritual-lumesc. Adesea, ca personajul mitologic Narcis, omul se reflectă în imaginea sa, îi place numai de sine însuşi şi pentru aceasta este destinat să se îmbolnăvească de narcisism.

Apare spontană o întrebare: Când Clara în lunga şi timp de atâţia ani dureroasa viaţă de bolnavă la "Sfântul Damian" voia să-şi imagineze faţa lui Cristos, unde a căutat-o? În nemijlocit a căutat-o în imaginea răstignitului de la "Sfântul Damian", acela care şi în Legenda sfintei Clara a vorbit sărăcuţului din Assisi: "Şi aceasta este biserica unde, în timp ce Francisc se ruga în ea, un glas venit de pe lemnul Crucii, a răsunat: «Francisc, mergi şi repară casa mea, care, aşa cum vezi, este toată în ruină»". Citatul biblic inserat în Legenda clariană este luată din a doua scrisoare a lui Petru, aceea care a fost proclamată ca lectura a doua în solemnitatea Schimbării la Faţă, duminica trecută: "El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi mărire atunci când din partea gloriei măreţe a venit acest cuvânt: «Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea»" (2Pt 1,17).

Iată, "cel iubit". Scrisorile Clarei către Agneza sunt toate impregnate de cântarea iubitei/iubitorului pentru iubitor/iubit. În aceste expresii se simte o sensibilitate feminină cultivată în urmarea prelungită a lui Cristos, interpretat de Clara la şcoala lui Francisc ca sărac şi răstignit. Invitaţia la sequela Christi revine cu insistenţă deosebită şi în scrisorile clariane şi este un motiv central în scrierile lui Francisc. A trăi în urmarea lui Cristos sărac a fost mereu ambiţia niciodată ascunsă a Clarei şi a comunităţii sale de la "Sfântul Damian", şi cu preţul de a rezista şi de a-i displace unui predecesor al meu mult mai tenace şi insistent decât mine, dar cu alt titlu: cardinalul episcop de Ostia Ugo, ales apoi papă cu numele de Grigore al IX-lea. De la acest papă a obţinut în 1228 un privilegiu absurd pentru mentalitatea lumii, de ieri şi de astăzi: Privilegium paupertatis, bulă păstrată şi astăzi în acest sanctuar ca relicvă. Papa acorda ceea ce a fost cerut cu insistenţă de aceste călugăriţe care "dorind să se dedice numai Domnului, au respins dorinţa lucrurilor vremelnice aderând în toate la urmele" lui Cristos. Când de acum Clara era muribundă, la 9 august 1253, papa Inocenţiu al IV-lea i-a acordat aprobarea regulii sale cu bula Solet annuere, cu acelaşi început din aceea de aprobare a regulii lui Francisc pentru fraţii minori. În motivaţiile aprobării papa face ecou la privilegium paupertatis acordat cu 25 de ani înainte şi citează iarăşi urmarea lui Cristos sărac ca motiv de bază.

Clara era conştientă că şi în spaţiul închis al mănăstirii, ca şi în mănăstirea lumii, momentele mistice sunt un dar de har temporar. De altfel, episodul evanghelic al schimbării la faţă este etapă intermediară între prima şi a doua anunţare a Pătimirii, destinat să-i încurajeze pe discipolii de ieri şi de astăzi. Clara o invită pe Agneza "să se transforme în întregime, prin contemplaţie, în imaginea divinităţii sale", "pentru ca să n-o învăluie ceaţa de amărăciune" în dificultăţile previzibile ale vieţii.

Sărbătoarea sfintei Clara este o invitaţie adresată călugăriţelor din claustrare şi fiecărui creştin să facă din propria viaţă "locuinţa şi sediul" Celui Preaînalt, ca Maria, pe care peste câteva zile o vom celebra în sărbătoarea Ridicării la Cer ca Sancta Maria Angelorum, regina îngerilor şi a sfinţilor. Momentele mistice nu sunt niciodată veşnice, sunt o garanţie a veşniciei; folosesc pentru a ne face să înţelegem că oglinda despre care vorbeşte Clara este un dar fragil încredinţat omului, care poate să se folosească de ea cum vrea, bine sau rău, pe care chiar poate s-o arunce şi s-o strice, în libertatea sa, pe care Dumnezeu nu vrea s-o încalce.

(După L'Osservatore Romano, 12 august 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 30.