Valea Mare: Exerciții spirituale pentru Surorile Franciscane Misionare de Assisi
"Le-a ieșit în întâmpinare" (Mt 28,9) Umilința lui Isus cel înviat. Aceasta a fost tema exercițiilor spirituale, pe care noi, Surorile Franciscane Misionare de Assisi, le-am trăit în perioada 22-29 mai 2017, în comunitatea "Neprihănita Zămislire" din Valea Mare. Am fost însoțite, călăuzite și introduse în profunzimea acestei tematici de pr. Marco Secchi, OMC, care în modul său simplu, original și creativ, a reușit ca, prin cuvinte, exemplu și imagini, să ne reveleze umilința Fiului lui Dumnezeu.
Pas cu pas, pr. Marco ne-a arătat pedagogia delicată a lui Isus care pune întrebări în așa fel încât fiecare dintre noi să-și dea un răspuns la propriile întrebări: Ce vreau? Ce doresc? Ce caut? El nu se impune niciodată, ci, lăsând și respectând libertatea mea, îmi arată, îmi cere, îmi explică, îmi dăruiește, mă invită: "Veniți și vedeți"; "Veniți la mine"...
Isus educă dorințele noastre, dar în același timp ne face să înțelegem și dorința Tatălui. Lui Dumnezeu îi este sete, să ne fie nouă sete de el, în consecință, rugăciunea adevărată este tocmai întâlnirea dintre setea lui Dumnezeu și setea mea. Isus se arată, se manifestă, se dăruiește persoanelor care-l doresc, îl caută, le e dor, le e foame și sete de el.
Umilința Fiului lui Dumnezeu este o mișcare de coborâre. El a coborât din sânul Tatălui pentru a ne arăta în mod vizibil că iubirea înseamnă: a sluji, a dărui, a vedea nevoia celuilalt, a se apropia, a atinge, a vindeca, a purta de grijă, a se opri, a asculta, a simți milă, a simți durere, a da încredere, a-l accepta pe celălalt așa cum este, a ierta, a avea răbdare, a mângâia, a se bucura, a ține mereu vie relația cu Tatăl, a aduce rod, a genera viață, a avea prieteni, a crea comuniune, a fi recunoscători, a se minuna, a fi fidel, a spune da lui Dumnezeu, a ști să spui: "Te iubesc".
În drumul nostru de consacrare nu lipsesc riscurile, obstacolele, blocajele, barierele care își au obârșia în păcat. Ne-am născut cu toții răniți de păcatul neascultării, dar Tatăl știe bine aceasta și nu există bucurie mai mare pentru el, ca atunci când orice fiu al său face apel la milostivirea sa nesfârșită implorându-l: "Doamne, ai milă de mine, păcătosul!"
Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru că ne-a dat posibilitatea, de a avea acest timp de har, care ne-a retrezit în inimi pasiunea pentru el și împărăția sa. Îi cerem ajutorul și ocrotirea astfel încât viața noastră să fie rodnică și prin harul lui, să-l facem cunoscut cât mai multor frați ai noștri, așa cum este, un Tată iubitor.
Sr. Corina Maria Benko
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
22-29 mai: Valea Mare: Exerciții spirituale pentru Surorile Franciscane Misionare de Assisi
lecturi: 45.