|
Rugăciuni și celebrări cu ocazia centenarului de la Fatima "Arată-ne puterea mantiei tale ocrotitoare!" Mesajul aparițiilor sfintei Fecioare Maria de la Fatima rămâne mereu actual și reprezintă darul lui Dumnezeu și pentru creștinii de astăzi, în ciuda celor 100 de ani care s-au scurs de atunci. Anul jubiliar al sanctuarului marian de la Fatima reprezintă o chemare a Domnului Isus Cristos și a Bisericii sale pentru a ne apropia și mai mult de calea privilegiată a unirii noastre cu Dumnezeu și cu inima neprihănită a sfintei Fecioare Maria. Tocmai de aceea simbolul acestui centenar este inima neprihănită și cuvintele sfintei Fecioare de la Fatima din cadrul apariției sale în luna octombrie a anului 1917: "Inima mea neprihănită va fi adăpostul tău și calea care te va duce la Dumnezeu". Chemarea Bisericii Universale de a ne bucura de harul acestui aniversar se manifestă prin apropiata vizită a Sfântului Părinte papa Francisc la locul aparițiilor sfintei Fecioare, dar și prin posibilitatea de a primi indulgența jubiliară în condițiile menționate în Scrisoarea pastorală "Indulgența plenară cu ocazia celebrării centenarului aparițiilor Maicii Domnului de la Fatima". Întreaga Biserică se adăpostește așadar sub mantia ocrotitoare a reginei Rozariului de la Fatima, invocând darul de a se adăposti în inima neprihănită a Mariei și de a găsi astfel calea către iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Și Biserica noastră locală s-a încredințat încă de la începutul anului civil 2017 sub ocrotirea Mamei cerești și se bucură să fie astfel în comuniune cu Sfântul Părinte și cu toți pelerinii care vor invoca în acest an jubiliar grija maternă a Fecioarei neprihănite. Pentru a răspunde la această chemare comunitățile noastre vor avea ocazia de a aprofunda mai ales în perioada cuprinsă între 13 mai și 13 octombrie elementele principale ale spiritualității mesajului de la Fatima: adorarea Sfintei Treimi, centralitatea preasfântului sacrament al Euharistiei, chemarea la convertire, faptele de pocăință, dimensiunea mariană a credinței catolice, rugăciunea pentru convertirea păcătoșilor, pentru papa și pentru pacea în lume, ispășirea față de preasfânta inimă a lui Isus și inima neprihănită a Mariei, precum și solidaritatea fraternă. Răspunsul concret la chemarea Domnului și a Bisericii va consta în accentuarea practicilor de pietate, care reflectă spiritualitatea acestui centenar: rugăciunea sfântului Rozariu, adorația euharistică, devoțiunea primei sâmbete din lună și devoțiunea la inima neprihănită a Mariei. Pentru a fi în comuniune cu dorința Sfântului Părinte papa Francisc, cu sanctuarul sfintei Fecioare Maria de la Fatima și cu toți ceilalți episcopi și păstori din România precum și cu toți credincioșii Bisericii noastre locale, care o venerează pe Fecioara Maria, în acest an jubiliar, recomandăm și cerem tuturor preoților și responsabililor comunităților diecezei noastre de orice fel, să se îngrijească ca în acest an jubiliar: - să aibă loc celebrări sau rugăciuni speciale în cinstea Fecioarei Maria de la Fatima în fiecare zi de 13 ale lunii, începând din mai până în octombrie 2017; - o statuie sau o icoană a Maicii Domnului, dacă este posibil cu chipul Fecioarei de la Fatima, să fie expusă spre venerare publică într-un loc de cinste al bisericii, în prezbiteriu, dar nu pe masa altarului sau în fața acestuia, sau la un altar lateral; - să se recite în toate ocaziile potrivite rugăciunea jubiliară de consacrare la regina Rozariului de la Fatima, precum și rugăciunile jubiliare pentru papa și pentru pacea în lume, pregătite și recomandate de rectoratul sanctuarului, așa cum ni le oferă în versiunea românească Oficiul pentru Liturgie al diecezei noastre: Rugăciunea jubiliară de consacrare
Rugăciunea jubiliară pentru papa: Doamne Isuse, Bunule Păstor al umanității, care ai încredințat lui Petru și urmașilor săi misiunea de a-i întări pe frați în credință și de a-i lumina prin ascultarea cuvântului, în unire cu cei care se roagă acolo unde păstorașii de la Fatima au mărturisit o devoțiune profundă față de Sfântul Părinte și o iubire vie pentru Biserică, te rugăm ca Duhul Înțelepciunii tale să îl lumineze pe papa Francisc în misiunea sa de urmaș al sfântului Petru. Milostivirea ta să îl ocrotească și să îl întărească, mărturia credincioșilor tăi să îl încurajeze în misiunea sa, iar prezența duioasă a Fecioarei Maria să fie semnul iubirii tale pentru el. Să fie puternic în credință, curajos în speranță și plin de zel în iubire. Tu care fiind Dumnezeu, viețuiești și domnești împreună cu Tatăl, în unire cu Duhul Sfânt, în toți vecii vecilor. Amin Rugăciunea jubiliară pentru pace Dumnezeule, Tată sfânt, care ne-ai dăruit pacea ta prin Cristos și prin el ai voit să ne conduci la inima ta, în unire cu cei care se roagă acolo unde Fecioara Maria ne invită să ne rugăm pentru pacea în lume și unde îngerul păcii ne îndeamnă să îl adorăm doar pe Dumnezeu, fă te rugăm ca armonia să domnească între popoare, conducătorii acestora să afle căile dreptății, iar noi toți să dobândim pacea inimii și, prin mijlocirea reginei păcii, să putem construi o lume mai frățească. Prin Cristos, Domnul nostru. Amin. Roagă-te pentru noi sfântă Născătoare de Dumnezeu,
Cu bucuria, recomandarea și cu dorința noastră de noi și bogate binecuvântări cerești: Iași, 6 mai 2017 Petru Gherghel,
* * * lecturi: 36.
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |