Copii victime ale terorismului. Shahrzad Houshmand (teologă musulmană): ochii femeilor plâng

De M. Chiara Biagioni

Sunt şi doi copii de 2 şi 4 ani în bilanţul atacului împotriva unui autobuz de creştini-copţi la Minya, în Egipt. În schimb, în atentatul din Manchester, între cele 22 de persoane ucise, toate foarte tinere, cea mai mică se numea Saffie Rose Roussos şi avea 8 ani. În spatele unui copil care moare este o femeie, o mamă. Shahrzad Houshmand este o teologă musulmană de origine iraniană şi predă la Universitatea "La Sapienza" din Roma. Este mai ales "mamă a trei copii", spune ea, şi adaugă: "Un ochi plânge pentru copiii care-şi pierd viaţa în Marea Mediterană. Celălalt ochi plânge pentru copiii din Manchester şi din Egipt. Fiecare copil este imagine a lui Dumnezeu. Fiecare copil este dar şi creatură a lui Dumnezeu". Aminteşte că tocmai la intrarea de la Sala Naţiunilor, la ONU în New York, există un text al marelui poet persan din secolul al XIII-lea, Sa'adi: "Fiinţele umane sunt membri ai unui tot... Dacă un membru este lovit de durere, ceilalţi membri sunt în suferinţă. Dacă nu aveţi compasiune faţă de durerea umană, nu veţi putea menţine numele de fiinţă umană".

De ce terorismul atacă pe copii?

Teroriştii din ISIS, ca orice formă de terorism din lume, tind să răspândească teroarea şi pentru a face asta lovesc ceea ce are mai preţios, dar şi mai fragil o societate, adică femeile şi copiii. Ceea ce s-a întâmplat în manieră evidentă la Manchester şi în Egipt împotriva copţilor creştini, din păcate se întâmplă de acum de mulţi ani în Siria, în Irak, Libia, Afganistan... chiar împotriva musulmanilor. Sunt sute de mii copiii şi femeile care sunt terorizaţi, masacraţi. Din nou ochii plâng în faţa unei aşa dureri trăite.

Atentatorii spun că fac referinţă la islam. Ce spune islamul cu privire la cel care ucide copiii?

Există un verset în Coran unde se citeşte: "Cine dă viaţa unei singure persoane, este ca şi cum ar fi dat viaţa întregii omeniri". Şi apoi un alt verset care spune: "Cine ucide o singură persoană nevinovată, este ca şi cum ar ucide întreaga omenire". Este foarte clară şi incontestabilă valoarea absolută a individului şi gravitatea păcatului pe care-l comite cel care atentează la viaţa umană. Şi această valoare nu are nevoie să fie interpretată. În capitulul 81, Coranul vorbeşte despre Ziua Învierii, Ziua Dreptăţii, în care soarele va fi învăluit, stelele vor fi întunecate şi munţii vor porni la drum. După această scenă puternic escatologică, apare nevinovăţia unei copile ucise care va fi interogată cu privire la motivul pentru care a fost ucisă. Povara enormă a uciderii unei copile nevinovate este aşa de gravă încât este ca mişcarea cerului şi a stelelor în ziua judecăţii.

Şi totuşi teroriştii continuă să ucidă în numele lui Dumnezeu.

Violenţa, rod al egoismului şi mândriei, însoţeşte din păcate istoria fiinţei umane încă de la începuturile sale. Religiile au însoţit istoria educând şi călăuzind fiinţa umană la altruism. Mă refer la toate religiile nu numai la cele monoteiste - ebraism, creştinism, islam - ci şi la religiile din tradiţiile africane şi din Asia. Aceasta este limfa religiilor: a duce fiinţa umană să trăiască solidaritatea. Să fie imagine a unui Dumnezeu pe care şi Coranul îl prezintă ca un Dumnezeu care este în mod esenţial plinătate de iubire şi milostive. Însuşi numele de islam vine din rădăcina "slm" care înseamnă pace.

Există impresia că instituţiile trudesc mult să educe şi să răspândească aceste principii de pace. Ce responsabilitate pot să asume femeile chiar acolo unde instituţiile eşuează?

Rolul femeii este fundamentale pentru că ea cea dintâi este chemată la misiunea esenţială a educaţiei propriilor copii. Femeia este cea care poartă viaţa în sânul ei. Este elixirul primirii, al duioşiei, al iertării şi al vieţii. În anul 2014 s-a născut în Ţara Sfântă o mişcare foarte frumoasă care se numeşte "Femei pentru pace" (Women Wage Peace). Sunt femei creştine, musulmane şi evreice care şi-au pierdut copiii şi au pornit un marş de 200 de kilometri pe care-i parcurg îmbrăţişându-se unele cu altele pentru a spune nu violenţei din lume. Văd că şi papa Francisc insistă mult asupra prezenţei femeii. În Evangelii gaudium scrie: "Îi cer lui Dumnezeu să mărească numărul de politicieni capabili să intre într-un dialog autentic care să se orienteze eficient să vindece rădăcinile profunde şi nu aparenţa relelor din lumea noastră!". A merge la rădăcină: această formă de terorism este o boală care atacă minţile şi inimile copiilor omenirii. Femeile pot face mult pentru a o combate.

De ce femeia?

Femeia, fiind purtătoare a vieţii în însăşi carnea sa, este mai capabilă să depăşească momentul violenţei şi să continue să trăiască prin iertare. O mamă adesea iartă mai uşor decât un tată. Iertarea este nucleul esenţial pentru o societate care vrea să se schimbe, să fie mai umană, să meargă pe cărările păcii.

(După agenţia SIR, 30 mai 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 12.