Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Card. Bassetti este noul președinte al CEI

De Andrea Tornielli

Papa Francisc a ales și n-au fost surprize: cardinalul Gualtiero Bassetti, 75 de ani, arhiepiscop de Perugia prorogat de papa pentru cinci ani la conducere Diecezei din Umbria este noul președinte al CEI (Conferința Episcopilor din Italia). Era primul nume din terna care pe la sfârșitul dimineții de marți, 23 mai 2017, a fost dusă la "Sfânta Marta", spre atenția pontifului.

Ceilalți doi candidați sunt episcopul de Novara, Franco Giulio Brambilla, și cardinalul Francesco Montenegro, arhiepiscop de Agrigento. Reprezintă desigur un semnal faptul că episcopii italieni au indicat o ternă care conține două nume de cardinali considerați printre cei mai apropiați de Francisc, amândoi numiți de el cardinali cu toate că erau la conducerea unor dieceze considerate în mod tradițional ca ne-cardinalești.

Anunțarea numirii lui Bassetti a avut loc la sfârșitul unei Liturghii, astăzi, miercuri, 24 mai 2017, din partea președintelui care și-a încheiat misiunea, cardinalul Angelo Bagnasco.

Indicarea lui Bassetti ca prim nume în ternă este deosebit de semnificativă luând în considerare și vârsta sa: a împlinit de câteva săptămâni 75 de ani, vârsta canonică la care episcopii sunt obligați să prezinte renunțarea lor. Francisc a decis să-l proroge pentru alți cinci ani la conducerea diecezei de Perugia, deci Bassetti are în fața sa posibilitatea de a desfășura un mandat de cinci ani întreg ca președinte al Conferinței Episcopilor din Italia.

Născut la 7 aprilie 1942 la Popolano di Marradi, în provincia Firenze, este primul dintre cei trei copii și vine pe lume în localitatea în care s-a născut poetul Dino Campana. Doi verișori ai săi sunt preoți, părintele Giuseppe și părintele Luca Bassetti. După ce a petrecut copilăria la Fantino și a fost scoutist, în 1956 intră în Seminarul din Firenze. La 29 iunie 1966 este hirotonit preot în domul "Santa Maria del Fiore" de cardinalul Ermenegildo Florit. Trimis ca vicar în comunitatea din San Salvi, în 1968 este chemat ca asistent la Seminarul Mic și responsabil al pastorației vocaționale. În 1972 este numit rector al Seminarului Mic. În 1979, cardinalul Giovanni Benelli îi încredințează funcția de rector al Seminarului Mare. Bassetti are numai 37 de ani. În 1990, cardinalul Silvano Piovanelli îl numește pro-vicar al său și în 1992 îl cheamă să devină vicar general al Diecezei de Firenze.

Numit episcop de Massa Marittima și Piombino în 1994, transferat la Arezzo în 1998, îndeplinește rolul de vizitator apostolic pentru seminarii. În 2009, Benedict al XVI-lea îl numește arhiepiscop de Perugia. Ca episcop a demonstrat mereu atenție față de problemele de muncă: vizite la fabricile aflate în criză, apropierea de străini și săraci, apeluri de a închiria casele libere la prețuri sustenabile.

Bassetti a împărtășit ultimele perioade ale episcopatului italian, cu o puternică încărcătură pastorală, de apropiere de oameni și de paternitate spirituală cu preoții. A îmbrățișat ceea ce a definit "revoluția duioșiei" a papei Francisc. Politicienilor le-a cerut "o tresăltare profetică" în garantarea legalității și în contrastarea drogurilor, alcoolului și jocurilor de noroc. A încercat mereu să mărturisească fața unei Biserici capabile să dea speranță, în pofida dificultăților din timpul prezent, ura și violența care există în lume. "Chiar dacă prezentul asumă aspectele încețoșate ale atentatelor teroriste sau ale portretelor desfigurate ale refugiaților care fug din casele lor - a scris într-un editorial - trebuie avută credința și curajul de a ne fie frică de viitor. Pentru cel căruia îi este frică nu are viitor".

Ferm în apărarea valorilor, a fost mereu în măsură să le prezinte fără a crea îngrădituri sau diviziuni, așa cum a făcut cu ocazia morții prin eutanasie a lui Dj Fabo. Intervievat de Vatican Insider, ca prime cuvinte a spus: "Vreau să exprim apropierea mea de această familie în durere și de tânărul Fabiano care nu mai este printre noi. Imediat ce am aflat m-am recules în rugăciune. Înainte de a judeca trebuie să reflectăm și să ne rugăm. Mi-a venit în minte că Dumnezeu l-a voit, l-a chemat, l-a iubit. Și cel care este închis în el însuși și suferă se poate deschide cu apropierea altora. Viața este mereu o mare valoare. Credincioși sau necredincioși, de fiecare dată când se pune capăt unei vieți suntem cu toții înfrânți, pentru că orice viață este un fapt relațional. Când cineva face un astfel de act mă întreb: ce am făcut eu să-i lipsească acestui frate al meu sau surori a mele?".

Așadar alegerea episcopilor oferă un semna de apropiere de papa și în același timp găsește o personalitate stimată, care cunoaște deja mecanismele de la CEI și va fi în măsură să conducă Conferința Episcopilor ținând cont de sensibilitățile tuturor, fără fugi izolate înainte, nici nostalgii pentru trecut.

(După Vatican Insider, 24 mai 2017)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 12.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat